Ministrul Sănătăţii: Noul contract-cadru urmăreşte să susţină inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive "să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic" foto: eurosanity.ro
Vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive "să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic" foto: eurosanity.ro

Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale urmăreşte să susţină inversarea piramidei serviciilor a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Totodată, noul contract-cadru prevede un pachet de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii de peste 40 de ani, a precizat marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe.

"Noile reglementări privind condiţiile de acordare a  serviciilor, în cadrul sistemului de sănătate, vor intra în vigoare  începând cu data de 1 iulie, în baza contractului-cadru pentru anii 2021, 2022” a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, într-o conferinţă de presă susţinută alături de şeful Casei Naţionale de Sănătate, Adrian Gheorghe, privind noul contract-cadru.

Potrivit ei, pacienţii vor beneficia de aceste noi reglementări în baza unor acte adiţionale.

„Pacienţii vor beneficia de noile reglementări în baza unor acte adiţionale pentru luna iulie încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii, iar o nouă sesiune de contractare va demara în curând, astfel încât noile contracte intră în vigoare de la 1 august”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Scopul noilor reglementări, potrivit ministrului, este asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale necesare pentru prevenţie, diagnosticare şi tratament.

„Scopul măsurilor este de asigura un acces mai bun la serviciile medicale de prevenţie, precum şi la serviciile medicale necesare pentru diagnosticarea, tratamentul şi monitorizarea afecţiunilor cronice. Noul contract cadru urmăreşte să susţină inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, prin creşterea ponderii serviciilor din asistenţa medicală primară şi ambulatorie şi reducerea internărilor nejustificate pentru pacienţi care pot fi trataţi în ambulatoriu şi la medicii de familie. Printre reglementări aş vrea să amintesc pachetul de servicii preventive pentru persoanele asimptomatice cu vârsta de peste 40 de ani, pachet în cadrul căruia se pot acorda până la trei consultaţii la nivelul cabinetului medicului de familie şi de asemenea se poate acorda un bilet de trimitere pentru analize care se efectuează peste valoarea de plafon", a menţionat ministrul, Ioana Mihăilă.


Noul contract-cadru Prevede un pachet de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii de peste 40 de ani

Potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, acest pachet va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.

"Prin acest contract-cadru care intră în vigoare foarte curând, urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. (...) Consultaţia de prevenţie, Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani.

Acest pachet cuprinde trei componente, care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc, propriu-zis consiliere pentru ameliorararea factorilor de risc. Iar a treia consultaţie este una de monitorizare. (Practic pentru a urmări măsura în care practic intervenţia asupra factorilor de risc a avut succes şi se regăseşte în comportaentul stilului de viaţă al pacientului. Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său", a spus Gheorghe, într-o conferinţă de presă.

El a pecizat de asemenea că vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive "să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic".

"De asemenea, dacă medicul de familie va prescrie investigaţiile, de exemplu analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice. Deci practic vor fi suplimentate sumele, cu oricât va fi nevoie, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise medic", a susţinut preşedintele CNAS.

Noutăţi privind noul contract-cadru

Noul contract-cadru mai prevede că numărul de consultaţii la domiciliu acordate de medicii de familie va creşte la una pe lună în cazul pacienţilor cronici, faţă de patru pe an, câte sunt în prezent. De asemenea, pacienţii cu boli cronice, pe perioada stării de alertă, pot beneficia de două consultaţii pe lună la medicul de familie.

"O altă măsură priveşte lăuzele, practic proaspetele mame, care vor beneficia începând de la 1 iulie, pe lângă consultaţia la domiciliu la externarea din maternitate, care este prevăzută şi acum, vor beneficia în plus de o consultaţie la domiciliu la patru săptămâni de la naştere, practic o monitorizare mai intensă. De asemenea, medicii de familie pot acorda noi servicii. (...) Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (colocvial monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate", a spus Adrian Gheorghe.

Potrivit acestuia, pacienţii cu boli cronice pot beneficia în continuare de consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii din alte specialităţi din ambulatoriul clinic. De asemenea, terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped pot fi acordate şi la distanţă.

Iar în ce priveşte îngrijirile paliative la domiciliu, acestea pot fi recomandate şi de medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

„Pentru consultaţii de distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriu nu este necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. (...) Pe perioada stării de alertă, în care încă ne aflăm, nimic nu se schimbă practic după încheierea stării de alertă, atunci când se va încheia, vor putea fi acordate în continuare consultaţii la distanţă pentru afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic", a mai susţinut şeful CNAS.

Prevederi pentru pacienţii care au avut coronavirus

Totodată, potrivit lui, o prevedere importantă se referă la pacienţii care au trecut prin infecţie cu noul coronavirus.

"Un punct important se referă la pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-COV-2. Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţii infectaţi care au trecut prin boala COVID-19, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestor pacienţi servicii conexe a actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie", a mai spus Adrian Gheorghe.

El a anunţat că de săptămâna viitoare va începe un proces de consultare cu toţi factorii din sănătate, urmând a se centraliza propuneri de "ajustare, modificare" a contactului-cadru pentru anii viitori şi că aşteaptă propuneri de la toţi factorii interesaţi din sistemul de sănătate, .

"Începând cu săptămâna viitoare vom începe acest proces, prin a invita şi centraliza propuneri de ajustare, modificare a contactului-cadru pentru anii viitori. (...) Vom primi aceste propuneri pa parcursul lunii iulie şi august, pentru ca începând cu luna septembrie să organizăm consultări tehnice şi grupuri de lucru care să lucreze pe marginea propunerilor pe care le primim în acest interval", a declarat reprezentantul CNAS.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite