Cât durează până eşti programat pentru un test COVID-19 la clinicile private. Rezervări până în toamnă la o unitate medicală din Constanţa

Cât durează până eşti programat pentru un test COVID-19 la clinicile private. Rezervări până în toamnă la o unitate medicală din Constanţa

Teste laborator FOTO Guliver Gettyimages / Andrew Theodorakis

Românii care doresc să-şi facă testul COVID-19 la clinicile medicale private trebuie să se programeze, iar rezultatul vine chiar şi după o săptămână.

Ştiri pe aceeaşi temă

G4Media a sunat la câteva clinici private din ţară pentru a verifica disponibilitatea acestora pentru programări la testarea RT-PCR pentru coronavirus.
 
În cele mai multe dintre cazuri, rezultatele testelor vin după ce termenul de valabilitate va fi expirat deja pentru persoanele care vor să călătorească, spre exemplu, în Grecia. 
 
La Sanador Bucureşti prima programare disponibilă este abia în 9 august, iar un test pentru coronavirus costă 390 de lei, iar rezultatul este furnizat în 24 de ore.
 
La clinica Medlife din Constanţa, primul loc disponibil pentru un test coronavirus este abia în luna octombrie, iar termenul de prelucrare a analizei este de 4 zile lucrătoare.
 
La clinicile Regina Maria din Cluj prima programare disponibilă este joi, 30 iulie, dar rezultatul este emis în 72 de ore (fără sâmbătă şi duminică). Un test costă 390 de lei.
 
La Medlife Iaşi, prima programare disponibilă este miercuri, 29 iulie, dar rezultatele testelor vin în 5 zile. Un test costă 340 de lei.
 
La clinicile Regina Maria din Craiova, există posibilitatea de a face un test coronavirus abia în 5 august, iar acesta costă 390 de lei. Rezultatele vin, însă, în 72 de ore de la recoltare, exceptând ziua în care a fost luată proba. 
 
Preţurile testelor pentru coronavirus variază de la 340 la 390 de lei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările