Şapte echipe de Formula 1 intră „bară la bară” în cursa pentru producerea de aparate respiratorii

Şapte echipe de Formula 1 intră „bară la bară” în cursa pentru producerea de aparate respiratorii

Imagine: Facebook

Şapte echipe de Formula 1 au răspuns apelului Guvernului britanic şi au anunţat că vor ajuta la fabricarea de material medical, în cadrul «Project Pitlane». Ele se vor concentra pentru a studia şi ajuta laproducerea de dispositive respiratorii medicale, apoi vor fabrica un prototip al unui astfel de aparat.


Astfel, inginerii de la Aston Martin Red Bull Racing, BWT Racing Point F1 Team, Haas F1 Team, McLaren F1 Team, Mercedes-AMG Petronas F1 Team, Renault DP World F1 Team, ROKiT Williams Racing sunt implicaţi în acest proiect.

Ei se vor concentra pentru a studia şi ajuta la producerea de dispozitive respiratorii medicale deja existente, pentru ca apoi să fabrice un nou prototip ce ar urma să fie certificat în timp record.

Cursele sunt amânate din cauza coronavirusului

Marile Premii de Formula 1 ale Olandei, Spaniei şi Principatului Monaco au fost amânate, joi, din cauza pandemiei de coronavirus, informează formula1.com.

GP-ul Olandei ar fi trebuit să aibă loc în perioada 1-3 mai, Marele Premiu al Spaniei era programat o săptămână mai târziu, iar cursa din Monaco în intervalul 21-24 mai.

Organizatorii şi celelalte părţi implicate caută alternative pentru ca aceste curse să aibă loc mai târziu în acest an.

Până acum, au mai fost amânate etapele din China, Bahrain şi Vietnam ale CM de Formula 1, iar prima etapă a sezonului, Marele Premiu al Australiei, a fost anulată.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: