Cu aproape doi ani şi jumă-tate în urmă, Tom Williams, rugbist la Har-lequins, a ieşit de pe teren cu gura plină de sânge, după ceea ce părea să fi fost un contact cu un adversar de la Leinster, într-un sfert de finală din Cupa Europei (Heineken Cup). Fizioterapeutul Steph Brennan l-a însoţit cu gesturi ocrotitoare şi cu un chip pe care se citeau simultan compătimire, furie şi repulsie. Nick Evans a intrat în locul lui Williams şi meciul a continuat. Pe bancă, Tom Williams a mestecat neputinţă cu lacrimi, şi-a strâns pumnii înciudat şi a scrâşnit un „bloody hell" în care ardea dorul de răzbunare. Cum Premiile Oscar nu acoperă Heineken Cup şi echipele englezeşti de rugbi, prestaţia a rămas fără nicio recompensă, deşi ar fi meritat minimum două: pentru regie şi pentru cel mai bun rol principal. Asta pentru că Tom Williams nu fusese lovit de nimeni. Şi nu scuipase sânge, ci apă roşie ţinută în gură, într-o capsulă. Nu întâmplător, falsa accidentare se produsese la final, când Harlequins beneficiaseră de o lovitură de pedeapsă care putea decide meciul şi pentru care aveau nevoie de un şuteur foarte bun. Nick Evans, transformeurul lui Harlequins, fusese schimbat şi singura modalitate prin care ar fi putut fi readus pe teren, conform regulamentului de la Heineken Cup, ar fi fost „accidentarea gravă, inclusiv cu vărsare de sânge" a unui coechipier.

Afacerii i s-a găsit imediat un nume hollywoodian-politic: Bloodgate. Şocul a fost cu atât mai mare cu cât matrapazlâcul a mânjit tocmai sportul care se încăpăţâna să ţină sus stindardul purităţii. Într-un timp în care dopingul, combinaţiile mafiote şi pariorii asiatici triumfau, rugbiul asigura resursele de oxigen necesare supravieţuirii. Într-un deceniu când sportivii (de la halterofili la ciclişti şi de la înotători la fotbalişti) înghiţeau drajeuri interzise cu nemiluita, rugbiul îşi păstra virginitatea farmacologică. Într-o lume plină de simulanţi şi sicofanţi, rugbiul miza pe francheţe. Or, iată că şi până şi aici pătrundea, pe uşa din faţă, înşelătoria. Retorica de glorificare a rugbiului se vedea dinamitată de un gest mincinos. Povestea sportului unde imnul aduce lacrimi în ochi şi unde jucătorii sunt reverenţioşi faţă de arbitru şi buni camarazi cu adversarii se făcea franjuri în faţa unei pungăşii ordinare. Zeul fair-play cădea sub paloşul zmeului foul-play. Pedepsele n-au întârziat, iar asprimea lor a transmis clar mesajul: suntem consternaţi, cele întâmplate au fost o excepţie, aşa ceva n-o să se repete niciodată. Dean Richards, managerul lui Harlequins şi orchestratorul falsului, a fost suspendat trei ani, fizioterapeutul Steph Brennan a primit o suspendare de doi ani, iar Tom Williams o alta de un an, redusă ulterior la patru luni. Harlequins a încasat o amendă de 260.000 de lire sterline. N-a scăpat nici medicul echipei, Wendy Chapman, amendată drastic după ce, la sugestia lui Richards, i-a provocat lui Williams o rană adevărată, cu bisturiul, imediat după înlocuire, pentru înlăturarea suspiciunilor.

Cupa Mondială care a început ieri în Noua Zeelandă poate repune rugbiul la catedra de unde gestul lui Williams a încercat să-l izgonească. Negul de pe obraz i-a fost cauterizat. Rugbiul are şansa de-a redeveni principalul meditator la onoare din câmpul sportului. Lecţiile lui simple, predate la capătul pământului, se învaţă alături de oameni cu pomeţi vineţi şi grumaji de bizon. Alături de flăcăi care pasează înapoi ca să meargă înainte. Şi alături de spectatori care se vopsesc pe faţă ca şi cum ar vrea să-şi tatueze sufletele cu iubirea pentru echipă.