Meteorologii au emis un cod galben de viscol în nouă judeţe

Meteorologii au emis un cod galben de viscol în nouă judeţe

Se vor înregistra rafale în general de 50 - 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 - 100 km/h şi temporar va ninge. Foto Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din nouă judeţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 - 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului.

Astfel, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.

Se vor înregistra rafale în general de 50 - 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 - 100 km/h şi temporar va ninge.

harta informare meteo

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările