Summitul Iniţiativei celor trei mări: Asumarea de către România a statutului de lider în proiectele strategice ale regiunii

Preşedinţii Poloniei, Andrzej Duda, Croaţiei, Grabar-Kitarović şi României, Klaus Iohannis

După aproape patru ani de mandat, se conturează, iată, cu ocazia Summitului celor Trei mări de la Bucureşti, liniile majore strategice ale politicii externe a României construite de către preşedintele Klaus Iohannis.

Dacă defetismul şi criticismul orb împingea spre ignorarea completă a existenţei unui proiect, cu atât mai mult cu relevanţă strategică, al României, recentele reuniuni la Bucureşti ale Trilateralei Polonia-România-Turcia, dar mai ales summitul Celor Trei Mări, alături de formatul Bucureşti 9 arată că, în materie de politică Externă, de Apărare şi Securitate – politici ce intră în atribuţiile executive ale Preşedintelui, dar care nu pot fi realizate fără sprijinul Executiv, pentru coerenţă şi forţă de penetrare şi proiecţie – există linii extrem de clare şi, mai mult, asumarea de către România a unui leadership regional.

Summitul integrării intereselor strategice ale României şi ale regiunii

Pe 17-18 septembrie are loc la Bucureşti Summitul Iniţiativei celor trei mări, un format care s-a concretizat şi clarificat strategic şi care şi-a concretizat ambiţiile decantate în livrabile şi proiecte concrete. Mai mult, rolul României este evident, odată ce evoluţia Iniţiativei lansate de Croaţia şi promovată de Polonia cu precădere pe dimensiune americană a dobândit toate ancorele necesare coerenţei şi atractivităţii pentru toate statele din regiune.

Într-adevăr, e o performanţă ca, în regiunea noastră unde ambiţiile sunt proporţionale cu tinereţea noilor state şi unde mulţi revendică statutul de lideri regionali, negând fireşte ambiţiile celorlalţi, în regiunea unde divergenţele între diferiţii actori sunt în continuare relevante, în regiunea unde formatul Vişegrad 4, de exemplu, nu mai e capabil să livreze din cauza acestor divergenţe, munca asiduă şi minuţioasă, negocierea şi îndrăzneala de a căuta proiectul comun a reuşit să aducă 12 state să achieseze la o agendă de importanţă egală pentru toate.

Cred că aici rezidă avantajele României, manifestate prin activitatea pe dimensiunea Afacerilor Externe, la nivel guvernamental şi la nivelul Preşedinţiei, care a asumat conceptual acest proiect: ancorarea sa în spaţiul partenerilor strategici obligatorii – Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania (şi e aici vorba despre efortul României de a contura perfect şi a evita contradicţiile ce generau reticenţele iniţiale ale Comisiei Europene, Preşedintele Jean-Claude Juncker venind la Bucureşti deopotrivă cu Ministrul de Externe german Heiko Maas şi cu Secretarul american pentru Energie, Rick Perry).

Rolul României este evident, odată ce evoluţia Iniţiativei lansate de Croaţia şi promovată de Polonia cu precădere pe dimensiune americană a dobândit toate ancorele necesare coerenţei şi atractivităţii pentru toate statele din regiune.

Apoi e vorba despre acomodarea intereselor esenţiale ale regiunii – dezvoltare economică, investiţii, interconectare, promovarea proiectelor comune, atragere de capital pentru proiecte în domenii precum energie, transport şi digitalizare, creşterea relevanţei regiunii în întregimea sa. În fine, e vorba despre interese directe ale actorilor implicaţi, ale tuturor actorilor implicaţi: angajarea constantă şi puternică a Statelor Unite în regiune, şi în Europa pe de-a-ntregul, prin proiectul investiţional de 100 mld Euro şi oportunităţi pentru vânzarea LNG şi a gazului de şist din care provine, care generează securitate energetică şi reduce dependenţa de Rusia.

Se mai adaugă, fireşte, angajarea Uniunii Europene prin crearea unui spaţiu de relansare a motorului de dezvoltare economică al UE concomitent cu dezvoltarea regiunii şi convergenţa faţă de statele vest-europene, necesare celor 12 state membre ale I3M; atractivitatea proiectelor investiţionale de asemenea pentru Germania, devenită invitat special şi observator în proiect. Nu în ultimul rând, angajarea neutrei Austrii în aceste proiecte şi menţinerea sa în siajul intereselor regiunii. Şi nu trebuie să uităm antrenarea în proiect a partenerilor privaţi, zonei de afaceri, societăţii civile şi grupurilor de reflecţie, o altă marcă a abordării europene integrate a României, ce creează rezilienţă societală pentru proiect.

Peste toate, mai putem adăuga un element esenţial, cel al proiectelor concrete aflate pe masă: BRUA, Fairway Danube (mentenanţă şi reabilitare a canalului navigabil al Dunării), Modernizarea şi dezvoltarea liniei de cale ferată Constanţa-Gdansk, Soluţii de interoperabilitate pentru un sector energetic digitalizat şi sustenabil în domeniul stocării energiei, Bursa de transporturi în regiunea I3M şi Platforma de monitorizare a bazinelor hidrografice în regiunea I3M.

Un Forum de afaceri cu peste 600 de participanţi, care aduce participanţi şi din regiunea noastră extinsă - Balcanii de Vest, Turcia, statele Parteneriatului Estic – Republica Moldova, Ucraina, Georgia. Reţeaua Camerelor de Comerţ operaţionalizată, Forumul policy al think tank-urilor şi Fondul de Investiţii al Celor trei Mări, în valoare de 100 miliarde de euro sunt tot livrabile ale procesului.

Bucureşti 9, Iniţiativa celor trei mări I3M, trilaterala Polonia-România-Turcia 

Dar poate cele mai importante sunt dimensiunile strategice, spuse şi nespuse, ale proiectului: mutarea greutăţii dezvoltării europene de la proiecte terţe la Estul European care are flexibilitate şi oferă spaţiu de creştere pentru economia UE, are detentă şi capacitate de a reconstrui atractivitatea pentru proiectul european; capacitatea de proiecţie în spaţiul de vecinătate, aspirant la integrarea europeană – Balcanii de Vest, vecinătatea estică – pentru care se reaşează o nouă capacitate de atracţie pentru proiectul european şi reluarea fermă a reformelor.

Între obiective se numără şi creşterea coerenţei europene şi euro-atlantice, a conundrumului pe care îl reprezintă proiectul mai degrabă strategic-economic al Iniţiativei celor Trei Mări şi cel securitar şi de Apărare al formatului Bucureşti 9, ca şi rolul coloanei vertebrale a Flancului Estic, Trilaterala Polonia-România-Turcia, toate sunt o plus-valoare a României şi o marcă a lidershipului românesc. În acelaşi timp, dublarea interesului şi prezenţei militare americane în regiune cu dimensiunea implicării economice mai profunde nu poate decât să corespundă în cel mai înalt grad intereselor României şi este de natură să ancoreze şi mai mult prezenţa SUA în Europa.

În plus, Iniţiativa poate deveni un element pozitiv de construcţie în relaţia UE-SUA, pe fondul atâtor divergenţe din ultima perioadă. Astfel, România dovedeşte că joacă un rol important în menţinerea şi consolidarea relaţiei transatlantice, rol pe care va putea să şi-l consolideze pe perioada preşedinţiei României la Consiliului UE.

Contextul Iniţiativei celor Trei Mări – I3M

Iniţiativa celor Trei Mări reprezintă o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre UE aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa celor Trei Mări este un concept modern care porneşte de la constatarea pragmatică a existenţei unui decalaj de dezvoltare economică între vechile şi noile state membre ale UE şi are ca scop reducerea acestuia, prin creşterea inter-conectivităţii în regiunea circumscrisă celor trei mări, în domeniile energiei, transportului şi digital, fără a exclude şi alte domenii.

Este un succes notabil al României faptul că a reuşit să obţină, prin argumente solide şi consecvente, un sprijin ferm al Comisiei Europene şi participarea Preşedintelui Juncker, dar şi a Germaniei.

Iniţiativa a avut câteva momente cheie în dezvoltarea sa: o primă reuniune de lansare la New York, în 2015, în marja Adunării Generale a ONU; un prim Summit la Dubrovnik în 2016, prilej pentru stabilirea unui format flexibil de dialog la nivel înalt, care să abordeze problemele de conectivitate ale regiunii, şi Summit-ul de la Varşovia, din 2017, care a ancorat iniţiativa în spaţiul transatlantic şi în dezbaterea curentă privind viitorul Europei. La Varşovia, Preşedintele României a avansat oferta găzduirii, în 2018, a celei de a treia ediţii a Iniţiativei celor Trei Mări, precum şi a primului Forum de Afaceri, ofertă acceptată de toţi participanţii.

Klaus Iohannis alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker FOTO presidency.ro

Lista participanţilor la nivel înalt conţine: 9 Preşedinţi de stat - România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Polonia, Croaţia, Slovacia, Slovenia şi Lituania; doi Preşedinţi de Parlament – Estonia şi Cehia; un ministru de Externe – din Letonia, Preşedintele Comisie Europene, Jean Claude Juncker, Preşedinţii BEI şi BERD, Secretarul Energiei al SUA, Rick Perry. În plus, Germania este prezentă în premieră, în calitate de invitat de onoare/stat partener, la nivel de ministru al Afacerilor Externe.

România a purtat, pe canale diplomatice, un dialog constant cu celelalte state UE (mai ales cu Berlinul), Comisia Europeană şi SUA pentru a informa, în mod responsabil şi transparent, în legătură cu evoluţia Iniţiativei şi pentru a asigura că principalele obiective promovate de România sunt corect înţelese şi percepute. Este un succes notabil al României faptul că a reuşit să obţină, prin argumente solide şi consecvente, un sprijin ferm al Comisiei Europene şi participarea Preşedintelui Juncker, dar şi a Germaniei. Să nu uităm că la Varşovia nu a existat niciun reprezentant al instituţiilor europene, al altor state membre UE sau al celor financiare europene şi internaţionale.

Ancorarea conceptuală a I3M

Potrivit organizatorilor, Iniţiativa urmăreşte să contribuie la dezvoltarea economică a regiunii, prin conectivitate la nivelul infrastructurii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital, care nu exclud şi alte domenii. Astfel, ea încearcă să crească competitivitatea economiilor statelor respective prin maximizarea potenţialului interconectivităţii regionale.

Al doilea obiectiv vizează creşterea convergenţei reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii, prin promovarea sinergiilor, pentru a evita divizări artificiale pe axa Est-Vest şi pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european.

Poate ceea ce e cel mai important, din punctul meu de vedere, este faptul că Iniţiativa în viziune românească, marchează asumarea statutului de lider al proiectului regional de către România.

În al treilea rând, Iniţiativa are rolul de a contribui la consolidarea legăturilor transatlantice. Prezenţa economică a SUA în regiune reprezintă un catalizator pentru o cooperare consolidată, în regiune şi ca parte a parteneriatului transatlantic. Iniţiativa reprezintă, astfel, o contribuţie regională europeană la consolidarea legăturii transatlantice.

Dar poate ceea ce e cel mai important, din punctul meu de vedere, este faptul că Iniţiativa în viziune românească, marchează asumarea statutului de lider al proiectului regional de către România în special prin găsirea elementelor concrete de unificare, coeziune şi solidaritate a celor 12 state membre pe dimensiunea interesului pentru creştere economică, dezvoltare coerentă cu statele europene, convergenţă şi integrare reală în piaţa europeană prin integrarea propriilor pieţe energetice, de transporturi şi digitale regionale.

Într-adevăr, există implicaţii strategice ale interconectări preconizate care trebuie luate în considerare. Prin intermediul proiectelor de interconectare, regiunea poate deveni o forţă motrică a creşterii economice a UE. În domeniul energiei, vorbim despre crearea condiţiilor favorabile pentru o piaţă energetică cu adevărat integrată, o componentă importantă a Uniunii Europene a Energiei, fără influenţe politice negative externe din partea Rusiei, cu precădere.

În domeniul transporturilor, o infrastructură bine planificată şi interconectată poate servi şi mobilităţii militare - şi avem pe lista de proiecte prioritare şi proiecte, inclusiv propuse de România, cu impact pe acest domeniu. În domeniul digital, dezvoltarea infrastructurii noii economii digitale va conduce în cele din urmă la consolidarea capacităţilor defensive în domeniul securităţii informatice (cybersecurity).