Este vorba despre legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. În iulie 2015, atunci când într-o cârdăşie generală, parlamentarii din toate partidele au votat cu o largă majoritate acest act normativ, se demonstra, încă o dată, că perversitatea politicianului român nu are limite. De ce? Cu doar două luni înainte, aleşii neamului voteseră Legea 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, prin care liberalizau piaţa politică din România, prin dreptul românilor de a putea înfiinţa partide cu doar trei membrii fondatori. În mod logic, ar fi trebuit ca odată cu deschiderea uşilor „templului politic“, să se ofere şi pârghiile potrivite pentru ca noile partide să poată depune liste de candidaţi la alegerile locale şi parlamentare şi să participe la viaţa politică.

N-a fost aşa, dimpotrivă. Prin Legea 208/2015 parlamentarii au impus liste de semnături pentru ca partidele să poată candida în alegeri, iar pragul de semnături a fost stabilit la 1% din numărul total al alegătorilor (stabilit de autorităţi ca fiind de 18.272.623), valoarea maximă recomandată de Comisia de la Veneţia. Până la apariţia acestei legi, pentru a candida, partidele nu depuneau liste de semnături, în schimb, trebuiau să aibă pentru a putea fi constituite 25.000 de membrii fondatori (adeziuni prezentate în instanţe sub forma unor liste de semnături) în minimum 20 de judeţe. Practic, vechea legislaţie permitea partidelor să aibă candidaţi cu doar 25.000 de semnături, în timp ce noua lege obligă partidele să prezinte liste cu 200.000 de semnături. Ne întrebăm, în mod normal, pe ce criterii au ales parlamentarii din PSD, PNL, ALDE, UDMR, PMP şi UNPR pragul de 1%? De ce nu s-a ales pragul de 0,1% de semnături, cu obligativitatea strângerii lor dintr-un anumit număr de judeţe? E normal să scoţi un prag de 25.000 de semnături şi să pui în loc unul de 200.000 de semnături şi să ai pretenţia că ai modernizat legislaţia?

Ponta, Gorghiu, Tăriceanu, Băsescu, Dragnea şi Oprea ştiau foarte bine ce fac când au girat votul asupra acestei legi. Pentru partidele lor, care au acces prin primării şi prin tot felul de servicii descentralizate la bazele cu datele personale ale populaţiei, cele 200.000 de semnături sunt extrem de uşor de strâns. În acest moment, în multe localităţi din România, dacă treci pe la primărie să-ţi iei ajutorul social sau vreo adeverinţă eşti automat pus să semnezi pe listele de susţinere ale PSD, PNL, PMP, UDMR şi ALDE. O dovadă în acest sens este faptul că PNL a strâns peste un milion de semnături, iar liderii PSD se laudă că vor trece/atinge pragul de 1,5 milioane de semnături. Nu e de mirare, deoarece fiecare dintre cele două partide au peste 1.000 de primării de unde iau cu toptanul semnăturile asistaţilor statului.

Ticăloşia sistemului nu s-a limitat doar la a vota o legislaţie care să avantajeze partidele tradiţionale (care trebuie modificată cât mai repede), ci şi la blocarea administrativă, prin tergiversarea aprobării de a se monta corturi de campanie, în special în cazul Uniunii Salvaţi România. Mai mult, baronii locali din PSD şi PNL fac aroganţe oferind ajutor partidelor balama precum ALDE, PMP şi PUNR să-şi strângă semnăturile necesare.

În aceste condiţii, campania USR şi a altor partide noi, înfiinţate în ultimul an, pentru strângerea semnăturilor necesare depunerii listelor de candidaţi s-a transformat, într-o adevărată luptă pentru apărarea valorilor democratice, iar o semnătură dată pentru susţinerea dreptului constituţional de a candida al noilor formaţiuni politice, devine un prim pas pentru înlăturarea sistemului ticăloşit.