Raed Arafat a răbufnit în faţa senatorilor PSD: Eu nu pot să mă duc la medici de infecţioase şi să le spun să interneze. Nu e decizia lui Arafat

Raed Arafat a răbufnit în faţa senatorilor PSD: Eu nu pot să mă duc la medici de infecţioase şi să le spun să interneze. Nu e decizia lui Arafat

Raed Arafat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea /

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, la dezbaterile privind legea carantinei, că el nu poate să le impună medicilor de infecţioase să interneze sau nu pe cineva, subliniere făcută după ce PSD a punctat faptul că în niciun stat al UE nu are loc internarea cu forţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Practica e diferită şi depinde de asigurări în state. Dacă unele ţări au internat tot, pe măsura creşterii numărului nu mai e aşa. E o decizie a unor medici internarea. Nu e decizia lui Arafat. Eu nu pot să mă duc la medici de infecţioase şi să le spun să interneze. Nu e decizia lui Arafat”, a subliniat Raed Arafat. 
 
„În alte state s-a folosit internare în alte spaţii, la domiciliu, dar şi în spitale”, a punctat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. De aemenea, Arafat a precizat faptul că legea care se află acum în dezbatere nu se referă doar la coronavirus, ci la numeroase boli contagioase. 
 
Raed Arafat a dat un exemplu al unui pacient care s-a externat, la cerere, pe 6 iulie şi care astăzi a ajuns în stare gravă la spital. „Mi-au fost aduse astăzi la cunoştinţa mea trei cazuri de la colegii de la UPU-SMURD Bucureşti. Ultimul caz este acum câteva zeci de minute la care au intervenit. (…) COVID pozitiv, externat la cerere de la Colentina, cu simptome minore la data de 6, acum este cu oxigenare 70%, (…) cu Glasgow scor 8, adică comatos şi s-a trimis în terapie intensivă ca să poată să-l asiste şi să vadă dacă poate să-l scoată sau nu”, a afirmat Arafat.
 
Secretarul de stat a dat un alt exemplu al unui pacient care a fost găsit în stop cardiac. „Pe altul, acum o zi sau două, tot acelaşi serviciu l-a găsit acasă în scop cardiac şi echipele se expun resuscitând aceşti pacienţi care refuză internarea cu simptome uşoare şi merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizaţi adecvat, nu spun medicilor care este starea lor şi că starea lor se agravează, se ţin până în ultimul moment şi familia lor dă telefon la 112 să spună că bolnavul este agravat”, a continuat Arafat.
 
Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, a acuzat faptul că România vrea să ia o decizie privind internarea forţată, deşi în Europa nu ar mai fi în vigoare nicio lege similară: „În nicio ţară nu se internează forţat”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: