Cei 35 de mii de oameni nu au fost primiţi în Tribuna oficială – 35 de mii de oameni UMILIŢI de Ziua Naţională; ţinuţi în afara Tribunei oficiale, departe de Preşedinte, Prim Ministru, miniştri, generali şi foşti preşedinţi ai ţării.

Aţi văzut ce Mercedesuri Maybach de lux aveau poliţiştii? Dar SPP-iştii?

Un avion din acela F16 second hand face cât 500 de Mercedesuri Maybach şi un sfert de catedrală. Un singur sistem Patriot – cât 20.000 de Mercedesuri şi 10 Catedrale. Ce risipă, ce lux.

Apropo, Mercedesurile alea Maybach sunt fix aceleaşi care au fost parcate săptămâna trecută la Catedrală; că sunt cele ale SPP-iştilor.

Finlandezii şi-au făcut cadou de Ziua Naţională o bibliotecă – nu o paradă.

Printre militarii ăia veterani de război nonagenari sigur sunt şi nişte torţionari comunişti – şi nişte rude cu Dragnea.

Ia să mergem să vedem cum cârcotesc oamenii pe margine, în mulţime. Ţinuţi în frig. Umiliţi. A defilat şi Jandarmeria, care a fost şi huiduită de unii – ce eşec, ce ruşine această Zi Naţională de Centenar.

Parada de 1 decembrie şi sărbătorirea Centenarului au fost un marketing politic – o măsură a Guvernului de reabilitare a imaginii României după raportul MCV foarte dur al Comisiei Europene. 

În mulţime au avut loc îmbrânceli, la Arcul de Triumf. Un eveniment barbar, al îmbrâncelilor provocate de amatorii de parade militare din Evul Mediu (update: se pare că cei care au îmbrâncit au fost protestatarii ăia cu hashtag, progresişti). 

Evident, acest text este un PAMFLET. Şi singura ruşine este, după părerea mea, huiduirea Jandarmeriei, la o paradă de Ziua Naţională. Deoarece Ziua Naţională este sărbătoarea tuturor românilor – nu sărbătoarea obscenităţii, a polarizării şi a dezbinării.

Sper să nu ratăm emoţia şi frumuseţea acestui eveniment cu o semnificaţie atât de profundă prin dezgroparea unor animozităţi de circumstanţă. Animozităţi care au, adesea, în spate argumente derizorii (textul de deasupra parafrazează câteva dintre ştirile false şi cârcotelile împotriva Catedralei Naţionale, a „popilor” şi a „pupătorilor de oase”, din ultima săptămână). Sărbătoarea de astăzi este despre ceea e ne uneşte, despre ceea ce avem în comun – nu despre ceea ce ne dezbină. Avem destul timp să ne certăm de mâine încolo. Şi, aşa cum spunea o prietenă, azi nu trebuie să vedem decât bucuria unui secol de existenţă, cu bune şi rele. Bucurie care ne duce cu gândul la unitate, la cum putem conlucra pentru un proiect comun de ţară. La mulţi ani, România!