Apa este un ochi prin care priveşti, o deschidere, o fereastră întrucât prin apă omul are un acces „direct“ la totalitatea lumii. Dincolo de interesele de ordin practic, poate că acesta este motivul spiritual al preferinţei oamenilor de a se aşeza pe maluri, primele semne ale civilizaţiei umane fiind, cum se ştie, culese de prin prundişuri. În prezenţa apei, omul se simţea în vecinătatea întregului, a totului. Fascinaţia omului modern pentru litoral are probabil aceeaşi explicaţie.

Orice loc devine un loc complet (un holomer, cu cuvintele lui Noica) dacă are un ochi de apă, o deschidere la apă – dat fiind că celelalte trei elemente (pământul, focul şi aerul) sunt prezente orişiunde. 

Nu întâmplător, grecii antici au elaborat o filosofie în cea mai mare parte panteistă; trăind lângă ape, pe malul mării – nu le lipsea nimic, iar totul era, pentru ei, un concept sensibil: îl simţeau prin pori, prin fluxul creat de întâlnirea dintre mare şi spirit.

Egiptul – ţară deşertică – priveşte totul prin ochiul lui Ra – aflat dincolo de lume. Asceţii creştini caută pustia, deşertul pentru a nu fi perturbaţi în contemplarea cerului de privirea unui ochi de apă care i-ar ispiti să creadă că totul este aici.

Cerul este „marea săracului“, cerul se oferă privirii ca o apă situată dincolo de această lume. Nu sunt continentalii navigatori pe apele cerului, în vreme ce gânditorii de „prundiş“ – precum un Spinoza sau Bruno, precum insularii englezi – afirmă, la fel precum presocraticii, „eternitatea“ şi totalitatea lumii? Şi nu tot vecinătăţii apei îi datorează iudaismul – şi până la un punct şi creştinismul originar –  „imanentismul“ lor, conceperea împărăţiei lui Dumnezeu ca o împărăţie realizabilă pe pământ, respectiv ca o înviere a trupurilor?

La propriu şi la figurat, apa aduce cerul pe pământ, ne face să simţim că trăim în inima Totului. Etimologia Edenului trimite la un tărâm înconjurat de ape.

Să nu ignorăm posibilitatea ca Heraclit să fi exprimat acest sentiment prin celebra lui expresie: „totul curge“. Da, totul se revelează omului prin curgerea unei ape, apa completează, arătându-se, lista elementelor, transfigurând-o astfel într-o totalitate sensibilă, direct perceptibilă şi vizibilă.