Robert Cazanciuc: O singură limbă nu te face mai pur, ci îţi reduce şansele într-o lume în care abilităţile lingvistice multiple sunt una din căile reuşitei

Robert Cazanciuc: O singură limbă nu te face mai pur, ci îţi reduce şansele într-o lume în care abilităţile lingvistice multiple sunt una din căile reuşitei

Robert Cazanciuc - FOTO Eduard Enea

Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, se întreabă, după 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, de ce sunt voci în comunitatea maghiară care consideră drept virtute să se ţină departe de limba ţării în care trăiesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu 100 de ani, puterile câştigătoare ale Primului Război Mondial şi Ungaria, unul dintre perdanţi, semnau Tratatul de la Trianon. Atunci, Transilvania a fost recunoscută drept parte a Regatului României. 
 
Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului, a povestit că a fost abordat de un coleg maghiar care l-a întrebat dacă a auzit discursul premierului slovac cu ocazia Trianonului.
 
„Omul era atât de încântat şi apăsat în spusele lui, încât două gânduri mi-au trecut concomitent prin minte: nu era încă 4 iunie, când se împlineau 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace dintre Marile Puteri, România şi Ungaria, ori slovacii au propriul lor Trianon, semnat la o altă dată, iar eu nu ştiam. Nu auzisem despre discursul premierului slovac, mă prinsese descoperit!
 
Aproape pe nerăsuflate îmi vine să-i spun că, la câte trăznăi face în fiecare zi Orbanul nostru, politica externă ajunge sa fie desprinsă de marile frământări interne de la noi, aşa că o lăsăm, mai degrabă, drept sarcină de serviciu pentru diplomaţi.  Mă salvează şi îmi spune că traduce discursul şi mi-l trimite, insistând să îl citesc, pentru că este un discurs de secol XXI“, povesteşte Cazanciuc.
 
Pe moment m-am simţit încurcat, dar m-am gândit că, uite, gâlceava politică internă a ajuns să-mi limiteze atenţia de la ce se întâmplă în jur! Nu trece ziua şi primesc materialul promis, confirmându-mi-se astfel, încă o dată, percepţia despre seriozitatea ungurilor.
 
După ce a citit discursul, i-au atras atenţia, în mod special, câteva pasaje referitoare la preocupările comune, slovaco-maghiare, pentru prezent şi viitor: “Una din provocările noastre comune este studierea limbii slovace în şcolile cu predare în limba maghiară. Experienţa mea personală arată că sunt probleme grave în predarea limbii slovace în şcolile maghiare. Eu, în calitate de premier, nu îmi doresc ca aceşti tineri să plece din ţară pentru că nu au însuşit îndeajuns de bine limba ţării. Îmi pot imagina că păstrarea identităţii culturale a minorităţilor naţionale poate fi o provocare în viaţa de zi cu zi. Dar d-voastră puteţi învăţa, pe lângă limba maternă şi limba slovacă, ceea ce reprezintă un avantaj. Prin urmare,  cunoaşterea mai multor limbi înseamnă un avantaj pe piaţa forţei de muncă şi un avantaj în antreprenorial în trei ţări. Îmi doresc, totodată, ca mamele să îşi îndemne copiii cu dragoste, să înveţe şi limba slovacă. Astfel, Slovacia va deveni şi ţara lor”.
 
Care este situaţia în România, s-a întrebat el atunci. „Din ce cauză sunt voci în comunitatea maghiară care consideră drept virtute să se ţină departe de limba ţării în care trăiesc? Cred că acest izolaţionism lingvistic le dăunează în primul rând celor care şi-l asumă. Am vorbit cu mulţi maghiari din România şi aproape toţi mi-au spus despre orizontul care li s-a deschis cu limba română. În afară de accesul mai facil la piaţa de muncă de la noi, au dobândit posibilitatea să-şi însuşească mai uşor una sau alta dintre limbile latine. Nu trebuie să ne mire deloc faptul că maghiarii care lucrează în Italia, Spania, Franţa sau Portugalia provin din România.

Eu personal nu am auzit în ultimii ani de nicio preocupare pentru studierea limbii române în şcolile maghiare. Am însă un coleg liberal care la un eveniment public, a surprins pe toată lumea vorbind în maghiară cu un prieten.

“De unde ştii ungureşte?”... a fost pe buzele audientei!

“Cum de unde ştiu?”… am copilărit într-un sat din Covasna, iar acolo toţi copiii vorbeam şi româneşte şi ungureşte. Întâmplarea mi-a reamintit de emisiunea în limba maghiară difuzată de TVR prin anii ‘80 când, copil fiind, descopeream o cultură ale cărei valenţe tradiţionale le cunoşteam de la vărul Koos din Bistriţa.

Trebuie să înţelegem că o singură limbă nu te face mai pur, ci îţi reduce şansele într-o lume în care abilităţile lingvistice multiple sunt una din căile reuşitei în viaţă.
 
De ce firescul acelor vremuri, în care copiii învăţau la scoală sau pe uliţe limba majorităţii şi invers, pare să se fi pierdut odată cu începuturile democraţiei româneşti postrevoluţionare? Cum am putea să readucem bucuria jocului copilăriei fără bariere lingvistice şi, mai ales, ce trebuie să facem să înţelegem că un vecin ungur sau român înseamnă şansa cunoaşterii unei limbi care ne face mai competitivi în cel puţin două ţări? 

Sunt întrebări la care oameni tineri sau cu experienţă, minoritari şi majoritari ar trebui să răspundă. Toti cei implicaţi sunt datori să stea în jurul unei mese rotunde să gândească cum putem convieţui împreună încă 100 de ani în pace şi să vină cu soluţii. Este una dintre lecţiile tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920. Da, trebuie să înţelegem greşelile trecutului şi să valorificăm în interes comun bunele practici de cooperare pentru viitor.

Ai zice că n-ar fi nimic mai simplu pentru o ţară al cărei Preşedinte aparţine unei minorităţi. Însă în ţara în care preşedinte este Klaus Werner Johannis, lucrurile devin mai complicate atunci când cel ales să ne conducă, cu votul masiv al tuturor minorităţilor, este sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Nu pentru ceva mărunt, ci pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările