Surse. Principalele măsuri ale PSD pentru români, dintr-o listă de 100 de soluţii propuse pentru următorul guvern

Surse. Principalele măsuri ale PSD pentru români, dintr-o listă de 100 de soluţii propuse pentru următorul guvern

FOTO: Shutterstock

Partidul Social Democrat a realizat o listă cu 100 de priorităţi pentru români, pe care le va pune pe masa negocierilor cu PNL. Măsurile propuse de PSD vizează, în linii mari, controlul pandemiei, redobândirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi creşterea nivelului de trai al românilor, după cum au declarat surse social-democrate pentru „Adevărul”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform surselor „Adevărul”, din setul de măsuri propuse de PSD pentru combaterea pandemiei, social-democraţii vor extinderea testării, unde statul să asigure un număr lunar de teste gratuite pentru angajaţii din sectoarele esenţiale, organizarea unor centre ambulatorii de tratare a pacienţilor infectaţi cu COVID-19 şi extinderea rolului medicilor de familie, accesul la medicaţie antivirală în farmaciile cu circuit deschis, cât şi constituirea unei unităţi de achiziţie, stocare şi distribuţie a medicamentaţiei pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.

Pe lângă acestea, PSD propune susţinerea campaniei de vaccinare printr-o abordare „onestă” faţă de populaţie, adaptată la diversele categorii sociale, dar şi constituirea unui pachet de informaţii accesibil pentru toţi cetăţenii, care va răspunde la următoarele întrebări: „Ce fac dacă am un test pozitiv, dacă sunt contact al unui caz pozitiv? Unde mă adresez? Când  şi unde mă prezint la medic? De unde procur medicaţia necesară?”

Măsuri pentru educaţie

În ceea ce priveşte accesul copiilor la educaţie, social-democraţii vor desfăşurarea cursurilor în regim fizic, dar şi descentralizarea deciziilor privind închiderea şcolilor la nivelul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu avizul autorităţii de sănătate publică şi consultarea tuturor factorilor implicaţi, astfel încât să se ţină cont de nivelul de infectare dintr-o localitate, gradul de vaccinare al profesorilor şi părinţilor, dar şi posibilităţile reale ale fiecărei şcoli de asigurare a desfăşurării activităţii şcolare în siguranţă.

Nu în ultimul rând, PSD propune testarea săptămânală a elevilor, profesorilor şi personalului nedidactic. 

Plafonarea preţurilor, o măsură importantă

Pentru combaterea creşterii preţurilor, PSD propune plafonarea preţurilor la energie electrică, gaze, lemne de foc, combustibili folosiţi la încălzire pentru o perioadă de 6 luni, la valoarea medie a primelor 6 luni ale anului 2021.

De altfel, se cere şi asigurarea subvenţiei la gigacalorie la un nivel echilibrat, astfel încât să se asigure aceeaşi pondere în factura finală cu cea avută la luna decembrie 2020.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat, miercuri dimineaţă, că formaţiunea pe care o conduce a realizat, împreună cu specialiştii, o listă cu 100 de priorităţi pentru români. „De aici vor porni discuţiile pe care le vom avea cu PNL sau cu USR”, a precizat Ciolacu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările