O oază de suflet în mijlocul cartierului Aviaţiei

Înconjurată din aproape toate laturile de blocuri de apartamente „penthouse” se găseşte pe Strada Nicolae Caramfil la nr. 24 Grădiniţa Specială pentru Hipoacuzici Nr. 65. Această grădiniţă este o instituţie de educaţie preşcolară de stat, deci gratuită, cuprinzând 7 grupe de preşcolari învăţământ special şi 3 grupe de preşcolari – învăţământ de masă. Este singura grădiniţă din cartierul Aviaţiei, şi singura grădiniţă pentru hipoacuzici cu profil integrat din ţară. Adică doar aici puteţi vedea copii tipici şi copii speciali, cu dizabilităţi, jucându-se împreună în curte!

Înfiinţată în 1967, Grădiniţa Nr. 65 este singura grădiniţă specială din Bucureşti care, şi în prezent, NU funcţionează în cadrul unei şcoli gimnaziale speciale. Acest fapt reprezintă un avantaj enorm pentru beneficiarii ei, deoarece este singura grădiniţă din Bucureşti care şcolarizează sub acelaşi acoperiş preşcolari cu dizabilităţi senzoriale şi copii preşcolari fără dizabilităţi, grădiniţa poate implementa programe speciale de sprijinire a incluziunii timpurii a copiilor cu cerinţe educative speciale în societate, alături de preşcolarii tipici. Grădiniţa susţine şi încurajează, astfel, formarea, de la vârstă mică, a unor mentalităţi incluzive şi nondiscriminatorii faţă de dizabilitate şi crearea unor medii educative accesibilizate şi deschise tuturor. Abordarea Grădiniţei 65 evită tocmai crearea unor grupuri sau comunităţi sociale unite de un anumit tip de problemă sau dizabilitate, a unor microcomunităţi izolate de restul societăţii, aşa cum se întâmplă în şcolile speciale. Dimpotrivă, această abordare urmăreşte deschiderea societăţii către toţi membrii ei, ca o normalitate a maturizării civice.

Grădiniţa Specială pentru Hipoacuzici nr. 65 oferă servicii ultraspecializate în domeniul recuperării şi integrării şcolare şi sociale a copiilor cu surdocecitate şi dizabilităţi senzoriale multiple. Această grădiniţă este, alături de partenerul Sense International Romania,  parte a reţelei Sense International şi Deafblind International, comunitate specializată în aplicarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu surdocecitate la nivel mondial. Grădiniţa 65 a fost centru pilot de intervenţie încă din anul 2001, personalul fiind format în stagii de pregătire interne şi internaţionale şi implicat activ în reţele de bune practici educaţionale şi comunitare în recuperarea copiilor cu dizabilităţi. În acest sens, Grădiniţa a accesat fonduri private, sponsorizări, granturi, concursuri şi programe de finanţare, prin care a modernizat şi echipat întreg spaţiul din Strada Nicolae Caramfil cu dotări de ultimă generaţie şi instrumente speciale de terapie şi intervenţie.

 Singura grădiniţă cu acest profil din ţară

Printre aceste dotări de ultimă generaţie se numără camera de stimulare multisenzorială Snoezelen, ludoteca, cabinetele de kinetoterapie şi cabinetele psihopedagogice, sala de interactive learning utilizând tehnologii performante interactive şi multitouch – concept unic în educaţia specială preşcolară. De asemenea, Grădiniţa dispune de o sală de intervenţie timpurie (0-3 ani, pentru copii aflaţi în situaţii de risc), un cabinet de audiologie, o sală de informatică, sală de arte şi activităţi creative, sală de sport, locuri de joacă şi activităţi sportive exterioare şi alte spaţii necesare recuperării şi dezvoltării armonioase a copiilor.

Mai mult, Grădiniţa găzduieşte copii în regim de internat veniţi din întreaga ţară. Unii dintre aceşti copii au un grad sever de deficienţă şi provin din familii vulnerabile. Adesea, ei sunt în grija unui singur părinte, sau a unor bunici. Aceşti copii rămân de luni până vineri în regim de internat, în grija personalului Grădiniţei. Astfel de copii provin din toate regiunile ţării – deoarece Grădiniţa 65 este singura unitate de învăţământ cu acest profil din întreaga ţară.

 Primul sediu al Grădiniţei 65 – victimă în vâltoarea proceselor de revendicare

Grădiniţa a funcţionat, iniţial, în centrul oraşului, într-o casă veche din strada Mihai Eminescu. Casa fusese donată de proprietarul ei special pentru a fi sediul acestei grădiniţe. Însă în anii 1990 vechiul sediu al grădiniţei a fost pierdut, în vâltoarea proceselor de revendicare. O rudă îndepărtată a fostului proprietar a reuşit să anuleze actul de donaţie şi să dobândească sediul, în urma unui proces de revendicare. Moştenitorul a refuzat să încheie un contract de închiriere cu Primăria Sectorului 1, pentru a permite funcţionarea activităţii Grădiniţei. Clădirea a fost evacuată, iar Grădiniţa s-a mutat în sediul vechii Şcoli Nr. 12, pe Strada Nicolae Caramfil. Clădirea din strada Mihai Eminescu a trecut ulterior prin numeroase mâini şi şi-a schimbat de foarte multe ori proprietarul, aşa cum s-a întâmplat cu multe astfel de clădiri de patrimoniu dobândite în urma unor procese de revendicare.

De-a lungul a aproape 20 de ani de când funcţionează în sediul actual, Grădiniţa 65 a investit în acest spaţiu şi l-a adaptat pe măsura nevoilor beneficiarilor ei, făcând din vechea clădire a Şcolii Nr. 12 un loc unde copiii se simt acasă, accesibil lor şi deschis tuturor. A reuşit acest lucru printr-un management profesionist, orientat spre nevoia internă şi care a gestionat, de-a lungul timpului, resursele pentru a transforma clădirea într-un model de bune practici pentru educaţia preşcolară. Grădiniţa este partener al Universităţii din Bucureşti în practica pedagogică şi găzduieşte studenţi pentru formarea în psihopedagogie specială. Anterior pandemiei, anual veneau aici pentru pregătire sute de studenţi de la Departamentul Psihopedagogie specială, dar şi de la departamentele de pregătire pentru învăţământul preşcolar şi primar şi secţia Kinetoterapie a Şcolii postliceale sanitare.

 Aviaţiei – de la cartierul P+4 la cartierul turnurilor (şi „tunurilor”) imobiliare

Ca să înţelegem mai bine contextul în care funcţionează Grădiniţa 65 trebuie să discutăm, pe scurt, despre cartierul Aviaţiei. Cine cunoaşte cât de cât acest cartier ştie că acesta s-a schimbat din ce în ce mai mult, în ultimii ani. În anii 1990, Aviaţiei era un cartier liniştit, cu blocuri de 4 etaje (regimul de construcţie era P+4), situat la marginea Bucureştiului, în zona de nord a oraşului. Blocurile erau înconjurate de spaţii verzi generoase, iar pe străduţe se găseau încă numeroase case de dinainte de sistematizarea comunistă. Terenurile mai spaţioase erau acoperite de livezi, de vii sau de sere. O dată cu dezvoltarea zonei de corporaţii din Pipera şi cu vilele de lux de pe Şoseaua Nordului, vizavi de parcul Herăstrău, Aviaţiei a devenit tot mai mult un cartier „de fiţe”. Majoritatea locuitorilor sunt însă cei care s-au mutat aici în anii 1980 şi 1990. Şi mulţi dintre ei nu sunt deloc mulţumiţi de noua faţă pe care a căpătat-o cartierul.

O dată cu dezvoltarea „corporate land” şi a vilelor „de fiţe”, au început şi proiectele marilor turnuri (şi, spun unii, „tunuri”) imobiliare. Şi aşa locuitorii din Aviaţiei s-au trezit cu vreo opt turnuri (and counting) plantate peste tot pe unde rămăsese vreun petec de teren sau vreo ruină. Într-un cartier cu regimul P+4, aceste turnuri depăşesc 10-12 etaje. La acestea se adaugă alte blocuri şi bloculeţe cu regim de la P+5 în sus plantate pe fiecare centimetru pătrat de teren. Fiind vorba de „big business” şi de mize de zeci şi sute de milioane de euro, nici o administraţie de la Primărie nu a îndrăznit până acum să se opună acestei dezvoltări. Deşi ar fi avut temeiuri foarte solide să nu emită autorizaţii pentru astfel de construcţii care depăşesc cu mult regimul zonei. Care sluţesc tot mai mult faţa vechiului cartier liniştit, îl supraaglomerează şi împuţinează, din ce în ce mai mult, locurile de parcare disponibile (multe locuri de parcare din parcările subterane sunt doar pe hârtie).

Mai mult, se pare că multe din apartamentele din astfel de turnuri stau goale. Aceste apartamente sunt văzute ca o investiţie pentru oamenii cu bani, care îşi „depozitează” resursele achiziţionând „penthouseuri”. Fapt care îi încurajează şi mai mult pe dezvoltatorii imobiliari să pună presiune şi să ocupe fiecare colţişor rămas neconstruit din cartier. Aşa că vechiul cartier liniştit, cu mari spaţii verzi şi cu sere, cu case şi grădini, s-a transformat într-un cartier cu construcţii de beton tot mai înalte, înghesuite una lângă alta. Un cartier fără suflet, cu o spoială de lux ce acoperă un mare gol, precum blocurile „de fiţe” cu multe apartamente care stau goale.

În toată această junglă, Grădiniţa 65 reprezintă unul dintre reperele fixe. Aici au învăţat generaţii după generaţii dintre copiii din cartierul Aviaţiei. Unii dintre părinţii care au acum copiii înscrişi la grădiniţă au învăţat tot aici, în anii 1990, la vechea Şcoală Nr. 12. De această şcoală îi leagă multe amintiri, aici au frecventat clasele primare şi gimnaziul. În spatele grădiniţei se întindeau nişte sere, iar cartierul era mai aerisit şi mai tihnit.

 Accesibilitatea – esenţială pentru misiunea Grădiniţei 65

În ultimii ani, au existat discuţii în care s-a ridicat problema unei noi relocări a Grdăiniţei 65, temporare sau permanente, într-un spaţiu aflat spre marginea Bucureştiului. Aceste discuţii nu sunt străine, poate, şi de schimbările rapide şi distructive care au loc în cartierul Aviaţiei, despre care vorbeam la începutul articolului. Să ne apropiem de punctul în care o astfel de grădiniţă nu îşi (mai) găseşte locul, printre atâtea blocuri „de lux”? Iar îngrijorările stârnite de aceste atitudini nu sunt chiar nejustificate, ţinând cont că grădiniţa a mai trecut o dată printr-o astfel de experienţă negativă şi distructivă, fiind împinsă din centrul oraşului într-o zonă care era, pe atunci, periferică. La nivel simbolic, au observat unii părinţi, este ca şi cum copiii hipoacuzici ar fi împinşi tot mai mult la marginea societăţii. Ca şi cum nimeni nu îi vrea în centrul oraşului, în locurile care devin „fancy”. Aceste îngrijorări sunt împărtăşite de membrii actualei comunităţi a Grădiniţei 65, printre care mă număr, în calitate de părinte al unui copil care frecventează această grădiniţă. Şi care a găsit în această grădiniţă o oază, aş spune de normalitate şi de omenie, în jungla imobiliară din cartierul Aviaţiei.

La nivel pragmatic, esenţială pentru misiunea Grădiniţei 65 este accesibilizarea. Accesibilizarea spaţiului fizic, pentru ca preşcolarii cu cerinţe educaţionale speciale din Bucureşti să poată în primul rând să ajungă uşor la grădiniţă. Am vorbit cu părinţii unor copii cu nevoi speciale despre ce înseamnă transportul unui astfel de copil pe o distanţă mai mare, chiar şi atunci când există metrou în proximitate. Unii părinţi s-au mutat chiar în apropierea Grădiniţei 65, pentru a-şi putea aduce copiii mai uşor aici. Poate voi reveni, într-o continuare a acestui articol, cu câteva poveşti şi exemple din vieţile unor astfel de copii şi de părinţi.

În această idee, este foarte important ca o grădiniţă specială cu un astfel de profil să fie situată în proximitatea mijloacelor de transport cu legătură către majoritatea zonelor municipale – şi, în primul rând, a metroului. O astfel de grădiniţă nu poate să funcţioneze într-un spaţiu care să anuleze din start acest minim avantaj pentru copiii cu nevoi speciale. Mai mult, o eventuală relocare ar presupune pierderea majorităţii investiţiilor şi dotărilor de ultimă generaţie şi a instrumentelor speciale pentru terapie şi intervenţie din cadrul sediului actual. În plus, grădiniţa se bucură aici de o curte foarte generoasă, în condiţiile în care majoritatea grădiniţelor private din Aviaţiei au curţi foarte mici sau nu au spaţii de joacă exterioare deloc. La joacă, toţi copiii din Grădiniţa 65 se întâlnesc în curte, la joacă toţi copiii sunt pur si simplu copii,  fie că vorbim de grupele de învăţământ special, fie de cele de învăţământ de masă, toţi sunt la fel... împărtăşind bucuria de a fi împreună!

 Formarea unei mentalităţi incluzive faţă de dizabilitate – semn de maturitate al unei societăţi democratice

La Grădiniţa 65 am descoperit o adevărată comunitate. Părinţii de la ambele secţiuni interacţionează şi au activităţi comune, au mers în excursii şi se sprijină reciproc. Părinţii mizează pe această Grădiniţă şi pe comunitatea din jurul ei pentru a-şi desfăşura viaţa la un nivel acceptabil al calităţii, într-un stat prea puţin pregătit (sau chiar dornic) să ofere sprijin faptic cetăţenilor săi. O eventuală relocare, temporară sau permanentă, a grădiniţei ar însemna dispersia acestei comunităţi; pentru mulţi copii, aceasta ar presupune şi reluarea adaptării şcolare, pentru că mulţi nu ar putea să urmeze Grădiniţa la o eventuală nouă adresă. Aceasta, în condiţiile în care în zona Aurel Vlaicu – Bd.Pipera – Herăstrau, una din zonele cele mai „fancy” din Bucureşti, numărul grădiniţelor de stat este unul extrem de redus. Nu ar fi oare aceasta o reducere cu bună ştiinţă a dreptului fundamental al oricărui copil – acela de a fi educat? Integrarea copiilor speciali şi formarea unei mentalităţi incluzive faţă de dizabilitate sunt semne de maturitate ale unei societăţi democratice. Într-o societate care altfel dă prea puţine astfel de semnale de maturitate civică şi democratică, avem nevoie de Grădiniţa 65!

Aceşti copii nu trebuie marginalizaţi, izolaţi sau împinşi la marginea oraşului şi a societăţii, ci incluşi în prim-planul acţiunilor comunităţii – ei, preşcolarii, fie tipici sau cu dizabilităţi, împreună. Pentru că societatea este a tuturor şi a fiecăruia în parte, dar educaţia lor este viitorul nostru, al tuturor.