Interviu Realismul magic și Revoluția Mexicană. Julián de Tavira, regizor: Oamenii voiau să renunțe la o societate privilegiată și să construiască un loc mai echitabil
0Într-o călătorie între cinematografie, cărți și farfurii, regizorul Julián de Tavira și actrița Azul Guaita arată cum Mexicul își trăiește identitatea prin gastronomie și realism magic.
În universul literaturii latino-americane, puține povești au reușit să transforme simțurile în narațiune la fel de intens precum „Como agua para chocolate“ („Ca apa pentru ciocolată“), romanul semnat de Laura Esquivel și publicat în 1989. La granița dintre dragoste, gastronomie și magie, cartea a devenit rapid un fenomen global – ziarul spaniol „El Mundo“ o clasifica mai târziu printre cele mai bune o sută de romane în limba spaniolă ale secolului XX.
Mai târziu, cartea transpusă pe ecran – mai întâi într-un film celebru din 1992, iar recent într-un serial produs de HBO, care reinterpretează povestea pentru o nouă generație. Acțiunea se desfășoară în Mexicul începutului de secol XX, pe fundalul Revoluției Mexicane (1910-1920), o perioadă de transformări sociale radicale, în care vechile structuri familiale și normele rigide sunt puse sub semnul întrebării. În centrul poveștii se află Tita, o tânără condamnată de tradiția familiei să nu se căsătorească niciodată, fiind obligată să aibă grijă de mama ei autoritară. Dragostea ei imposibilă pentru Pedro devine motorul unei narațiuni în care emoțiile nu sunt doar trăite, ci literalmente gătite și transmise mai departe prin mâncare. Romanul lui Esquivel este adesea citat ca exemplu emblematic de realism magic: lacrimile care transformă mâncarea, dorințele care se infiltrează în rețete, pasiunea care devine contagioasă. Însă dincolo de aceste elemente poetice, cartea vorbește despre conflictul dintre tradiție și libertate, dintre datorie și dorință.
Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, regizorul Julián de Tavira și actrița Azul Guaita vorbesc despre provocarea de a traduce pe ecran realismul magic – „mai mult poezie decât imagini“, dar și despre felul în care Revoluția Mexicană devine o metaforă a schimbării interioare. De la redescoperirea identității mexicane prin bucătărie până la explorarea unor iubiri diferite, cei doi conturează o poveste care, deși plasată în trecut, continuă să vorbească surprinzător de actual despre libertate, tradiție și puterea emoțiilor. Cele două sezoane ale seriei „Like water for chocolate“ pot fi văzute pe platforma de streaming online HBO Max.
„Weekend Adevărul“: Ce ați învățat sau redescoperit despre țara natală, Mexic, în timpul filmărilor?
Julián de Tavira: Am învățat multe lucruri, pentru că m-am născut aici, în Mexic, dar am crescut în Republica Dominicană și m-am întors la 17 ani. Sunt multe lucruri, bineînțeles, pe care nu le știam despre Mexic – multe preparate pe care nu le gustasem niciodată, multe aspecte legate de istorie. Pentru că toată viața am studiat acolo, știu istoria Republicii Dominicane, dar nu atât de mult din cea a Mexicului, așa că am învățat enorm. Am avut chiar și ore dedicate istoriei, și a fost foarte interesant să pot afla mai multe despre această țară. Din partea mea, pot spune că am aprofundat Revoluția Mexicană, care este o etapă fundamentală în istoria Mexicului și pe care o studiezi mult încă din școala primară.
Aprofundând conflictele și perioada legată de începuturile revoluției, am ajuns să știu mai mult despre nordul Mexicului, care este foarte diferit de capitală, orașul meu natal. Avem tendința să credem că totul gravitează în jurul orașului Mexico. Dar această mișcare a început tocmai în nord. Au fost multe lecții istorice, însă ceea ce m-a conectat cel mai profund este relația pe care o avem cu bucătăria, cu prepararea mâncării. Aceasta face parte din identitatea noastră ca mexicani. Și ne-a adus atâta bucurie.
Care este partea din carte pe care ați vrut cel mai mult să o adaptați în acest al doilea sezon? Ce ați vrut să redați cu adevărat?
