Bilanţ COVID-19. Peste 10.000 de noi infectări în 24 de ore. Numărul pacienţilor la ATI creşte

Bilanţ COVID-19. Peste 10.000 de noi infectări în 24 de ore. Numărul pacienţilor la ATI creşte

Autorităţile au făcut publice ultimele date despre evoluţia pandemiei în România. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost identificate 10.141 de cazuri noi de COVID-19 şi s-au înregistrat 261 de decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a ajuns la 1.764 de persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

În intervalul 17.10.2021 (10:00) – 18.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 261 decese (134 bărbaţi şi 127 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.
Un pacient decedat a fost infectat în Austria şi raportat de DSP Bihor. 
 
Dintre cele 261 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 59 la categoria de vârstă 60-69 ani, 99 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.
 
231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 21 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 9 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
 
Din totalul de 261 de pacienţi decedaţi, 238 erau nevaccinaţi şi 23 vaccinaţi. Cei 23 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani. 22 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi.
 
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.745. Dintre acestea, 1.764 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 491 sunt minori, 450 fiind internaţi în secţii şi 41 la ATI.
  
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.008.631 de teste RT-PCR şi 3.925.458 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR (6.905 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.522 la cerere) şi 23.183 de teste rapide antigenice. 
 
Pe teritoriul României, 138.567 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.757 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.451 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 169 de persoane. 
 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.454 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. 
 
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 17 octombrie, 3.434 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 608.185 lei. 
 
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. 
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
 
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.762 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 5 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 195 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria şi unul în Nigeria, au decedat.
 
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările