Protestatarii de aseară din Capitală şi cele câteva oraşe din ţară nu au ieşit spontan în stradă. Ei au fost convocaţi pe reţelele sociale şi, posibil, direct de către reprezentanţi sau simpatizanţi ai AUR. Deci, protestul în sine, cu toate violenţele sale, a fost unul lansat şi motivat politic, iar responsabilitatea consecinţelor sale urmeaza a fi stabilita de autorităţi.

A, încă o menţiune esenţială! Jos pandemia!” NU este o revendicare; nu este nici măcar o coerenţă logică fiindcă pandemia nu ţine (din nefericire!) de zbuciumul câtorva oameni supăraţi. Mai mult, protestatarii nu aveau nici un fel de revendicare, în afară de eliminarea restricţiilor. La urma, urmei, nu poţi să nu te întrebi ce doreau, de fapt, acei oameni? „Să nu mai fie epidemie, să dispară boala să putem merge în club şi la schi când vrem noi”? Fără „botniţă”? (La cât de poluate sunt oraşele mari, eu unul aleg să port masca şi după pandemie!).

Vom ajunge imediat şi la substratul nemulţumirilor legitime ale populaţiei, însă nu trebuie să le confundăm cu strigătele anarhiste de aseară. În plus, aţi auzit vreo soluţie coerentă de la AUR de pus în locul măsurilor actuale? Nemulţumirile reale sunt una, protestul e altceva.

Clarificând acest aspect important (şi care trebuie repetat obsesiv până pricep toate agenţiile şi televiziunile de ştiri!), trebuie totuşi să ne îndreptăm atenţia asupra tensiunii sociale care riscă să alimenteze noi proteste, de data aceasta cu suport mai larg al populaţiei.

Să ne luăm ţara înapoi!”. Trecând peste faptul că acesta este un slogan folosit de toate mişcările revoluţionare (fie ele anarhiste sau nu!), el rezumă oarecum nemulţumirile generale legate de situaţia creată de pandemia COVID 19. A trecut mai bine de un an de zile de la debutul restricţiilor în România, iar populaţia a obosit. Oamenii au obosit nu doar din cauza bolii în sine, ci din cauza fricii de consecinţe medicale pentru ei şi pentru cei dragi; au obosit din cauza stresului şi a anxietăţii provocate de „necunoscutul” zilei de mâine.

În urmă cu fix un an, demaram împreună cu prof.univ.dr. Ticu CONSTANTIN (directorul Şcolii Doctorale de Psihologie, Univ. A.I.Cuza – Iaşi, partener principal Sistem ECO) un studiu legat de „COVID 19 – Impactul asupra muncii şi a viitorului profesional”. Rezultatele obţinute în aprilie 2020 au arătat un lucru extrem de important (confirmat apoi de reluarea cercetării în iunie 2020 şi ianuarie 2021): românii se aşteptau ca în primele 2-3 luni lucrurile să involueze în mai rău, apoi după 6 luni până la 1 an de zile, viaţa să revină la normalul de dinaintea pandemiei. Optimismul pe care 73% dintre respondenţi îl manifestau în aprilie 2020 era ponderat de condiţia ca după maxim 1 an, lucrurile să revină la normal.

Este binecunoscut în psihologie că o aşteptare, o dorinţă (mai ales cu termen fix!) neîmplinită provoacă automat frustrare şi stres. Dacă mai adăugăm şi incertitudinea unui termen viitor de împlinire a acesteia, avem reţeta unei frustrări te tip anxios care provoacă un stres ce se cere eliberat. Câteodată chiar exploziv.

Totuşi mai sunt o multitudine de alte evenimente care se adaugă explicaţiei de mai sus cu privire la starea de tensiune socială şi de „oboseală pandemică”.

În primul rând, deficitara comunicare a autorităţilor şi slaba calitate a modalităţii de transmitere a mesajelor legate de pandemie. Acest lucru a fost (şi, din păcate, încă este!) evident pentru toată lumea. Anunţuri lansate la prânz, neconfirmate până seara, întoarse complet a doua zi; lipsa transparenţei cu privire la situaţia reală a pandemiei (mai nou apar informaţii că datele au fost măsluite intenţionat!); măsuri luate fără consultare şi, mai grav, fără studii ştiinţifice de impact. Toate acestea (plus multe altele, cum ar fi „frecuşurile” în coaliţia guvernamentală) au erodat aproape complet încrederea oamenilor în capacitatea autorităţilor de a gestiona competent şi cu grijă situaţia epidemiologică.

Şi, ca să ofer doar o mostră de comunicare alternativă, ultimele restricţii consider că ar fi putut fi prezentate oamenilor într-o altă „haină”. Cum ar fi fost dacă personajul politic cu cea mai mare încredere, ar fi ieşit public şi ar fi prezentat situaţia pandemiei în restul Europei: „în Ungaria, localurile şi magazinele sunt închise de la ora 19.00; în Belgia de la ora 18.00. La noi, sunt deschise până la 20.00. În România este mult mai bine, însă vrem să încercăm să vedem dacă unele noi restricţii nu ar reduce pandemia. Dacă da, le păstrăm. Dacă nu, retragem aceste restricţii. Avem suportul dumneavoastră pentru următoarele 14 zile?”. Poate că o comunicare „umană” pentru oameni şi care să arate „grija” şi nu „autoritatea” ar fi fost un pic mai bună. Părerea mea!

Revenind la nemulţumiri, categoriile de oameni care sunt sătui să aibă viaţa dată peste cap de un virus contestat (în lumea ştiinţifică şi medicală lucrurile sunt clare, însă la „firul ierbii” îndoiala există!) nu se rezumă doar la persoane cu venituri modeste, neîmplinite în viaţă, cu sentimentul ratării.

Deşi această caracterizare ar putea fi tentantă, plaja demografică este mult mai largă: părinţi din clasa mijlocie care nu au soluţii pentru educaţia copiilor lor; mici antreprenori care îşi văd munca de ani de zile pusă brusc în pericol de o închidere a porţilor anunţată doar cu câteva ore înainte de autorităţi; un sector HoReCa afectat şi lovit în practic structura lui; întreg domeniul cultural care pur şi simplu nu are soluţii şi, mai grav, nici perspective sau strategii guvernamentale de care să se agaţe.

Dacă vi se par puţini aceşti oameni, vă înşelaţi. Ei sunt practic majoritatea populaţiei active din România, plătitoare de impozite, generatoare de idei şi dezvoltare economică şi socială. Iar ei sunt profund nemulţumiţi de autorităţi şi la limita răbdării; stresaţi şi fără perspectivă clară. Ei sunt cei care stau la coadă să se vaccineze deşi au fost lăsaţi la urmă; ei sunt cei care poartă mască şi se ţin departe de cei dragi; ei sunt cei care nu ies la proteste fiindcă ştiu că mai rău ar face şi ar prelungi această situaţie disperantă. Ei sunt, însă cei, care dacă vor termina rezerva de decenţă, vor dărâma tot eşafodajul politic mic, meschin, arogant şi cu orgolii strict personale.