Cine mai profită de pe urma Revoluţiei. De ce creşte numărul revoluţionarilor care primesc indemnizaţii de la o lună la alta

Cine mai profită de pe urma Revoluţiei. De ce creşte numărul revoluţionarilor care primesc indemnizaţii de la o lună la alta

Au trecut 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 şi statul român acordă, încă, mii de indemnizaţii către aşa-zişii „luptători remarcaţi pentru fapte deosebite”. Povara e pusă pe umerii bugetului public şi depăşeşte 40 de milioane de euro anual.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii, în acest moment sunt 10.449 de cetăţeni care încasează indemnizaţii speciale pe baza legii 341, cunoscută şi sub numele de legea recunoştinţei. Valoarea medie a unei indemnizaţii este de 1.508 lei pe lună.

Din cei 10.449 de revoluţionari, numai aproximativ 4.500 sunt răniţi sau reţinuţi în zilele Revoluţiei, precum şi urmaşi ai celor decedaţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Sunt categorii cărora nimeni nu îndrăzneşte să le conteste dreptul de a încasa drepturi băneşti, întrucât au avut de suferit în mod direct.
Restul, aproximativ 6.000 de persoane, sunt din teapa celor care posedă certificate de „luptători remarcaţi pentru fapte deosebite”, cea mai controversată parte a revoluţionarilor.

Presa a dezvăluit, de-a lungul timpului, nenumărate cazuri de impostori care au reuşit să-şi procure certificate de revoluţionari: „luptători” care în decembrie 89 aveau 8 ani, secretare, rude sau prieteni ai unor oameni politici şi chiar persoane care au împuşcat oameni la Revoluţie. În urma cu trei ani, „Adevărul” a prezentat cazul buzoianului Costel Socol, care pe 24 decembrie 1989 l-a împuşcat mortal pe cetăţeanul Ciulin Alexandru, iar câţiva ani mai târziu a devenit revoluţionar cu certificat! Mai mult decât atât, Socol era coleg de asociaţie cu fiii celui pe care îl împuşcase, aceştia având certificate de urmaşi.

Mii de revoluţionari au fost uitaţi în plată de guvernul Boc

La finalul anului 2011, guvernul Boc a hotărât să suspende indemnizaţiile celor aproximativ 12.000 de „luptători remarcaţi” care primeau în fiecare lună peste 2.000 de lei de la bugetul de stat. A fost o decizie luată la pachet cu alte măsuri de austeritate, însă opinia publică a salutat hotărârea, convinsă că politicul pune, în sfârşit, capăt unei situaţii scandaloase. 

Guvernanţii au omis însă faptul că în legea revoluţionarilor (341/2004) există două paragrafe care le conferă drepturi băneşti „luptătorilor remarcaţi“. Un paragraf care garantează o indemnizaţie reparatorie lunară calculată pe baza unui coeficient de 1,1 din salariul mediu brut pe economie, ceea ce în 2011 însemna 2.224 de lei pe lună, şi un al doilea paragraf care dă dreptul la o indemnizaţie în plus, cuvenită revoluţionarilor pensionaţi la limită de vârstă şi calculată după un coeficient de 0,6 din salariul mediu brut.

Ordonanţa de urgenţă emisă de guvernul Boc a anulat doar drepturile prevăzute în primul paragraf, ceea ce a făcut ca mii de “luptători remarcaţi” aflaţi la pensie să primească mai departe indemnizaţiile de 0,6 din salariul mediu brut, care în acest moment înseamnă 1.377 de lei lunar. Interesant este că numărul lor creşte de la o lună la alta, întrucât posesorii de certificate care ies la pensie intră automat în plată şi cu indemnizaţia de revoluţionar. Din octombrie 2013 şi până în octombrie 2014 au mai apărut 328 de revoluţionari în plus pe statele de plată ale Casei Naţionale de Pensii.

2 miliarde de euro paguba totală!

Căpuşarea bugetului de stat de către miile de impostori care îşi arogă meritul de a fi contribuit în mod decisiv la dărâmarea regimului ceauşist pare o poveste fără sfârşit. În 2011, ziarul „Adevărul“ a realizat un calcul al pagubei aduse bugetului public prin beneficiile acordate revoluţionarilor după 1990, suma cifrându-se în jurul a două miliarde de euro! Peste 600 de milioane de euro s-au cheltuit doar cu indemnizaţiile acordate “luptătorilor remarcaţi”, la care se adaugă contravaloarea a circa 5.000 de hectare de teren, multe dintre ele situate în zone cu potenţial imobiliar, şi decontul altor facilităţi precum scutirea de impozite, acordarea de locuinţe sociale, acordarea de spaţii comerciale, gratuităţi pe transportul public, etc. Istoria acestei uriaşe afaceri este lungă şi scandaloasă.

Totul a început în 1990, an în care regimul Iliescu s-a confruntat cu un val de proteste în care zecile de mii de manifestanţi cereau, în primul rând, dreptate pentru morţii Revoluţiei. Mare parte dintre aceştia, aproape o mie, căzuseră după 22 decembrie 1989, când la putere venise Ion Iliescu şi oamenii de care se înconjurase.

Mai fuseseră şi peste 2.500 de răniţi. Ei, răniţii, erau cei mai vehemenţi, alături de părinţii, soţii, soţiile şi copiii celor căzuţi sub rafalele de gloanţe. Ei cereau pedepsirea vinovaţilor, numai că mulţi dintre vinovaţi se aflau la putere, ocupând funcţii înalte în stat. S-a găsit o soluţie ingenioasă: la 18 decembrie 1990 a fost promulgată „Legea 42 pentru cinstirea memoriei eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, precum şi răniţilor din timpul Revoluţiei".

Legea 42 le aducea beneficii substanţiale răniţilor şi urmaşilor, inclusiv indemnizaţii lunare destul de consistente. Generozitatea a fost împinsă la extrem: în cazul eroilor martiri s-a legiferat câte o indemnizaţie pentru fiecare dintre urmaşii lor. Dacă un mort la Revoluţie avea ambii părinţi în viaţă, era căsătorit şi avea cinci copii, asta echivala cu opt indemnizaţii suportate din bugetul de stat.

Toate acestea avantaje au provocat invidia celorlalţi participanţi la Revoluţie. „Când au văzut câte avantaje conferă legea, mulţi au sărit cu gura şi au zis să li se dea şi lor că până la urmă Revoluţia a fost făcută mai mult de cei valizi decât de cei morţi şi răniţi. Au făcut presiuni, proteste şi au insistat la Dan Iosif, care la acea vreme era secretarul Senatului. Dan Iosif a propus în Parlament şi, în august 1992, a fost aprobat un amendament la Legea 42 care introducea şi titlul de luptător remarcat. Şi aşa s-au dat drepturi şi celor valizi“, explică Jan Ciochină, preşedintele Asociaţiei Radio Libertatea.

De la această extindere a beneficiilor dincolo de graniţa urmaşilor şi a răniţilor a început transformarea certificatelor de revoluţionar într-o veritabilă afacere şi transformarea revoluţionarilor într-o masă de manevră gata tot timpul să joace după cum cântă cei care le garantează beneficiile.

De aici a început cu adevărat fenomenul revoluţionarilor şi mulţi spun că regimul Iliescu avea tot interesul să îl creeze. Prin acreditarea a mii de revoluţionari cu certificate şi beneficii, grupul „emanaţilor" câştiga tot atâţia aliaţi în a respinge teoria unei lovituri de stat în decembrie 1989. Pentru a-şi apăra avantajele, revoluţionarii vor apăra mereu ideea de revoluţie. Nici momentul ales nu a fost deloc întâmplător. Amendarea Legii 42 a avut loc în august 1992, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din acelaşi an. Ulterior a devenit o obişnuinţă ca în anii electorali revoluţionarii să fie gratulaţi cu noi şi noi avantaje. 

Dacă înainte de amendamentul din august 1992 asociaţiile de revoluţionari puteau fi numărate pe degete, ulterior au început să apară ca ciupercile după ploaie. Până de curând, în România erau circa 200 de astfel de asociaţii. Ceea ce la început fusese ideea acordării unui sprijin pentru cei care suferiseră în urma Revoluţiei căpăta, încet-încet, proporţiile unei uriaşe afaceri. La sfârşitul anului 1992 se ajunsese deja la un număr de 8.270 de beneficiari ai Legii 42 (2.257 de urmaşi, 2.711 răniţi, 633 de reţinuţi şi 2.669 de luptători remarcaţi).

Domnia lui Bebe „Certificat"

Era însă abia începutul. Amendamentul dat în august 1992 prevedea înfiinţarea pentru o lună a Comisiei Parlamentare pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, care din septembrie până în octombrie '92 a şi produs cei 2.669 de luptători remarcaţi. Numai că după alegerile din toamna acelui an, băieţii deştepţi au reînfiinţat comisia parlamentară sub pretextul că mai sunt răniţi şi urmaşi care nu au apucat să solicite certificate. Sub acest paravan, comisia a funcţionat mult şi bine, până în 1995, sub conducerea celebrului Bebe Ivanovici, care a eliberat în acest răstimp mii şi mii de certificate cu titlul onorific de „participant în revoluţie".

Cum nu a existat nicio evidenţă, nimeni nu ştie cifra exactă a patalamalelor împărţite de cel supranumit Bebe „Certificat", dar au fost voci care au vorbit chiar şi de 40.000 de certificate. Conform legii, participanţi nu aveau niciun drept, numai că mulţi au făcut presiuni la primării şi au obţinut în mod ilegal terenuri şi spaţii comerciale. Iar mulţi dintre cei care n-au obţinut aveau să obţină, prin transformarea ulterioară în luptători remarcaţi.

De la 8.000 la 25.000 de revoluţionari

Vara anului 1996. O nouă campanie electorală stătea să înceapă şi o sumedenie de impostori făceau presiuni pentru deschiderea unei noi sesiuni de eliberare a certificatelor de revoluţionar. Foarte vocali erau mulţi dintre cei cărora Bebe Ivanovici le împărţise cu seninătate certificate de participant şi constataseră că acestea nu le aducea aceleaşi beneficii ca şi celorlalţi. În pragul alegerilor, regimul Iliescu s-a întors încă o dată către poporul revoluţionar şi, la 23 august 1996, Legea 42 a fost din nou modificată. S-a creat o comisie condusă de Costel Balint, care urma să analizeze dosarele celor care solicitau noi certificate de revoluţionar sau preschimbarea celor de participant cu unele de luptători remarcaţi, acestea din urmă asigurând beneficiile înscrise în lege.

„Bebe Ivanovici şi George Costin, fost secretar de stat, au fost cei mai vehemenţi în a cere deschiderea unei noi sesiuni. Au invocat că mai sunt răniţi şi urmaşi de eroi care nu au primit certificat. Au băgat mortul în faţă pentru a deschide uşa unei mari mase de impostori", mai spune Jan Ciochină. 

Regulamentul de funcţionare a comisiei a fost parcă special conceput pentru a facilita trecerea impostorilor: era suficient ca un cetăţean să aducă trei martori care să dea declaraţie că l-au văzut la Revoluţie. S-a creat astfel o veritabilă fabrică de certificate, au apărut adevărate reţele, care în schimbul unor sume de bani confecţionau dosare, puneau la dispoziţie martori şi transformau în revoluţionari persoane care nu participaseră în niciun fel la evenimentele din decembrie 1989. Din septembrie 1996 şi până în luna decembrie a aceluiaşi an comisia validase deja 7.000 de dosare, eliberând tot atâtea certificate de revoluţionar. Nu se ştie câte dosare au mai fost validate în perioada următoare şi câte certificate s-au eliberat pentru că arhiva comisiei Balint a dispărut subit.

