Crește valoarea tichetelor de creșă și a celor culturale. Sumele prevăzute în noile ordine semnate de ministrul Finanțelor
0Valoarea tichetelor de creșă și a tichetelor culturale va crește începând din acest an, a anunțat joi, 2 aprilie, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Măsura vine în contextul creșterii prețurilor și nevoii de a sprijini familiile cu copii mici și sectorul cultural.

„Am semnat două ordine prin care majorăm valoarea unor beneficii pentru angajați și familii, ținând cont de evoluția prețurilor și de nevoile reale ale oamenilor”, a anunțat ministrul, într-o postare pe Facebook.
Tichetele de creșă ajung la 740 lei pe lună din aprilie 2026
Tichetele de creșă vor avea, începând cu luna în curs., o valoare de 740 de lei pe lună, o sumă cu 30 de lei mai mare față de nivelul de până acum (710 lei)
„Tichetele de creșă ajung la 740 lei/lună, începând din aprilie 2026, prin ordin comun semnat cu ministrul Muncii. Aceste tichete se pot acorda lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, sau până la 3 ani în cazul copiilor cu handicap”, a explicat Alexandru Nazare.
Măsura urmărește să sprijine familiile active pe piața muncii și să acopere o parte din costurile tot mai ridicate ale serviciilor de îngrijire timpurie.
Cum se acordă aceste tichetele de creșă
Tichetele sunt acordate angajaților din sistemul privat și de stat. Ele se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere. Aceste bonuri valorice sunt disponibile doar în format electronic și pot fi utilizate exclusiv pentru achitarea taxelor la creșa copilului, potrvit Avocatnet.
Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela. Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență.
Aceste sume de bani nu sunt încasate de părinți și utilizate la ce creșă doresc sau oferite oricărei bone pe care o contractează.
Legea impune ca prestatorii acestor servicii să aibă contracte încheiate cu unităţile emitente ale tichetelor de creşă. Legea spune că „angajatorii au obligaţia de a informa angajaţii cu privire la creşele/entităţile asimilate acestora cu care unităţile emitente ale tichetelor de creşă au încheiate contracte de prestări de servicii”.În același timp, „unităţile emitente ale tichetelor de creşă solicită de la angajatori datele de identificare ale creşelor/entităţilor asimilate acestora în care angajaţii au copii înscrişi, în vederea încheierii contractelor de prestări de servicii”.
Valoarea tichetelor de masă, de creșă, culturale și a celor cadou ar putea creșteContractul între emitentul de bilete de valoare și creșa sau entitatea asimilată se poate încheia doar dacă aceasta din urmă are personalitate juridică ori cu persoana juridică în structura căreia este organizată creşa/entitatea asimilată acesteia.
Ce acte trebuie depuse la dosar
Pentru a primi tichete de creșă, angajații trebuie să depună mai multe documente la dosar:
- cerere pentru acordarea tichetului de creşă;
- actul doveditor eliberat de creşa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul; se eliberează, de regulă, de către creşă/entitatea asimilată acesteia, la solicitarea părintelui/tutorelui care are înscris copilul; angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz, pot stabili ca solicitarea să fie adresată de către angajator, pe baza situaţiei nominale a angajaţilor care au copii înscrişi la creşa/entitatea asimilată;
- documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al copilului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în cazul copilului adoptat;
- documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare;
- declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă, de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, prevăzute de OUG nr. 111/2010;
- alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern,
Tichetele culturale cresc la 250 lei pe lună
Ministrul Finanțelor a anunțat și creșterea valorii tichetor culturale
„Tichetele culturale cresc la 250 lei/lună și 490 lei/eveniment, prin ordin comun semnat cu ministrul Culturii. Astfel, menținem accesul la cultură, sprijinim sectorul cultural și încurajăm consumul de produse și servicii culturale. Tichetele culturale sunt deductibile 100% din impozitul pe profit al companiilor și pot fi acordate angajaților încadrați cu contract de muncă”, a mai explicat Alexandru Nazare.
Prioritizarea sprijinului pentru familii și cultură
Ministrul Finanțelor a subliniat că aceste ajustări sunt necesare pentru a răspunde nevoilor reale ale populației, chiar și într-un context bugetar dificil:
„Accesul la cultură şi sprijinul familiilor în aspectele care influențează viața de zi cu zi şi dezvoltarea armonioasă a societății trebuie să continue şi în perioadele complicate bugetar, printr-o atentă prioritizare. Miza rămâne dezvoltarea sănătoasă a statului, cu viziune pe termen lung”.























































