Schimb de replici în Parlament. Drulă cere ministrului de Interne explicaţii pe tema Codului Rutier. Bode: „Vreţi doar sa faceţi show”

Schimb de replici în Parlament. Drulă cere ministrului de Interne explicaţii pe tema Codului Rutier. Bode: „Vreţi doar sa faceţi show”

Cătălin Drulă şi ministrul Lucian Bode FOTO Captură video

Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, şi ministrul de Interne, Lucian Bode, au avut un schimb de replici, miercuri, pe holul Parlamentului. Liderul USR a acuzat că parlamentarii doresc modificarea Ordonanţei care înăspreşte pedepsele din Codul Rutier. În replică ministrul a explicat că nu susţine modificările aduse de parlamentari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, a criticat faptul că în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor a trecut un proiect de lege de modificare a Codului Rutier, prin care legislaţia ar fi permisivă pentru „cursele de maşini”. Criticile, iniţial făcute pe Facebook, i-au vizat pe Lucian Bode şi Sorin Grindeanu.

Ulterior, Cătălin Drulă l-a confruntat pe ministrul de Interne, Lucian Bode, pe care l-a întrebat dacă va fi sau nu adoptat proiectul în Parlament. 
 
În replică, ministrul a explicat că nu susţine modificările. „Niciodată nu m-ai auzit pe mine că susţin acest modificări. Faci afirmaţii nejustificate, că ministrul de interne susţine aceste modificări, nejustificat. Binenţeles că nu susţin aceste modificări”, a spus Bode, acuzându-l pe liderul USR că vrea să facă ”show”. Te-ai obişnuit să faci show şi aici nu e bine. Te transformi în ce nu trebuie şi nu e bine”, a afirmat Bode.
 
Lucian Bode a acuzat că şedinţa comisiei a fost organizată în timpul altor comisii. „Am condus împreună această comisie, niciodată nu am pus şedinţa în acelaşi timp cu alte trei sau patru comisii”, a mai spus ministrul, liderul USR afirmând ulterior că membrii PNL au spus „că nu îi interesează. Eu v-am trimis invitaţie în comisie”, arătând că USR va vota împotrivă. 
 
„După ce Guvernul vine cu o analiză în trei, patru luni de zile, propune Ordonanţa nr 1, v-aţi trezit că spuneţi că sunteţi şi voi de acord cu ea. Sunteţi într-o mare eroare. Ordonanţa de Urgenţă produce efecte. Ştii care sunt efectele?”, a mai spus Bode.
 
Lucian Bode: „Noile prevederi îşi dovedesc eficienţa, fiind înregistrată o reducere a numărului de accidente rutiere grave, a persoanelor decedate, precum şi a răniţilor grav”
 
Într-un discurs susţinut la Forumul siguranţei rutiere, ministrul Lucian Bode a făcut referire la Ordonanţa  dată de Guvern, explicând că sunt înăsprite sancţiunile, iar „de la data intrării în vigoare a OG nr. 1 din 2022, au fost aplicate deja peste 1.000 sancţiuni contravenţionale pentru comportament agresiv şi aprox. 40 de sancţiuni contravenţionale pentru comportament agresiv urmat de accident soldat cu pagube materiale”. 
 
Potrivit ministrului, „este vorba în principal de neregulile comise în trafic care sunt încadrate în paradigma comportamentului agresiv pe şosele. Astfel, au fost instituite 9 noi contravenţii ce sunt încadrate ca şi comportament agresiv în trafic, acestea fiind sancţionate cu amenzi din clasa a II şi III de sancţiuni, respectiv de la 580 lei la 1.160 lei”, a spus Bode. 
 
Ministrul a mai arătat că „totodată, au fost introduse noi prevederi ce vizează sancţionarea nerespectării regulilor de circulaţie pe autostradă, fiind instituite sancţiuni mai aspre în cazul circulaţiei nejustificate pe banda de urgenţă a autostrăzilor şi a fost introdusă sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile în cazul comiterii unor abateri de circulaţie pe autostradă.
 
Lucian Bode a mai subliniat că „noile prevederi legale, de înnăsprire a sancţiunilor şi de sancţionare a comportamentului agresiv în trafic, îşi dovedesc eficienţa, fiind înregistrată, în perioada de după adoptarea acestora, o reducere a numărului de accidente rutiere grave (-54), a persoanelor decedate (-20), precum şi a răniţilor grav (-48), comparativ cu perioada similară a anului 2021”. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările