Ne-am obişnuit să aflăm, aproape în fiecare zi, de un nou caz de politizare tembelă a administraţiei publice. Dacă până acum câţiva ani prin instituţii se făcea o listă de specialişti (sau măcar cât de cât specialişti), din care era ales să fie şef cel care pupa mai abitir condurul senatorului sau ministrului (deci se declara trup şi suflet alături de partidul aflat la Putere), acum lucrurile s-au schimbat radical.

Loialitatea de tip otoman a fost înlocuită cu loialitatea de tip taliban. Nu mai merge cu oameni care jură credinţă conjuncturală, ci se pune baza pe talibanii care au demonstrat că fac până şi moarte de om dacă le cere partidul. De regulă, aceşti oameni au studii aproximative (mai toţi posedă diplome obţinute de la universităţi particulare de care n-a auzit nici naiba), au un pronunţat analfabetism funcţional,  au apucături de baroni, de grofi, de jupâni. Unii se scaldă în promiscuitate sau au în spate dosare penale complicate. Dar sunt loiali. Mor cu „dujmanii” de gât. Cine-s „dujmanii”? Toţi ceilalţi care nu-s cu ei şi cloaca lor politică făurită după definiţia grupului infracţional organizat.

Cazurile din Sănătate sunt cele mai cunoscute. Au murit oameni. Au murit şi înainte de Colectiv, şi după Colectiv. Au murit infectaţi cu bacterii cumplite, pe care le-au luat din spital, nu de piaţă. Au murit netrataţi pentru că n-au dat şpaga din mercurialul neoficial. Au murit arşi de vii, la Giuleşti, la Piatra Neamţ, la Matei Balş. Însă acesta este doar vârful aisbergului.

În toate instituţiile de România se pregăteşte de fapt, minuţios, dezastrul. Anihilarea fizică a cetăţenilor, prin intermediul politizării deşănţate şi a împănării schemelor de personal cu fii, fiice, nepoate, amante, fini, cumetri sau, pur şi simplu, „contributori”. Căci, e bine să se ştie, în multe cazuri funcţiile publice presupun plata unui peşcheş, a unui cens, către organizaţia judeţeană a partidului. I se zice donaţie. Nu-i donaţie. E taxă pentru funcţie. 

Dacă vă întrebaţi care organizaţie politică, din ce judeţ a cărui partid, răspunsul e simplu: a tuturor partidelor, nu există excepţii. Există doar făţărnicia de a spune că „noi, nu, poate ceilalţi”. Nu dai, nu ai! Iar dacă promiţi că dai şi nu dai, rişti chestii urâte. Ştiu cazuri de astfel de „rebeli” care au ajuns ţapi ispăşitori în dosare penale bine regizate. Unii au făcut puşcărie în locul adevăraţilor prăduitori. Dar asta-i altă poveste, să revenim la efectele politizării deşănţate.

Cel mai nou exemplu de iresponsabilitate criminală este la Apele Române. Fostă regie naţională, actualmente administraţie naţională. Pentru necunoscători, administraţia Apele Române poate părea o bagatelă. Nişte inşi care măsoară cotele râurilor şi fac chefuri în natură. Însă nu-i aşa. Apele Române gestionează, de fapt, întreaga operaţiune de apărare a românilor de furia apelor. 

Prin această instituţie se stabileşte unde este pericolul, unde trebuie investit, cât de urgentă este investiţia. Vieţile oamenilor din zonele expuse la inundaţii (şi cine nu-i expus la inundaţii, în ultimii ani ruperile de nori au lovit dramatic peste tot!) sunt în mâinile lor. Deci te-ai aştepta ca acolo să fie specialişti unul şi unul în prevenirea dezastrelor. Doctori în asta!

Cândva aşa şi era. Între timp însă, sub harapnicul baronilor politici (acum sunt la butoane „cei galbeni”, nu de mult erau „cei roşii”), specialiştii umiliţi de tovarăşii activişti proţăpiţi în funcţii au cedat, şi-au găsit de muncă în altă parte, uneori peste mări şi ţări. Dar nu-i nimic! Politrucii au soluţii. Au nepoate, amante, veri cumetri. Nu se pricep? Şi ce dacă? De când mai contează priceperea? Chestii retorice. Singura întrebare deocamdată fără răspuns este „cât mai durează până vor muri oameni din cauza dezastrului de la Apele Române?”

Cazul Târgu Mureş este deja ştiut. Numirea de şefi politici - ca pe vremea invaziei bolşevice, nu-i nicio diferenţă! - la toate sucursalele din ţară este deja un fapt. Acum, a mai ieşit la iveală un caz sordid, din aceeaşi canalizare putrefactă a Apelor Române. La sucursala Bârlad-Prut (una dintre secţiunile cele mai lovite de inundaţii din ţară, condusă de un „boss” de la PNL care are sloganul „sunt un animal politici ce va ajunge minim ministru”), directorul tehnic a fost dat afară pentru că a făcut public modul cum sunt angajaţi acolo incompetenţii cu carnet de partid, dar cu spate politic

O duduie frumuşică, dar chelneriţă de felul ei, a fost introdusă-n sistem pe uşa din dos. Angajată „pe sub radar” la o primărie cu nume sugestiv – Fundu Moldovei – apoi transferată la Apele Române pe post de inginer. De ce aşa? Ca să fie evitat concursul. Mai ştii? Ascultă naibii DNA, „ambiental”, şi se prinde de un eventual matrapazlâc.

Duduia, întrebată fiind de un specialist curios cum de-a fost paraşutată pe post, nu ştie să răspundă la nişte întrebări simple. Care-i unitatea de măsură a debitului unui râu? Cum se identifică malul stâng şi malul drept al unui curs de apă? Blank! Nimic! Mulţimea vidă! Interviul este filmat, îl găsiţi aici, nu-i o fantasmagorie a jurnalistului. Citiţi şi vă cruciţi! E absolventă de Chimie, zice că da, a terminat chimia, dar nu s-a axat pe studiul elementelor chimice. Dacă făcea Engleza, probabil că nu se axa pe studiul limbii engleze...

Ăştia-s cei puşi să administreze ţara. Banii noştri. Vieţile noastre şi ale copiilor noştri. Oameni care nu ştiu nimic. Au o diplomă de formă, tupeu, carnet de membru de partid şi debordează de incompetenţă. Apoi, când mor oameni din cauza lor, o dau din colţ în colţ, se fac că fac o anchetă, se porneşte uriaşul aparat de partid (Camorra e pistol cu apă pe lângă ei) şi totul amorţeşte. 

Apoi mai mor nişte oameni, iese scandal o zi, două, trei şi iar se aşterne uitarea. Iar viaţa trece pe lângă noi în timp ce aşteptăm să avem „o ţară ca afară”. Bunicii noştri au aşteptat o viaţă americanii. Cei mai mulţi au aşteptat degeaba, n-au mai apucat. Probabil nici noi. Scuzaţi-mi pesimismul...

Vă recomandăm şi:

Ospătăriţa care apără România de inundaţii. Nu ştie nici măcar cum se măsoară debitul unui râu VIDEO

Câte o pensie specială pentru fiecare român. „Sî ni sî deie”, că altfel am murit degeaba pentru ţară