Să aibă grijă de nepoţi. Asta dacă n-au fost atinşi de Alzheimer. Să îndure muţi reproşurilor copiilor pentru că îi alintă pe nepoţi. Să-i ducă pe nepoţi la şcoală. Dacă-i mai ţin oasele. Să-i ia de la şcoală.

Să se certe la uşa medicului de familie, care e ultima persoană la rând, să se ţină rândul, să nu se bage careva în faţă! Să-l plictisească pe medic cu amănunte despre durerile lor. Să-l enerveze pe farmacist cu întrebări despre medicamentele de pe reţetă. Să se ducă din nou la medic, pentru că reţeta nu e bine completată, să stea iarăşi la coadă, ca să obţină una bună, ce poate fi decontată de Casa de Asigurări. Să facă scandal în farmacie pentru că s-au scumpit medicamentele. Să se răcorească. 

Să stea cu ochii pe contorul de curent, de apă şi de gaze. Să închidă caloriferul iarna şi să-şi mai pună o haină, aşa cum i-a sfătuit cândva Ceauşescu. Să se holbeze la Antena 3, B1 TV şi România TV, ca să aibă ce comenta în faţa blocului, pe băncuţă. Acolo, să-i înjure pe Băsescu, pe Ponta şi pe Antonescu, pentru că i-au votat degeaba. Pe Iliescu să-l pomenească cu respect. Nimeni nu-i aude pe băncuţă. Să strige la copiii care bat mingea în scara blocului. Să dea de mâncare la maidanezi.

Să se îmbulzească la administraţia financiară ca să plătească primii impozitele pe case şi maşini. Maşinile copiilor. Să voteze dis-de dimineaţă în ziua alegerilor, sperând că va fi mai bine cu cei pe care îi vor vota, adică nu le vor tăia pensiile, făcându-şi datoria de cetăţeni faţă de ţară. Să fie un exemplu pentru cei tineri, care nu vin la votare. 

Să se ducă la biserică. Să se pregătească pentru lumea de dincolo. Să fie prezenţi la parastase, să mănânce un pilaf de post şi să mai schimbe o vorbă cu cei care, de asemenea, se pregătesc...
Să se încurce unii pe alţii la urcarea în autobuz, în căutarea de locuri, să-i scoale pe nesimţiţii ăştia de tineri care le ocupă scaunele, să le facă morală, să se certe, dar să-şi facă repede cruce pentru că maşina trece prin dreptul unei biserici, apoi să revină la ceartă, la înjurături, dacă sunt necesare.

Să intre în vorbă cu oricine, în piaţă sau în tramvai, să împărtăşească din experienţa vieţii lor, aşa cred ei, că sunt depozitari ai tradiţiilor şi experienţelor sănătoase. Să vorbească despre secetă, despre recoltă, dacă plouă, vom avea pâine!

Să aştepte. Să aştepte măcar în ultimul ceas ca viaţa lor în România să se schimbe. În bine. Să nu se mai simtă ca nişte bolovani care trag ţara în jos, când ei, prin munca lor, au dus ţara în sus, dar uite că nemernicii şi hoţii ăştia au doborât-o la pământ! Să creadă până-n ultima clipă că viaţa e frumoasă, aici, în România, şi nu acolo unde au plecat copiii să muncească şi nepoţii să înveţe.

Şi să-şi dorească, înainte de culcare, că dacă va veni, să vină în somn. Sfârşitul.