La 1 ianuarie, creştinii sărbătoresc tăierea împrejur a Pruncului Iisus şi ziua Sfântului Vasile cel Mare, Episcopul Cezareei Cappadociei, unul din marii sfinţi ai creştinismului universal, cunoscut pentru actele sale de milostenie, lupta cu ispitele diavolului şi rugăciunile sale pentru izbăvirea celor aflaţi în situaţii grele.

Sărbătorirea zilei de 1 ianuarie ca ”Anul Nou” a fost adoptată la date diferite de mai multe state: Veneţia în 1522, Franţa-1564, Scoţia-1600, Rusia-1700, Toscana în 1721, Marea Britanie (fără Scoţia)-1752, Thailanda-1941.      Fiecare popor a acordat acestei sărbători o semnificaţie aparte. În Grecia, pe masa tradiţională a  nopţii dintre ani se află întotdeauna un preparat tradiţional, numit ”Vasilopita”, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare, pe care se scrie anul care vine. În ”Vasilopita”, este pus un bănuţ de aur sau de argint. La miezul nopţii, odată cu urările de ”La Mulţi Ani!” şi ”Un An Nou fericit!”, ”Vasilopita” se taie şi cel care va găsi în bucata sa bănuţul, va avea noroc în noul an.

În Italia, există obiceiul, în unele regiuni (în special la Neapole), să fie aruncate în noaptea dintre ani, pe fereastră, obiecte vechi de îmbrăcăminte, încălţăminte sau chiar mobilier, pentru a renunţa la ”vechi” şi a fi adusă ”înnoirea”. Ca feluri de mâncare, se consumă linte, peşte, fructe uscate (acestea din urmă sunt considerate hrană pentru cei dispăruţie). Mai există obiceiul ca după închinarea primului pahar de vin, conţinutul său să fie vărsat pe fereastră.

În Spania, ca şi în Italia, există tradiţia de a fi consumate, la miezul nopţii dintre ani,  12 boabe de struguri, câte unul pentru fiecare lună, cu această ocazie fiind exprimate în gând şi dorinţele pentru noul an.

În Statele Unite ale Americii, în special în Louisiana (cu importantul oraş New Orleans), teritoriu cumpărat de la Franţa, s-a instalat tradiţia ”Revelionului”, răspândită ulterior pe tot întinsul ţării. La cumpăna anilor 1907 şi 1908, în Times Square din New York, a fost inaugurată tradiţia coborârii unei mingi luminoase, care semnifica venirea noului an.

În România, de regulă se crede că de Anul Nou nu este bine să se arunce nimic din casă, pentru a nu fi ”aruncat norocul”. În plus, mai există credinţa că dacă prima persoană care intră în casă este un bărbat, acea casă va avea noroc.

Totodată, mai există o serie de tradiţii influenţate de ”misterul trecerii”, unul din cele mai însemnate din istoria miturilor umanităţii. Astfel, se consideră că nu este bine să dai bani în ultima zi a anului vechi sau în prima zi a celui nou. Este important ca la miezul nopţii dintre ani, uşile casei să fie larg deschise, pentru ca să intre norocul şi anul vechi să iasă. Oamenii trebuie să poarte un lucru de culoare roşie şi să aibă asupra lor bani, la trecerea în noul an. În plus, o lumină aprinsă (lumânare, candelă sau lampă), până la ziuă, aduce în viaţa oamenilor un an nou luminos. De asemenea, există şi o interdicţie a preparării cărnii de pasăre în aceste zile, deoarece se consideră că pasărea scurmă şi risipeşte, fapt ce duce la pierderea norocului. Se consideră şi la români că smochinele, strugurii şi peştele nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbători. Tot tradiţia românească a consemnat şi faptul că oamenii care dorm de Anul Nou vor fi leneşi pe tot parcursul acelui an.

În satele româneşti, există tradiţia înjumătăţirii a şase cepe. Cele 12 jumătăţi se aşează la fereastră, presărându-se aceeaşi cantitate de sare. În dimineaţa de Anul Nou, gospodarii puteau vedea, în funcţie de cantitatea de apă din fiecare jumătate, care luni ale anului vor fi secetoase şi care vor beneficia de precipitaţii.

Revelionul este un termen de origine franceză, ”Reveillon”   însemnând ”a sta treaz”. Masa de Revelion are o tradiţie care ţine mai mult de modernitate. De regulă, în Evul Mediu, în dimineaţa de Anul Nou, familiile boiereşti şi chiar domnitorul mergeau la biserică pentru slujba din această zi, masa de sărbătoare fiind organizată în cursul zilei de 1 ianuarie, ziua Sfântului Vasile cel Mare.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe filieră franceză, s-a început şi în România organizarea meselor de ”Revelion”. Până atunci, se considera că primul eveniment de marcă al noului an era ”balul de 6 ianuarie”, o tradiţie care a supravieţuit până în 1916. După aceea, ”Revelionul”, în plină perioadă interbelică a fost ”adoptat” şi de către păturile mijlocii ale societăţii, cu precădere în oraşe. Oamenii din aceste categorii petreceau fie acasă, fie la restaurantele şi cluburile de tradiţie ale epocii.

În mediul rural, oamenii încercau să se bucure cât mai mult, preparând bucate tradiţionale (după îndelungatul post al Crăciunului), în special din carne de porc şi bând vin. Cei care erau mai înstăriţi, precum şi tinerii aflaţi la vârsta însurătorii petreceau la crâşme, birturi cu băutură şi tarafuri de lăutari.

Desigur, o altă constantă a nopţii dintre ani o reprezintă producerea de zgomote, pentru a alunga spiritele rele. În acest context, încă din perioada Renaşterii, în Europa, sub influenţă orientală, au început să fie folosite pocnitorile, artificiile.

Revelionul a devenit o parte din noi, din fiinţa noastră. Dorim să ne amintim de tot ce a fost mai frumos în vechiul an, iar la cumpăna dintre ani ne punem fiecare, câte o dorinţă care sperăm să se îndeplinească în anul care vine.

De aceea, vă urez ca Anul Nou 2016 să vă aducă fiecăruia tot ceea ce vă doriţi. La Mulţi Ani!