PSD susţine pe Facebook că autorul crimei de la Mediaş nu a fost liberat în baza legii recursului compensatoriu. Motivarea judecătorilor îi contrazice

PSD susţine pe Facebook că autorul crimei de la Mediaş nu a fost liberat în baza legii recursului compensatoriu. Motivarea judecătorilor îi contrazice

Foto MEDIAFAX

PSD îi acuză de ipocrizie pe cei care îl fac responsabil pe Tudorel Toader pentru eliberarea condiţionată a unor infractori care recidivează, spunând că acesta nu are nicio legătură cu legea recursului compensatoriu. De asemenea, afirmă că autorul crimei de la Mediaş, crimă care a readus în discuţie efectele legii recursului compensatoriu nu a fost eliberat în baza acesteia.

„Ipocrizia celor care susţin că Ministrul Justiţiei este responsabil de eliberarea condiţionată a unor infractori care recidivează este dictată de interese politice şi afectează interesele naţionale! Tudorel Toader a semnalat doar pericolul sancţionării României de către CEDO şi nu are nicio legătură cu această lege. Autorul oribilei crime de la Mediaş nu a fost eliberat condiţionat din penitenciar în baza legii privind recursul compensatoriu!", susţin social-democraţii într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.
 
Postarea de pe pagina de Facebook a PSD este contrazisă însă chiar de motivarea judecătorilor de la Judecătoria Deva, care spun negru pe alb că suspectul a fost liberat în mai 2018 şi ca urmare a efectelor legii Legii nr. 169/2017.
 
 

Iată mai jos motivarea Judecătoriei Deva privind eliberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius:

”Având în vedere că prin procesul verbal nr. 18/3.05.2018 al Comisiei de propuneri de pe lângă Penitenciarul Deva se solicită liberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius, întrucât îndeplineşte condiţiile legale. Din examinarea procesului verbal mai sus amintit se constată că prin sp. nr. 288/2014 a Tribunalul Alba, condamnatului Rusu Marius i s-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 176 C.p., a cărei executare a început la data de 26.08.2008.
 
Din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 4748 zile, condamnatul a executat efectiv 3946 zile ceea ce reprezintă 3/4 parte (din care 408 zile ca beneficiu conform Legii nr. 169/2017) [sublinierea redacţiei], iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 96 zile el a executat 3/4 parte din pedeapsa la care a fost condamnat. Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, fiind disciplinat, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare.
 
Astfel fiind şi întrucât în speţă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 6  C.p. rap. la art. 59 C .p., instanţa apreciază că propunerea făcută este întemeiată şi, în consecinţă, urmează a dispune liberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius conform dispozitivului”.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: