A făcut-o, spre cinstea lui, după cum ştim cu toţii, dar se spune că nu înainte de a fi primit un telefon de la unul dintre cei doi Naşi ai săi, care l-ar fi informat că „s-a terminat”, nu înainte de a i se administra ceva întăritoare. 

În decembrie 2014, noi jubilam şi ei plângeau, aseară a fost invers. 

Poate că e aşa, poate că nu. Nu pot confirma. Dar pot confirma că acesta era genul de informaţie şi starea de spirit care domneau atunci în tabăra dreptei.  Atunci, noi jubilam şi ei plângeau, aseară a fost invers. Aşa e în politică, aşa e în război, aşa e în viaţă... Cu precizarea că la noi doare mai tare: ei erau trişti după o luptă, noi pentru că nu s-a dat o luptă.  Păstrând proporţiile, probabil că ceva similar, deşi cu siguranţă mai intens, trebuie să fi simţit românii atunci când a fost sfârtecată România Mare, în 1940, fără să aibă ordinul să tragă un foc de armă, ordin sinucigaş, fără îndoială, dar izbăvitor şi onorabil la scara Istoriei!  

Cinstit vorbind, majoritatea PSD-ALDE nu putea fi respinsă, dar o scurtă bătălie dreaptă şi perfect constituţională, pentru un alt nume de premier PSD, care să garanteze un minim de profesionalism, era necesară, în modesta mea opinie. Câteva zile în plus de tensiune ar fi fost un cost rezonabil pentru un avantaj pentru ţară, obţinerea unui premier mai calificat, fie el şi pesedist.

Cinstit vorbind, majoritatea PSD-ALDE nu putea fi respinsă, dar o scurtă bătălie dreaptă şi perfect constituţională, pentru un alt nume de premier PSD, care să garanteze un minim de profesionalism, era necesară, în modesta mea opinie. 

Şi totuşi, nu mă voi grăbi să trag în Preşedintele Iohannis în acest colţ de pagină. Am văzut că s-au repezit destui din politică. Unii direct la poarta Cotrocenilor, deschis, democratic. Alţii voalat, cu “manta”, cum le e felul! Destui politicieni care de vreo trei zile se tot propun într-una ca „parte a soluţiei”. Remarc pe cineva care în războiul politic din 2016, voit sau inconştient, a lăsat în ofsaid tabăra şi aşa răsfirată şi confuză a dreptei.

Dar mai presus de orice, nu voi să arăt cu degetul spre Preşedintele Iohannis pentru că, în diverse feluri şi cu diferite măsuri, toţi, dar absolut toţi cei din dreapta politică trebuie să împărtăşim responsabilitatea acestui fiasco: Guvernul pe mâna unui aventurier politic fără altă viziune decât a Belinelor şi a Teldrumurilor!

Pentru că inconştienţă a fost să-i laşi să intre în alegeri cu mai toţi prefecţii la post, cu toţi secretarii de stat la post, cu toţi şefii de deconcentrate la post, deşi puteau fi schimbaţi printr-o simplă decizie. Cum devastatoare a fost la jumătatea campaniei cererea publică de retragere a afişelor PNL cu chipul propunerii de Premier, propunere acceptată în prealabil. Ceea ce desigur, nu scuză încurcarea în propriile şireturi liberale.

Dar mai presus de orice, nu voi să arăt cu degetul spre Preşedintele Iohannis pentru că, în diverse feluri şi cu diferite măsuri, toţi, dar absolut toţi cei din dreapta politică trebuie să împărtăşim responsabilitatea acestui fiasco: Guvernul pe mâna unui aventurier politic fără altă viziune decât a Belinelor şi a Teldrumurilor!

E consecinţa mai multor greşeli în lanţ care au debutat cu oprirea motoarelor în ianuarie 2015, când conducerea PNL trebuia să accelereze crearea unei majorităţi şi să încerce cu adevărat dărâmarea guvernului Ponta, aceleaşi motoare s-au turat în schimb în direcţia epurărilor interne din PNL, s-a continuat cu îngroparea propriului program de guvernare minuţios elaborat şi democratic votat de forurile partidului – realist, valabil şi astăzi în bună măsură – pentru o listă venetică de partid compusă din 10 propoziţii şi botezată ”Platformă”, eliminarea prin decizie la vârf a unor şefi de organizaţie locală de ispravă, ca să rămână neatinse scaunele unor baroni de drept din alte organizaţii, sacrificarea meritocraţiei pentru „yesmeni” şi „misecuvinişti”, indecizia de la Bucureşti, unde s-au făcut patru nominalizări la Capitală, până când victoria a devenit imposibilă şi tot n-a fost suficient, a mai trebuit să fie şi unii candidaţi sabotaţi, cum a fost la sectorul 1, ca să fie sigur că sunt scoşi complet din jocul de partid şi exemplele ar mai putea continua.

Greşeli vechi... Dar şi greşeli recente.

Cum vrem să nu fim suspectaţi de non-combat, când în contra măcelăririi planificate de Dragnea a Legilor justiţiei şi a Codurilor, s-au ridicat doar câteva voci în decembrie 2017?! Vreo 4-5 am numărat eu, cu tot cu şeful de partid, dar poate stau prost cu aritmetica, poate greşesc puţin. Dacă e altfel decât spun, cer scuze! Sunt legile PSD bune şi trebuie să ne dăm la o parte?! Atunci să-şi asume fiecare ce crede şi să o spună, ca să ştim cine cu cine suntem şi să ne separăm civilizat! Să luptăm din tranşee diferite, pentru ceea ce ne uneşte, în loc să ne blocăm reciproc pentru ceea ce ne desparte în aceeaşi tranşee. Pentru că aşa pierdem toţi şi pierde şi ţara, după cum se vede!

Cum vrem să provocăm alegeri anticipate, când noi mergem a patra oară la Cotroceni fără să nominalizăm premier PNL, fără să arătăm un program de guvernare, fără să arătăm o listă de posibili miniştri, fără să producem măcar o fiţuică de bune intenţii negociată cu celelalte partide de opoziţie, de la care să dăm măcar o minimă speranţă că încropim o majoritate?! Cum să faci din coordonarea cu Preşedintele Iohannis principiu politic al partidului, dar te prezinţi acolo fără să te asiguri şi să te informezi în prealabil că nu va fi loc de întors, astfel încât să nu fii prins pe picior greşit?!

Cum vrem să provocăm alegeri anticipate, când noi mergem a patra oară la Cotroceni fără să nominalizăm premier PNL, fără să arătăm un program de guvernare, fără să arătăm o listă de posibili miniştri, fără să producem măcar o fiţuică de bune intenţii negociată cu celelalte partide de opoziţie, de la care să dăm măcar o minimă speranţă că încropim o majoritate?

Greşeli vechi, greşeli mai noi... toate au în spate decizia cuiva. Fie a unor persoane, fie a unor foruri colective! Răspunderi personale, dar şi răspunderi colective. Să le asumăm deci, mai întâi, şi apoi să vedem ce-i de făcut. Pentru că nu de lamentări e timp acum, ci de analize cinstite, clarificări rapide de poziţie între noi şi plan de acţiune pe 2 ani, ca să nu ne prindă şi 2019 muşcând din ţărână! Să ne fie tuturor învăţătură de minte şi să punem toţi mâna pe armele politice democratice, lăsând orgoliile, dar şi ipocriziile deoparte!

Nu de lamentări e timp acum, ci de analize cinstite, clarificări rapide de poziţie între noi şi plan de acţiune pe 2 ani, ca să nu ne prindă şi 2019 muşcând din ţărână! 

Unii istorici, eruditul Lucian Boia de exemplu, spun că este incert dacă a avut loc o bătălie ca atare la Rovine. Neagu Djuvara nuanţează, citând o cronică bulgărească, cum că o bătălie a existat şi a fost atât de sângeroasă, încât râul care străbătea câmpul de luptă era roşu de sânge, dar că nu a avut loc într-o localitate Rovine, ci într-un areal brăzdat de şanţuri, în care Mircea a atras în capcană oastea lui Baiazid. Cronicile turceşti, ne spune Djuvara, vorbesc de “bătălia de la Argeş”, ceea ce ar confirma informaţia din cronica bulgărească privind existenţa unui râu care traversa câmpul de luptă. Neagu Djuvara avansează o teorie, cum că în latină cuvântul „şanţ” se traduce prin „fossatum”, termen pe care sârbii l-au tradus prin „na rovinah” – „la şanţuri”. De aceea, conchide Djuvara, corect ar fi să spunem ”bătălia de la rovine”, fără majusculă, nefiind o localitate. Cert este că, vorba profesorului Lucian Boia, bătălia a intrat mitologic în conşţiinţa naţională. Eminescu a avut probabil un aport esenţial cu al lui „De din vale de Rovine” din Scrisoarea a III-a. Şi a intrat în conştiinţa naţională cu majusculă, graţie eroismului valahilor şi a deznodământului: Baiazid s-a retras la sud de Dunăre şi a plecat spre Anatolia. Nu vreau să vulgarizez, dar ştiu că suntem mulţi cei care ni-l dorim pe Dragnea retras cu PSD-ul lui hăt departe de viitorul nostru. Pentru asta însă, ne trebuie rovine, sau un Rovine, cum doriţi!

Pentru că la opoziţia unită, singura cheie pentru o victorie în 2019, nu vom ajunge trăgând sfori la cafenea sau aranjând sinecuri în sediile de partide, ci luptând deschis în confruntarea de idei din spaţiul public, combătând răul şi aducând soluţii.

Altfel spus, parafrazându-l pe Churchill, va trebui să luptăm politic pe toate fronturile, în Parlament, în paginile ziarelor, în online, tv şi democratic pe stradă, oriunde ne aflăm şi cu orice ne stă în putinţă şi să spunem şi noi, precum Churchill: „We shall never surrender!”. Nu ne vom preda!

Pentru că la opoziţia unită, singura cheie pentru o victorie în 2019, nu vom ajunge trăgând sfori la cafenea sau aranjând sinecuri în sediile de partide, ci luptând deschis în confruntarea de idei din spaţiul public, combătând răul şi aducând soluţii.

Să ne vedem la Rovine!