Analiză Titularizarea în România: sistem vechi la vremuri noi. Doi profesori spun cum s-ar putea testa în mod real competențele profesorilor

Examenul de titularizare a fost mult timp considerat reperul profesional al cadrelor didactice din România: treci, devii stabil pe post, iar cariera ta în învățământ capătă un traseu clar. Dar, în 2026, mai este acest sistem potrivit? Și contribuie el cu adevărat la rolul fundamental al educației: acela de a pregăti viitori adulți capabili să își găsească rostul în societate? Recomandările internaționale spun că nu. Am analizat ce se întâmplă acum și cum s-ar putea face lucrurile mai bine cu doi profesori din România: Doru Căstăian și Vali Neagu. 

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Ce este titularizarea și cum funcționează

Titularizarea este concursul național prin care un cadru didactic obține un post permanent, pe perioadă nedeterminată, în învățământul preuniversitar de stat. Este, practic, echivalentul unui examen de angajare cu greutate juridică majoră: odată titularizat, profesorul nu mai este obligat să se prezinte anual la concurs pentru a-și păstra catedra și beneficiază de o stabilitate profesională greu de obținut altfel în sistemul bugetar românesc.

Fără titularizare, profesorii predau ca suplinitori, angajați pe perioadă determinată, de regulă un an școlar. 

Concursul se desfășoară în fiecare vară și are două componente: o inspecție specială la clasă și o probă scrisă de patru ore, care testează cunoștințele de specialitate și didactica disciplinei. Nota minimă pentru titularizare este 7 la ambele probe. Cei care obțin între 5 și 7 pot deveni suplinitori. 

Stabilitate versus plafonare

Stabilitatea oferită - deși teoretic un punct forte al acestui proces - este de fapt o sabie cu două tăișuri, e de părere Doru Căstăian, profesor de Științe Sociale și o voce relevantă în domenul Educației, cu ani de predare la catedră, atât la nivel gimnazial, cât și liceal. 

"În momentul în care nu mai există niciun fel de presiune, e destul de ușor să te plafonezi, să te complaci. Din moment ce nu riști mare lucru făcând lucrul ăsta."

Un alt punct slab este, în opinia sa, legat de rigiditatea acestui mecanism. 

"Ieșirea și intrarea în sistem sunt foarte, foarte mult îngreunate. Practic, profesorii care ar avea vocație și dorință de a deveni membri în sistemul de învățământ rămân în exterior, uneori pe perioade foarte mari, chiar dacă au note foarte mari". 

Și dă și un exemplu elocvent în acest sens: 

 „Dacă un profesor ia 10 într-un an în care nu există catedre titularizabile, el rămâne doar cu nota sau cu faima,  în vreme ce un profesor care ia 7 sau 8 într-un an în care există catedre  se poate titulariza. Dacă mă întrebați pe mine, ăsta este un semn al caracterulu - n-aș spune chiar disfuncțional - însă profund problematic al sistemului de titularizare". 

„Examenul reflectă cunoștințe, nu competențe"

 Profesorul Doru Căstăian mai aduce în discuție un viciu fundamental al sistemului actual: 

"Examenul nu reflectă competențe, reflectă cel mai mult niște cunoștințe. Dar cum sunt aplicate efectiv cunoștințele acestea în școală - pentru că asta înseamnă de fapt competențele - e un lucru pe care examenul de titularizare nu îl verifică. Sigur că titularizarea pe post presupune și anumite inspecții la clasă, însă, să fim serioși, inspecțiile acestea nu sunt un indicator foarte viabil al competenței reale a profesorului. Orele inspectate au foarte des un caracter artificial, deloc elocvent și revelator pentru ce poate cu adevărat profesorul respectiv". 

Totodată, pledează pentru un model educațional în care prestațiile cadrelor didactice trebuie monitorizate, dar altfel decât se întâmplă acum. 

"Simplu faptul că ai devenit titular nu este o garanție că vei păstra acelea standarde profesionale de-a lungul profesiei tale. Dar această monitorizare se poate face și în alt fel decât se face acum. Acum avem, după părerea mea, o abordare complet depășită - ca să nu zic vetustă de-a dreptul - în care niște funcționari ai inspectoratelor școlare, de fapt un fel de ,,mari preoți" ai sistemului, vin să evalueze concordanța și felul în care profesorii reușesc să transpună standardele ministerului în oră. Hai să fim serioși, lucrurile nu mai pot fi, din punctul meu de vedere, gestionate așa. Predarea și procesul de învățământ de acum nu mai au prea multe de a face cu ceea ce se întâmpla acum 20 sau 30 de ani. E realmente o altă lume. Felul în care se desfășoară educația a devenit mult mai dinamic, mai sensibil la context,. Astfel încât niciun model care trebuie validat mereu de sus în jos nu mai poate fi foarte eficient. Da, trebuie să existe verificări și un feedback permanent între profesori, însă el trebuie făcut într-un spirit constructiv, deschis și colegial, nu sub forma unor controale rigide ale unor inspectori. "

Mai putem continua cu forma actuală de titularizare?

"Dacă putem continua, mă tem că putem continua. Indefinit. Sistemul de educație din România pare foarte rezistent și nu mă îndoiesc că se poate continua în felul ăsta. Dar sigur că dacă vom continua în felul ăsta, o vom face cu costuri pentru elevi în primul rând și indirect pentru familiile lor și pentru întreaga societate românească. Ceea ce sper eu e să nu continuăm totuși așa în anii următori", spune profesorul. 

Doru Căstăian pledează pentru un model inspirat din experiența franceză sau germană, dar adaptat sistemului românesc:

 "Aș schimba titularizarea fără drept de apel în urma unui examen unic. Aș introduce, poate, conceptul de stagiatură sau de calificare inițială la locul de muncă sub o tutelă reală și cu un mentorat real și cu o supraveghere binevoitoare și, în același timp, riguroasă. Astfel încât titularizarea pe post să vină în momentul în care știm realmente că ne dorim omul respectiv pe postul respectiv". 

"Un profesor bun este cel care reușește să producă învățare reală"

Vali Neagu, profesoară de Limba și Literatura Română la Școala Gimnazială din Curcani, județul Călărași, e de părere că titularizarea are trei mari merite: standardul național unic, limitarea numirlor pe relații și criteriul obiectiv de departajare. În același timp, la fel ca Doru Căstaian, îi subliniază limitele structurale, mai ales când vine vorba de evaluarea competențelor didactice reale: 

„Examenul evaluează memoria, capacitatea de sinteză teoretică, rezistența la stres. Nu evaluează suficient abilitățile de comunicare, managementul clasei, capacitatea de adaptare, relația cu elevii și părinții, competențele digitale și pedagogice aplicate. Un profesor bun nu este neapărat cel care scrie cel mai bine la un examen, ci cel care reușește să producă învățare reală."

Totodată, spune profesoara, care predă în mediul rural, evaluarea "nu ține cont de contextul local - nevoile școlii, profilul elevilor". 

Evaluări periodice, dar axate pe competențe și adaptabilitate

Vali Neagu vorbește și despre neceistatea unor evaluări periodice chiar și în cazul profesorilor titulari, dar care să nu se axeze pe acumularea teoretică. 

"Aceste evaluări ar trebui să verifice în ce măsură cadrele didactice sunt racordate la schimbările din educație, dacă folosesc metode moderne, adaptate nevoilor elevilor și dacă strategiile lor didactice produc învățare autentică, nu doar transmitere de informații. Accentul ar trebui mutat de la reproducerea de conținut la practicile de la clasă, de la „ce știe profesorul” la ce reușește să facă elevul ca rezultat al actului educațional".

Avantajele unui astfel de sistem nu ar fi deloc puține, subliniază profesoara:

"Un astfel de sistem ar încuraja dezvoltarea profesională continuă, reflecția asupra propriei activități și responsabilitatea față de calitatea educației, fără a transforma evaluarea într-un instrument punitiv sau birocratic. În acest fel, stabilitatea oferită de titularizare ar fi dublată de o cultură a îmbunătățirii permanente, în beneficiul elevilor și al întregului sistem de învățământ."

La fel ca pe Doru Căstăian, am întrebat-o dacă e de părere că România poate continua cu sistemul de titurizare a cadrelor didactice. 

"Putem continua doar dacă este reformat", spune Vali Neagu. Care oferă și o listă a lucrurilor pe care le-ar schimba:

• Reducerea ponderii probei scrise;
• Introducerea unui stagiu practic evaluat serios (1–2 ani);
• Concursuri organizate la nivel de școală sau consorții, cu criterii naționale clare;
• Corelarea examenului cu posturi reale, nu ipotetice;
• Oferirea titularizării după confirmarea competenței în timp, nu într-o singură zi.

„Îmi place sistemul din Republica Moldova, unde gradele se reconfirmă o dată la cinci ani.", mai spune Vali Neagu. Concluzia sa:

„Examenul de titularizare, în forma actuală, nu este fundamental greșit, dar este insuficient și rigid. El trebuie integrat într-un sistem mai larg, care să pună accent pe practică, evaluare continuă și responsabilitate profesională, nu doar pe performanța într-o zi de examen".

Ce spun experții internaționali: OCDE recomandă schimbarea

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a analizat sistemul românesc de titularizare în două rânduri — în 2017 și în 2024 — și a ajuns, de fiecare dată, la concluzii similare: examenul actual nu este cel mai bun instrument pentru selectarea și menținerea cadrelor didactice de calitate.

În raportul din 2017, experții OCDE au constatat că în 2015 nu au promovat titularizarea 73% dintre candidați — un procent care sugerează că bariera de intrare este ori prea înaltă pentru candidații disponibili, ori că pregătirea inițială a profesorilor este insuficientă. În raportul din 2024, realizat la cererea Ministerului Educației, OCDE a recomandat înlocuirea examenului de titularizare cu un sistem de evaluări periodice pentru recertificare, care să vizeze standardele minime de competență ale tuturor cadrelor didactice active, nu doar ale celor care vor să devină titulare. 

Propunerea lui Daniel David: mai multă autonomie pentru școli 

Cu o variantă de schimbare a venit și fostul ministru al Educației, Daniel David: ca ministerul să organizeze anual un „examen național de licențiere în învățământ", iar toți cei care obțin cel puțin nota 7 să devină licențiați în cariera didactică și să dobândească dreptul permanent de a ocupa posturi în sistem, fără să mai repete examenul. Urmând ca ulterior, propunea fostul ministru, aceștia să poată participa, în orice moment al carierei, la concursurile pentru posturile disponibile, organizate de unitățile școlare, după o metodologie cadru stabilită de Ministerul Educației. 

Și această variantă presupune evaluări periodice: 

,,Licențiații care obțin post pe perioadă determinată își păstrează postul dacă viabilitatea acestuia este prelungită anual de către unitatea școlară, cu condiția unei evaluări interne pozitive, organizată după o metodologie cadru stabilită de minister. (...)   Cei angajați pe perioadă nedeterminată (titulari) sunt evaluați pe baza unor standarde minimale la fiecare 5 ani. Un calificativ nesatisfăcător pentru cadrul didactic va conduce la parcurgerea unor formări obligatorii gratuite, finalizate cu o evaluare riguroasă – dacă această evaluare nu este trecută în timp de doi ani, contractul nu va mai fi pe perioadă nedeterminată", scria fostul ministru în raportul QX.