Miroase a CDR dinspre noua alianţă de guvernare încă neformată. Începem să ne amintim de gâlceava continuă care a marcat guvernarea dintre 1996 şi 2000, când PNŢCD, PNL şi PD se certau zi de zi cu cuţitele pe masă. Din păcate, certurile partidelor de atunci au dus la haos administrativ, ţara a fost aproape de prăbuşire economică (a salvat-o în ultima clipă Mugur Isărescu, numit prim-ministru), ba chiar la un pas de prăbuşire totală, fiind nevoie de instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a-i opri pe minerii lui Miron Cozma să ajungă la Bucureşti.

Aşadar, liberalii au decis să joace dur, uitând că fără preşedintele Iohannis îşi făceau acum calcule despre cum să organizeze, din Opoziţie, rezistenţa la PSD. Sigur, aici a greşit şi preşedintele, care a luat PNL în braţe, l-a cocoloşit şi i-a promis că va primi în dar guvernarea şi dacă pierde alegerile. Constituţia, imperfectă cum e, i-a dat dreptul să facă asta, însă a omorât orice idee de competiţie electorală. Că ne place sau nu, PSD a câştigat alegerile parlamentare. Sigur, s-au prezentat foarte puţini la vot, cei care au votat altceva decât PSD sunt mai mulţi de jumătate, dar clasamentul final este clasament. Preşedintele a ales să nu ţină cont de el şi acum trebuie să-şi înfrunte copilul răzgâiat care vrea Ferrari.

Preşedintele Iohannis a greşit politic. Trebuie să cheme partidele la negocieri, să le ceară să nominalizeze cei mai competenţi oameni pentru postul de prim-ministru şi apoi să îl desemneze să formeze guvernul pe cel propus de partidul de pe primul loc. Da, în situaţia de faţă, PSD. Şi candidatul PSD ar fi trebuit să îşi facă rost de o majoritate parlamentară care să îi voteze cabinetul. Nu reuşea, veneau următorii la rând. Adică preşedintele ajungea mult mai natural la soluţia pe care şi-o dorea. Iar PSD-ului îi închidea gura: n-aţi fost în stare să formaţi o majoritate. În timp ce PNL poate înţelegea că, în politică, nu poţi să primeşti totul de-a gata, mai ales când pierzi alegerile.

Preşedintele a ales să nu nominalizeze un prim-ministru de la PSD, chiar dacă ştia că acesta nu poate forma o majoritate parlamentară, pentru că s-a temut. Dar dacă există trădători în tabăra proprie? Poate UDMR, poate la USR PLUS? Nu s-a gândit, însă, la PNL. Şi tocmai PNL a decis să nu-l mai asculte şi să-i complice mandatul. Sigur, nu a început consultările şi nu a făcut încă nominalizarea. Dar ce opţiuni are? Îl acceptă pe Florin Cîţu, cel propus de liberali? Insistă cu favoritul său Nicolae Ciucă chiar cu riscul de a şi-i ostiliza pe liderii PNL? Va risca să fie izolat la Cotroceni de partide pentru cei patru ani de mandat rămaşi? Cine îi va pune în aplicare ideile de reformare a ţării? Pune un prim-mistru de la USR PLUS? Nu are nicio şansă să fie acceptat de liberali.

Unii analişti spun că ar mai avea varianta germană. Adică un guvern de uniune naţională, cu un prim-ministru ales de el şi acceptat de toate partidele. Sau un guvern format doar din PNL şi PSD, dacă USR PLUS nu acceptă să intre în alianţă cu cei pe care i-a declarat adversari pe viaţă. Orice ar alege, preşedintele Iohannis trebuie să aibă în minte un lucru extrem de important: suntem în plină pandemie de COVID-19, criza economică îşi arată colţii, starea materială a multor categorii sociale din România se degradează rapid, tendinţa de radicalizare în societate este foarte mare, ţara are nevoie rapid de cel mai competent guvern cu putinţă. Nu e vremea experimentelor, ar trebui să tragem toate învăţămintele din istoria noastră recentă.