Partidul Poporului caută poporul partidului. O face agresiv, la limita grotescului, printr-un cocktail de mesianism speluncoid, demagogie galopantă, şuşanea festivistă şi folclor de tranziţie gata să promită raiul în fiecare frază. În mod normal, nicio construcţie politică nu poate izbândi dacă fondatorul ei e flancat ideologic de Sorin Ovidiu Bălan şi Florin Condurăţeanu. Numai că România e un spaţiu unde miracolul e cerşit pretutindeni şi de la oricine. Partidul Poporului făgăduieşte leacuri pentru toate relele şi pansamente pentru toate rănile, neuitând să adauge - produs obligatoriu în orice meniu axat pe revanşă - întemniţarea celor vinovaţi de prăbuşirea ţărişoarei. Cine sunt aceştia? Ciocoii, vezi bine. Şi cine sunt ciocoii? Toţi cei spre care se pot canaliza nemulţumirile populare, de la preşedinte la primar şi de la şeful Federaţiei de Fotbal la directorul de bancă surprins în supermarket cu jambon spaniol în loc de salam cu zgârciuri.

Faptul că un post de televiziune se transformă în partid nu trebuie să mire. Iar echivalarea partidului cu o tejghea unde se distribuie de toate, nici atât. Aşa se întâmplă când cei săraci cu buzunarul fac corp comun cu cei săraci cu duhul. Partidul Poporului e o apariţie care speculează, în haine noi, vaste resurse de naivitate populară. El e, la drept vorbind, continuatorul jocurilor piramidale care au scuturat România în anii nouăzeci. Caritas, Gerald, FNI şi celelalte forme de brigandaj organizat seamănă întru câtva cu ghişeul din spatele căruia pândeşte rictusul de rozător cu probleme la suprarenală al lui Dan Diaconescu. Ocrotit de autorităţi, Ioan Stoica oferea de opt ori suma depusă la Caritas, omiţând să spună cum era posibil un atare artificiu. La rândul lui, Diaconescu înşiră acum kilometri de promisiuni şi face escaladă pe nemulţumirile candizilor care, neavând mare lucru, cred tot ce li se flutură prin faţa ochilor. Acest comerţ cu naturi vulnerabile şi credule e posibil doar în lipsa oricăror urme de demnitate personală. Dar cine a fugit atât de mult din realitate încât să-l suspecteze pe Dan Diaconescu de aşa ceva?

Cu o jumătate de an în urmă, Partidul Poporului şi-a prezentat platforma-program la OTV, între găzduirea unei mirese furate de la nuntă şi un recital de manele. Pentru împrospătarea memoriei, iată câteva dintre liniile sale de forţă: mărirea tuturor salariilor şi pensiilor (de unde?), desfiinţarea impozitelor (cum?), abolirea şomajului (prin ce mişcare de baghetă?), cadorisirea fiecărui român cu 20.000 de euro (Dan Diaconescu, să-i dăm ce i se cuvine, se arată ceva mai chibzuit decât fostul candidat prezidenţial Mircea „Mihaela-dragostea-mea" Geoană) şi înfiinţarea unui fond naţional de întrajutorare, al cărui gestionar ar fi urmat să fie ales prin referendum. Toţi făuritorii de utopii se pot declara ruşinaţi în faţa unei asemenea plăsmuiri. Acum, Dan Diaconescu le vorbeşte bănăţenilor care i-au cumpărat portretul (1 leu sau 2, în funcţie de dimensiuni) despre mutarea Capitalei la Timişoara, iar oltenilor despre reînfiinţarea în regim de urgenţă a echipei de fotbal Universitatea Craiova. E uşor de ghicit ce urmează: mutarea cascadei Niagara la Rovinari, reîmpădurirea în patru zile a zonelor defrişate, transformarea Tecuciului în port la Mediterană şi eradicarea tuturor bolilor grave. Cine nu crede va deveni, de bună seamă, victimă a unei epidemii de pistrui declanşate la un semn.

Acţionat de cineva din umbră, care-l dirijează pe Dan Diaconescu, aşa cum bănuieşte multă lume, sau evoluând pe cont propriu, Partidul Poporului rămâne, oricum am privi lucrurile, o insultă naţională. O arcă la bordul căreia Diaconoe n-a îngrămădit animale pe care să le salveze de potop, ci doar cacealmişti fără Dumnezeu. Traficanţi de slăbiciuni, disperări şi iluzii în ţiplă..