Julián de Tavira: Pentru mine, marea provocare – sau una dintre provocările unice ale acestui roman – a fost cum să pot traduce sau reda ceea ce a vrut să arate Laura Esquivel. Cum pot aduce pe ecran relația cu natura și acele elemente ale realismului magic, cum să le transpun în imagini, pentru că avem mai multă poezie decât imagini. Asta a fost, pentru mine, unul dintre cele mai atractive și fascinante aspecte. Și după aceea, să aprofundez și să analizez relația dintre cei doi tineri care devin adulți, în care pasiunea se transformă, treptat, într-o dragoste mai matură.
Azul Guaita: Iar pentru mine, faptul de a citi rețetele din cartea Laurei Esquivel și de a le transforma în ceva concret, să le am în mâini, să le pot gusta, să experimentez totul în bucătărie – aceste senzații, aceste gusturi. Pentru că un lucru este când citești și cu totul altceva este când vezi și simți. Asta a fost cu adevărat incitant pentru mine. A fost una dintre părțile care mi-au plăcut cel mai mult din întregul proces.
„Acum sunt îndrăgostită de bucătărie“
A trebuit să înveți să gătești pentru a-ți interpreta personajul. Cum a fost această experiență în al doilea sezon?
Azul Guaita: Da, a trebuit să învăț să gătesc de la zero. Nu știam să fac absolut nimic. Doar, știi, ouă cu bacon, cereale – strictul necesar ca să supraviețuiesc. Eram foarte nervoasă să intru în această lume a bucătăriei fără nicio experiență. Mă uitam la videouri cu rețete pe social media, dar nu ajunsesem niciodată să le pun cu adevărat în practică. Să învăț să fac rețete foarte complexe și să încerc să arăt că am gătit dintotdeauna nu a fost deloc simplu. Dar după câteva dintre cursurile pe care le-am urmat, acum sunt cu totul îndrăgostită de bucătărie, de gătit. Și încerc să o fac cât mai des cu putință.
Azul, în al doilea sezon trăiești două iubiri foarte diferite. Ce înseamnă asta pentru personajul tău?
Azul Guaita: Ceea ce trăiește Tita, cred că mulți dintre noi am simțit asta la un moment dat. Dragostea toxică, pasională, și dragostea sănătoasă, liniștită. Există această dualitate permanentă dintre ceea ce vrea mintea ta și ceea ce îți cere inima. Trăim mereu între ele. Ideea este să poți trăi pur și simplu, să treci prin aceste tipuri diferite de iubiri și să înveți din fiecare. Iar pentru mine, este incredibil că, deși această poveste este atât de veche, continuăm să recunoaștem în ea ceva profund actual.
INTERVIU Jean Marc Vallée, regizorul seriei HBO „Sharp Objects“: „Materialul a fost înfricoşător pentru mine. A fost cel mai dificil show“„Revoluția înseamnă schimbare“
Povestea se desfășoară în timpul Revoluției Mexicane. Cum a modelat acel moment istoric conflictul emoțional din interiorul familiei?
Julián de Tavira: Cuvântul „revoluție“ poartă în el ideea de schimbare. Aceasta este o țară care se transformă, care vrea să renunțe la o societate privilegiată și să construiască un loc mai just și mai echitabil pentru toată lumea. Și cumva, conflictele dintre mamă și Tita au legătură tocmai cu asta – conflictele cu tradiția, cu moștenirea unor vremuri apuse, și cu felul în care viața se poate transforma și poate fi trăită altfel. Aceasta este legătura dintre revoluție și viața familiei De la Garza, care se află chiar în mijlocul unui război în timp ce încearcă să-și trăiască propria poveste.
Care a fost cea mai mare provocare în a reda realismul magic pe ecran? Unde ați tras linia între magie și fantezie?
Julián de Tavira: Când ești față în față cu realismul magic, cred că cel mai dificil lucru este să-l înțelegi cu adevărat. Pentru că un lucru este să știi ce înseamnă și cu totul altceva este să îl poți percepe dintr-o perspectivă diferită – atunci când îl trăiești clipă de clipă și nu vrei să fie perceput ca ceva fals, artificial. Este ceva prin care trebuie să treci personal ca să înțelegi. Cineva mi-a explicat asta de nenumărate ori și tot nu am reușit să înțeleg până nu am trecut eu însumi prin întregul proces.
Azul Guaita: Cred că nu aș putea spune că a existat ceva negativ. A trebuit să stabilim niște limite clare și să găsim regulile după care ne ghidăm. Asta a fost lucrul esențial. Laura Esquivel descrie ceea ce face ca pe o hiperbolă, nu ca pe un realism magic propriu-zis. Deci pentru noi a fost important să înțelegem sensul acestei distincții și să nu alunecăm spre fantezie, pentru că aceea era limita noastră. Nu putea fi văzut ca fantezie, altfel ar fi putut deveni o cu totul altă poveste – una cu magicieni. Realitatea este că e ceva diferit, mai subtil: o realitate care se exprimă pe sine. Cel mai clar exemplu îl regăsim în emoțiile pe care Tita nu le poate reține doar pentru ea și care se transmit prin mâncare. Acesta este, pentru mine, cel mai frumos exemplu de magie.
Julián de Tavira: Să găsești modalitatea corectă de a reda realismul magic nu a fost ușor și nici rapid. Dar după ce am trecut cu toții prin asta, am reușit să îl înțelegem cu adevărat și să descoperim toate oportunitățile pe care le oferă. Ideea, până la urmă, este să creezi poezie prin imagini.
Moștenirea: „să folosești trecutul ca punct de plecare“
Cum a fost să îi spui la revedere Titei? Ce îți amintești din ultima zi de filmare?
Azul Guaita: A fost greu. Eram în Tlaxcala, la haciendă (trad. – gospodărie, fermă în America Latină), și apoi am terminat serialul filmând pe platou. Dar să îi spui la revedere Titei la haciendă a fost foarte, foarte greu. Nu voiam să plec, dar în același timp simțeam atât de multe emoții puternice, atât pentru tot ce a trăit Tita, cât și pentru mine însămi. Îmi amintesc că am plâns mult și că făceam nenumărate poze, spunând: „Doamne, acesta este ultimul moment în care voi putea vedea asta. Nu știu dacă voi mai reveni vreodată aici“. A fost momentul în care am simțit cu adevărat că îi spun la revedere Titei. Și totuși, trebuia să ne întoarcem în Mexic și să continuăm filmările. Când am terminat aici, a fost puțin diferit, dar la final cred că adevăratul rămas bun a avut loc la haciendă.
Am văzut un videoclip cu Laura Esquivel în care vorbea despre diferențele dintre carte și serial, legate nu doar de intenția ei inițială, ci și de modul în care sunt tratate revoluția și Mama Elena. Julián, cum gestionezi tensiunea dintre fidelitatea față de carte și nevoia de a pune ceva din tine în poveste?
Julián de Tavira: Să iei o carte și să o adaptezi într-un serial sau film înseamnă, înainte de orice, să găsești povestea pe care vrei să o spui și să o extinzi în așa fel încât să prindă viață pe parcursul a două sezoane, transformând-o dintr-o carte într-o dramă. Sunt sarcini cu care ne confruntăm în permanență. Este foarte natural ca autoarea să fie posesivă față de opera ei, la fel cum și eu pot fi față de a mea. Nu înseamnă că ea este de acord sau în dezacord cu fiecare decizie – ceea ce am făcut a fost „să revizităm“ romanul, să îl readaptăm cu o perspectivă diferită. Am vrut să spunem povestea și dintr-o altă latură a ei.
Cartea spune o poveste unitară și continuă, dar voi ați împărțit serialul în două sezoane. Cum ați decis unde să opriți primul sezon? Ce moștenire sperați să lăsați?
Julián de Tavira: Pentru mine, a fost foarte natural să împart sezonul acolo. Este un moment care, pentru Tita, reprezintă un înainte și un după, din cauza tuturor tragediilor prin care trece: ceva se rupe în relația cu mama ei, copilul adoptat moare, ea trebuie să se reinventeze, iar un nou om intră în viața ei. Romanul are o primă parte în care ea este tânără și o a doua în care este mult mai matură, astfel că împărțirea a venit de la sine. Cât despre moștenire: aspirația este să te conectezi cu oricine urmărește serialul și să vă gândiți împreună la viața de azi, folosind trecutul ca punct de plecare. Dincolo de dragostea, în sine, de modul în care o trăim, de relația cu propria țară – aceasta este moștenirea.
Se încarcă comentariile...