Revoluţionari în greva foamei

În primăvara lui 1997, Ion Caramitru, la acea vreme ministru în guvernul Ciorbea, a propus modificarea Legii 42 pentru a eradica impostorii. Noul proiect prevedea acordarea de certificate de luptători doar pentru cei care au înfruntat forţele de represiune înainte de 22 decembrie '89. Revoluţionarii au luat foc, au declanşat proteste şi au intrat în greva foamei. Guvernul Ciorbea a cedat într-un final şi a renunţat la proiectul lui Caramitru.

Revoluţionarii şi-au continuat presiunile şi, în noiembrie 1999, l-au convins pe premierul Radu Vasile să emită o ordonanţă de urgenţă prin care se completa Legea 42. Asociaţiile de revoluţionari erau împuternicite să facă propuneri Preşedinţiei României, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, pentru acordarea de brevete. Cu alte cuvinte, din moment ce arhiva comisiei Balint dispăruse, fiecare asociaţie îşi desemna singură revoluţionarii cărora li se validase dosarul! Aşa a ajuns la Cotroceni o listă cu nu mai puţin de 17.000 de revoluţionari care au fost validaţi prin decret prezidenţial şi publicaţi în Monitorul Oficial din 7 martie 2000. Este evident că mulţi dintre cei 17.000 de aşa-zişi revoluţionari nu trecuseră niciodată prin rigorile unei comisii serioase.

Printre ei s-au numărat oameni care nici n-au ieşit din casă la Revoluţie, unii care nici nu erau în ţară sau se aflau în puşcării, alţii care aveau mai puţin de 10 ani în decembrie 1989 şi familii întregi care au ţinut să beneficieze în grup de avantajele oferite cu atâta generozitate de la bugetul de stat. Numărul total al revoluţionarilor ajunsese la peste 25.000! Întrebat de reporterii „Adevărul", Emil Constantinescu, preşedintele de atunci al României, spune că a avut încredere în consilierii săi când a semnat decretul: „Nu puteam să stau eu ca preşedinte să verific. Am avut încredere în consilierii mei, oameni care au stat în faţa tancurilor pe 21 decembrie 1989. Dacă nici ei n-au fost corecţi, atunci...".

Lege nouă, beneficii în plus

Dar povestea nu se termină aici. La 12 iulie 2004, cu câteva luni înainte de alegerile care aveau să vină în toamna acelui an, a fost promulgată Legea 341, o nouă lege a revoluţionarilor, care o abroga pe cea existentă. Iniţiată de senatorul PSD Sergiu Nicolaescu şi susţinută vehement de alţi colegi de partid, Legea 341 prevedea preschimbarea certificatelor de revoluţionar existente după o reverificare a dosarelor. Noua lege a fost prezentată ca o iniţiativă de eradicare a impostorilor, dar în realitate nu a făcut decât să aducă noi avantaje revoluţionarilor, cel mai important fiind introducerea indemnizaţiei şi pentru luptătorii remarcaţi cu condiţia să aibă un venit sub salariul mediu brut pe economie.

De aici a început sarabanda preschimbării certificatelor, care a generat un trafic de influenţă cu mize de zeci de milioane de euro. Un exemplu concret este cel al fostului secretar de stat George Costin, care a creat o asociaţie-gigant (Asociaţia „Decembrie 1989 - Metrou") şi a produs mii de revoluţionari de la care a încasat procente grase din sumele pe care aceştia le-au primit retroactiv de la buget. Costin le promitea revoluţionarilor că le va preschimba certificatele cu condiţia ca aceştia să semneze un document prin care se angajau să îi cedeze o parte din bani. În februarie 2012, George Costin a fost reţinut de DNA, iar în decembrie 2013 a fost condamnat la şapte ani de închisoare.

Zilele acestea se împlinesc 25 de ani de la Revoluţie şi certificatele de revoluţionar obţinute pe vremea când în România totul era posibil continuă să producă efecte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările