Sau pentru că nu putem? De pildă ajunge la aeroport la timp? Până la urmă, doamna Dăncilă, spre lauda ei, a ajuns. Anterior se sugerase că SPP, această oroare secretă a statului paralel iohanitico-sorosisto-cioloşist, l-ar fi răpit pe şeful Comisiei Europene cel proaspăt aterizat în capitala României.

Şi asta, ce sordid, înainte ca alfabetizata şefă a guvernului local, o bună gospodină de Videle, să reuşească să-l placheze, ca la rugby, pe Jean-Claude Juncker, pentru a nu-i lăsa vreo şansă să dispară în ceaţă înainte de a i se oferi cu toată pompa savoarea unui bun venit pe măsura ospitalierei ţărişoare.

Una care dă clasă fără să discute Luxemburgului. Căci ea ţine la mare preţ familia tradiţională. De pildă la cea formată din liderul PSD, vârstnic infractor şi de tânără domniţă amator, cu una mai tinerică decât nora, dacă nu şi cu prietenele lor din Teleorman, sau de aiurea.

Sau din preşedintele Senatului, zis „Nevesteanu“ în popor, şi el mare amator de referendum privind familia nehomosexuală, aflat la a cincea sa căsnicie tradiţională. Dar hai să fim precişi. Cât ţine „Veorica“ la astfel de familii? Dar ţara, în accepţia neconflictuală a premierului ei?

Mult şi enorm. Le ţin, în ocurenţă, la mare preţ mare. La un preţ exorbitant. Unul aproape la fel de mare ca perpetuarea cu orice preţ la putere a şefului Camerei Deputaţilor şi al partidului guvernamental, ca şi, neoficial, al guvernului, familistul şi recidivistul moral, Dragnea Liviu.

Dacă vă miraţi că se poate servi ţara şi aşa, e clar că n-aţi auzit de alte guverne socialiste şi de revoluţiile lor antimeritocratice. Care, pentru că pot, propulsează la putere premieri cum n-a văzut Parisul. Luxemburgul. Sau Bruxelles-ul.

Sunt între ei premieri care ştiu să rateze măiastru şi alte întâlniri. De pildă a doamnei Dăncilă cu şeful diplomaţiei germane, Maas. Care, ca neamţ, deh, neamul preşedintelui, o fi ajuns de mult în colimatorul vânătorilor statului parlalel. Şi s-o fi rătăcit, mai ştii, în pădure.

Cât mai avem până ce România dragniotă va prinde din urmă luminosul far bolivarian şi îi va pune în aplicare pe Dâmboviţa modelul de succes?

Dacă v-aţi şoptit, în barbă, sideraţi, „ce cruntă bătaie de joc, nemaiauzită într-un regim care se pretinde socialist“, greşiţi grav. Căci v-aţi precipitat. Aţi omis să luaţi în considerare că se poate, fizic, chiar mai rău. Ce dacă „ministru“ e un cuvânt bazat pe un verb latinesc însemnând a sluji. Ginta latină a văzut multe. Doar n-or fi nişte socialişti ajunşi preşedinţi sau miniştri în ţări trăgându-se din Râm atât de proşti încât să le slujească popoarelor pe grumazul cărora s-au instalat comod.

Luaţi spre pildă Venezuela. În timp ce poporul venezuelean slăbeşte perceptibil, prin emigrare în masă, căci nu prea mai are ce mânca în afară de şobolanii vânaţi prin canalele micii Veneţii, liderul ei maxim, socialistul Maduro, se regala la Istanbul cu hălci de carne fină servite într-un restaurant de lux.

În stabilimentul cu pricina o masă modestă costă între două şi opt salarii minime pe economie venezueleană. Care economie a încetat de mult să respire. Motiv pentru care nu mai dă decât salarii maxime. Unor lideri maximi ca Maduro.

Cât mai avem până ce România dragniotă va prinde din urmă luminosul far bolivarian şi îi va pune în aplicare pe Dâmboviţa modelul de succes? Nu mult, judecând după energia demnă de Canalul Dunăre-Marea Neagră cu care regimul Dragnea ştie să combată statul paralel, dezbinând poporul român cât îl ţin puterile. Ca să nu i se ia cu japca şefia partidului. Mai bine ia el ţara cu japca.

Nu-i mai trebuie mult, căci şi la Bucureşti la putere e socialismul pur şi dur, marca Maduro, PSDragnea şi Belina, fie s-o răsfeţe lumina. Cum care? A lămpaşelor minerilor şi lanternelor jandarmilor găzari din Penalistan, avansaţi de Carmen Dan.

Un ministru care, la aproximativ 40 de zile de la bastonada şi tratamentul cu gaze aplicate în Piaţa Victoriei democraţiei româneşti nu s-a lăsat şi nu se lasă scos din priza sa politică. În loc să demisioneze, preferă să ia la refec presa şi pe deputaţii care-i cer socoteală pentru opera ei magna, jandarmineriada. Ce mojicie, nu-i aşa? Ce necuviinţă impardonabilă!

Cât despre politeţea desăvârşită manifestată de guvernanţii pesedişti la adresa înalţilor reprezentanţi ai unor mari puteri economice precum Japonia, Germania sau UE, cum să n-o calificăm drept admirabilă? Cum să nu remarcăm demnitatea incomparabilă manifestată de Dragnea, ca mare păpuşar, în decizia sa de a le arăta întreaga putere a statului neparalel şi unor dregători străini, nu doar marionetelor guvernamentale ale căror sfori ştie el să le tragă cu măiestrie maximă? În vrednicia lui de a-i lăsa rând pe rând, pentru că putem, pe premierul nipon, pe şeful Comisiei Europene şi pe ministrul de Externe german fără gazdă la sosirea lor în ţară?

Evident, nu toate aceste manifestări ale ospitalităţii teleormănene, menite să „slujească“ Iniţiativei celor Trei Mări, obiectivelor ei de amplificare a coeziunii Europei Centrale şi răsăritene, precum şi consolidării punţii transatlantice, în pofida intereselor ruseşti, sunt la fel de semnificative. Sau grave. Unele sunt mai „inteligente“ şi mai „benefice“ pentru ţară decât altele. Şi doar gurile rele pot vorbi, în context, de nedelicateţe, bădărănie, mojicie, mârlănie, mitocănie sau chiar de trădare a intereselor naţionale de către Dragnea, Dăncilă, Dan şi alţi baroni piloni din Penalistan: statul neparalel condus către noi culmi de civlizaţie, de către PSD. Şi de iniţiatorul celor trei mari mojicii.

Cum să nu remarcăm demnitatea incomparabilă manifestată de Dragnea, ca mare păpuşar, în decizia sa de a le arăta întreaga putere a statului neparalel şi unor dregători străini, nu doar marionetelor guvernamentale ale căror sfori ştie el să le tragă cu măiestrie maximă?

De ce la comite? Pentru că poate. Pentru că, vorba regelui soare, „l'etat c'est moi“. Statul e el. Din epoca în care, mai adecvat, se numea PCR, fără să-şi dispreţuiască mai puţin poporul, partidul său stat îşi confundă sistematic liderul şi pe sine cu România, cu râul, ramul, cu nevoile şi neamul.

Nu însă şi cu sărăcia. Pe care o lasă cu drag moştenire altora, mai fraieri. Mai fără Teldrum, Belina, porci vânduţi la timp înainte de pestă. Mai fără baroni şi conturi în Brazilia, Serbia, Costica Rica şi Madagascar. Unde, ce veselie, numai de statul paralel e vai şi amar.

Petre Iancu - Deutsche Welle