Am mai scris şi despre prostia omenească revizuită, îmbogăţită şi reeditată. Cred că am demonstrat simplu (cu cât se complică mai mult, explicaţia e mai departe de adevăr) că nimeni nu le ştie pe toate şi că nici filosofia, nici matematica, nici fizica şi nici măcar titlurile academice nu te feresc de penibila păţanie de a da cu băţul în baltă. Împăraţi, preşedinţi, miniştri, analişti, artişti (intelectuali, de!) se iau de mână când e vorba să bată câmpii. Doar când se împart profiturile, apele se despart. Prostia nu mai e democratică. Unii prosperă, alţii trag ponoasele.

Azi vreau să vă vorbesc despre acest fel de prostie. Aia entuziastă, cu inima vibrând, cu sufletul în lacrimi şi cu mâna pe jungher. E vorba de idioţii utili. Deşi folclorul atribuie această formulare ba lui Lenin, ba lui Stalin, niciun cercetător nu i-a descoperit originile. Totuşi, sensul e clar: idiotul util e un propagandist benevol al unei cauze în care crede până la ultima suflare şi care, nesilit de nimeni, serveşte respectiva cauză, uneori, cu preţul vieţii. Idioţii utili roiesc. Idioţii utili roiesc în preajma preşedinţilor şi a partidelor. Idiotul util pune mâna pe armă şi pleacă la atac. E, totuşi, un mare mister: cum să-ţi laşi casa şi îndatoririle, copiii şi interesul, prieteniile şi vacanţele şi să nu mai dormi, să te umfli cu adrenalină şi, ca un cocoş, să sari la bătaie, dar cu amarnicul regret că nu eşti un tigru devorator de oameni? Vă mai aduceţi aminte marile conflicte din jurul uninominalului? Haite de propagandişti atacau la baionetă. Azi susţin contrariul. Da’ bătăliile electorale? Zvonuri, insulte, scabroşenii…

După ce timpul trece şi oamenilor le vine mintea la cap, clipesc ca sculaţi din somn, se freacă la ochi şi privesc realitatea din care şmecherii care i-au îmbrobodit le dau cu tifla. Oamenii se ruşinează. Propagandiştii de meserie, nu.

Nu fenomenul mă miră. E general uman. Aţi văzut cum au răbufnit violenţa şi xenofobia din placidul popor britanic? Parcă s-a destupat o şampanie bătută cu fundul de perete. Pun pariu că multora dintre cei care au insultat, incendiat sau lovit în dreapta şi stânga li se va face o ruşine cât capra. E firesc… Dar, dacă revenirea la raţiune e un proces explicabil (consecinţele, remuşcarea, cunoaşterea directă a victimei etc.), modul în care mintea omenească ajunge să ia foc şi să-şi incendieze bunul simţ rămâne un mister. Oamenii de ştiinţă (or fi englezi?, patagonezi?) au ajuns la concluzia că s-a născut deja un nou soi de om. Omul opac, pentru care nicio dovadă nu e mai presus de propriile convingeri. Dar nu despre acest tip de mutant e vorba, ci tocmai despre cel obişnuit să judece, să cântărească, până când, într-o bună zi, îşi pierde busola. De unde era critic subtil al sistemelor defecte, devine, peste noapte, la fel de opac ca mutanţii de mai sus. Mai ţineţi minte gospodinele în lacrimi care aruncau flori minerilor? Femei, până atunci, cumsecade. Nu e nicio deosebire. Da, dar, dragostea faţă de Iliescu… Hopa!, staţi, măi, că dragostea e lucru mare. Dragostea (faţă de Băsescu, de Lenin, de Mao, de Hitler etc.)… Idioţii utili iubesc. Asta era!