Câteva sute de suporteri ai echipei ungare veniţi la Bucureşti au semănat dezastru din Gara de Nord până în Centrul Vechi al Capitalei. Unii dintre ei - extremişti de dreapta - au distrus bunuri, s-au bătut cu jandarmii, au scandat împotriva României, a românilor. S-au manifestat inacceptabil. Nişte adevăraţi huligani. Răspunsul suficient pentru ei ar fi fost cel dat de jandarmi - aplicarea legii, fără istericale naţionaliste.

Contextualizând aceste manifestări putem spune că ele se înscriu în linia a ceea ce se întâmplă în Ungaria ultimilor ani: grad crescut de extremism, de rasism, de antisemitism şi de violenţă. Aceste caracteristici ale unei părti a societăţii maghiare au ca cea mai vizibilă dintre simptome ascensiunea Jobbik dar şi abuzurile guvernului (vezi cazul legii presei ungare).

În ce priveşte scandalul din jurul meciului, cred că cel mai important de remarcat este reacţia societăţii româneşti. Huliganilor maghiari nu le-au răspuns doar omologii lor români ci toate straturile societăţii, de la tineri via Facebook până la politicieni via adevarul.ro. Rareori vocile publice au făcut distincţia dintre o mână de suporteri şi etnicii maghiari în general. În plus, oamenii de pe stadion au fost cel mai mare eşantion reprezentativ pentru ura împotriva maghiarilor.

În România, un suporter al U Cluj a lovit cu cărămida în cap un jandarm; un altul, al Petrolului a intrat pe teren şi a lovit în cap un fotbalist. Exemplele pot continua, de la violenţe ale unor indivizi până la grupuri care se bat în ziua meciului. În mod corect, mereu s-a titrat că unul sau mai mulţi suporteri sau huligani au agresat, au spart, au bătut. Nu că românii bat jandarmi, nu că românii distrug, nu că românii îşi agresează sălbatic jucătorii de fotbal. Nici măcar toţi suporterii unei echipe nu trebuie acuzaţi de ceea ce fac unii dintre ei, cu atât mai puţin un întreg popor. Responsabilitatea este individuală, nu colectivă.

Aşadar, scandările de pe stadion Afară, afară, cu ungurii din ţară! postările de pe Facebook de genul Unguri spurcaţi… sau titlurile tabloide ca Barbaria maghiară sau Tupeu de Budapesta reprezintă tot atâtea răspunsuri huliganice la huliganismul pe care îl acuză. Ce vină au sutele de mii de maghiari din România sau Ungaria pentru comportamentul unor huligani? Sau pentru ce spune Jobbik, Orban, Tokes sau Csibi Barna (mai popular la Bucureşti decât la Miercurea Ciuc)? De parcă toţi românii ar fi multipli de Vadim, Funar, Băsescu sau Bogdan Diaconu…

Putem spune, deci, că pe cei ce se acuză între ei de extremism, pe huliganii maghiari şi pe cei români, îi unesc mai multe decât îi despart: îi unesc agresivitatea discursului naţionalist, discriminarea, rasismul, xenofobia, îndemnul la ură faţă de celălalt.

Şi pentru că huliganilor maghiari le-a răspuns Jandarmeria şi sper s-o facă de câte ori este cazul, anti-maghiarilor români vreau sa le spun un singur lucru: Transilvania este mai dezvoltată economic şi cultural, oraşele ei sunt mai frumoase, mai curate, mai civilizate decât cele din Muntenia şi Moldova şi diferenţa e făcută de sutele de ani în care maghiarii au trăit şi au muncit acolo alături de români.

În final, trebuie să remarc faptul că, de mai multe luni, colegul meu de partid şi de blog Bogdan Diaconu, parlamentar din Berceniul care nu mai poate respira de-atâta maghiarime, şi-a făcut o profesiune de credinţă din a ataca pe ungurii din România. Împotriva principiilor democratice, împotriva statutului partidului pe care trebuie să-l respecte şi a principiilor stângii europene, alimentând tensiunile şi discursul xenofob. Ca el mulţi alţii, în frunte cu Rareş Mănescu

Extremiştii noştri nu sunt cu nimic mai buni decât extremiştii lor.