Ţărănimea dispreţuită permanent de politicieni

Paradoxal, locuitorii din mediu rural, cei mai disciplinaţi votanţi, sunt cei mai repede uitaţi de cei ajunşi la putere FOTO Paul Stan

Dispreţuirea politicienilor faţă de mediul rural este o realitate întâlnită şi în campanii electorale şi în afara lor. De ani de zile, de când există alegeri libere în România, clasa politică, fie cea la putere ori cea aspirantă la putere, ignoră, îşi bate joc, prosteşte şi dispreţuieşte încontinuu una dintre cele mai paupere clase sociale - ţărănimea.

În contradicţie, oamenii din mediul rural, mediul cel mai năpăstuit din punct de vedere al nivelului de trai, îi votează întotdeauna pe cei mai penali candidaţi, urcându-i în cele mai înalte demnităţi ale statului!

Pătura socială reprezentată de oamenii care locuiesc în mediul rural a fost mereu ultima osie la căruţa politicienilor. Cetăţenii de la ţară, care în majoritate au o educaţie precară, ca din fundul curţii, şi o sărăcie lucie, cu probleme diverse, începând de la lipsa locurilor de muncă şi lipsa perspectivei educaţionale, ajungând la lenea şi prostia tradiţionale româneşti.

Paradoxal pentru unii, firesc pentru alţii, aceşti oameni din zona rurală au dezvoltat tendinţa permanentă de a vota candidaţii cei mai dubioşi, cei mai mincinoşi, cei mai penali. Candidaţi care, de fiecare dată ajunşi la putere, împinşi de votul orb al sărăcimii rurale, au uitat mereu de oamenii care i-au urcat ca proştii, în scaunele de înalţi demnitari ai ţării.

Iar această realitate cruntă perpetuează indiferent din ce partid ori coaliţie politică au provenit candidaţii deveniţi ulterior demnitari. Dar, după cum poate observa lesne oricine doreşte să verifice aceste chestiuni, ţărănimea, năpăstuiţii soartei, prostimea, analfabeţii în creştere sau ţăranii cu carte, de bună-credinţă, au votat constant „ciuma roşie”.

Chiar şi acum, ca la fiecare alegeri, dacă întrebi un astfel de votant de ce a votat pe cineva sau un partid ori altul, nu te alegi cu un răspuns clar, cu argumente, convingător, ci cu unul vag, incoerent, nesigur, neconvingător, de multe ori fără legătură cu realitatea, indus de multe ori de campaniile manipulatoare ale candidaţilor şi puterii locale, judeţene sau centrale.

Nea Gheorghe, nea Ion..., ţaţa Leana, tanti Maria..., căruţaşul Ghiţă..., salahorul Costică..., beţivul Corcoduşă sau mulţi alţi locuitori ai satului românesc sărăcit şi îndobitocit, dacă îi întrebi de ce votează pe Cutare sau Cutărică, răspund că le dă pensii mari, ajutoare sociale, pomeni de milă de silă, mai mult de silă şi din interes, că le-au promis luna de pe cer şi altele asemenea. Un alt răspuns preferat este că „aşa vor ei”!

Dar, de fiecare dată după ce trec alegerile, fie ele pentru primari, parlamentare sau pentru alegerea preşedintelui, alegătorii ”buni” rămân cu degetul în gură şi cu ochii în soare, aşteptând, în zadar, să curgă ”miere şi lapte” după promisiunile politicienilor penali. Sunt uitaţi cu totul. Zonele rurale, în special regiunile cu potenţial agricol bun şi cele forestiere, mai sunt luate în vizor de ”marii”demnitari atunci când le stârnesc interesul unor afaceri bănoase, de care se grăbesc să profite.

Evident, aceste zone mai au parte de atenţia politicienilor la următoarea rundă electorală, unde cu resurse infime şi minciuni infinite se pot baza pe voturile oamenilor de aici. Locuitori ai satelor care nu mai sunt nici ei în majoritate ţărani, adică lucrători ai ţarinei, ai pământului, ci alcătuiesc un conglomerat pestriţ, nemaivăzut în urmă cu 20 de ani.

Acum, satele româneşti uşor accesibile şi cu potenţial agricol în jur, sunt populate de: tot mai puţini ţărani, bătrâni şi neputincioşi; copii de ţărani fără nici un căpătâi, unii care au tocat rostul muncii de o viaţă a părinţilor, leneşi, beţivi, mici infractori, găinari, care n-au din ce trăi, dar pe care se bizuie politicienii la vot; mici fermieri, fie că sunt crescători de animale sau cultivă pământul; mici proprietari de dughene, buticuri, care în multe cazuri vând pe datorie, în contul pensiilor sau chiar al alocaţiilor.

Mai sunt şi veneticii, oameni aciuiaţi din alte locuri, cei mai mulţi cu scop de căpătuială, care încearcă să profite de pe urma celorlalţi, în special pentru a pune mâna pe pământurile ţăranilor care nu le mai pot lucra. Mai sunt, în număr mic, popa, poliţistul,învăţătorul, profesorii dacă mai sunt, doctorul fantomă, care ba e, ba nu e şi, bineînţeles, cei de la primărie.

Nici anul acesta, ca nici în alţi ani electorali, politicienii-candidaţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie sau oameni din staful lor de campanie, nu am observat să se fi preocupat prea mult de  zona rurală. Nu am văzut niciunul dintre candidaţi intrând în colbul satelor, în hămăitul câinilor şi larma păsărilor, să bată la poarta sătenilor şi să le explice de ce sunt mai buni decât alţii, să le spună de ce merită să-i voteze ţărănimea pe ei şi nu pe alţii. Nemaivorbind de faptul că în primul rând, pentru a ajunge să le primească votul, ar trebui să-i întrebe pe locuitorii rurali de sănătate, de problemele pe care le au, de necazuri.

Aceşti oameni de la ţară sunt ignoraţi, dispreţuiţi permanent de politicieni în devenire sau demnitari ajunşi în funcţii. De ce? Nu ştiu! Poate unii politicienii aparţinând unor partide cu priză la acest tip de electorat şi cu primari în zonă, nu se sinchisesc, lăsând totul pe seama edilului local sau considerând că nu-i nevoie să intre în praful satului, că oricum îi votează ţărănimea sărăcită.

Şi alţii politicieni, autolăudaţi ca cei mai buni din ţară, cu pretenţii de justiţiari sau mari dregători de stat, ignoră cu bună ştiinţă zonele rurale, considerând probabil că nu merită sau se înjosesc să intre cu limuzinele şi hainele de firmă în colbul satelor. Dar aceştia nu-şi dau seama sau nu-i interesează că această importantă masă electorală votează fără să câştige nimic, candidaţii şi politicienii penali, care-şi bat cel mai mult joc de ei.

Asta-i percepţia, realitatea pe care o văd eu şi atitutdinea etalată de politicieni faţă de viaţa satului şi ai locuitorilor din zonele rurale. Locuitori, ţărani sau neţărani, care au încilnat mai mereu balanţa electorală, la alegerile petrecute de-a lungul celor 24 de ani de fragilă democraţie în România.

Zilele trecute, un cetăţean ce se vrea primul om al ţării, s-a dat cel mai bun apărător al ţăranilor la televizor, la ”Viaţa satului”, de unde cu nonşalanţa şi tupeul specific clasei politice actuale, le-a aruncat praf în ochi ţăranilor, mizând însă, pe voturile lor ca să-l facă preşedinte.

Şi anul acesta, ca şi în alţi ani, ţărănimea cum îi spun eu, are parte şi sunt convins că va mai avea mulţi ani de aici înainte de dispreţul şi bătaia de joc a politicienilor. În schimbul voturilor pe care le dau.