Să luăm aminte, bunăoară, la ce spune Adrian Năstase, pe blog. După ce comentează un pic criza ordonanţelor, scrie aşa: „Este clar că PSD, în momentul de faţă, nu are formulată o politică relativ coerentă în domeniul justiţiei. (...) În aceste condiţii, mi se pare mult mai importantă definirea unei politici moderne, coerente, în domeniul justiţiei, de către PSD. (...) În opinia mea, majoritatea parlamentară ar putea avea o iniţiativă de mai mare amploare, solicitând celor două Camere un vot de încredere pentru un guvern Grindeanu 2, care să adauge unele elemente la programul iniţial de guvernare, inclusiv în domeniul politicii în materie de justiţie”.

Victor Ponta a scos şi el capul din văgăuna în care stă ascuns de mai bine de-un an şi a scris pe Facebook: „Are rost să vă spun că eu consider că AN are dreptate?? Păi chiar cred că are!”.

Ce vrea să ne spună, de fapt, Adrian Năstase? Că chiar dacă PSD nu a suflat un cuvinţel în campania electorală despre planurile sale cu Justiţia, acum, după ce a câştigat alegerile, poate compensa această lipsă printr-o asumare în Parlament a unor „adăugiri” la programul de guvernare. Nu, tăticu’, nu aşa merg lucrurile, explic mai jos de ce.

Iar Liviu Dragnea, la o întâlnire cu primarii de comune, a zis următoarele: „Vom defini în Parlament, indiferent de presiuni, în mod clar distincţia dintre legalitate şi oportunitate. Oportunitatea e a celui ales în mod legitim într-un proces democratic, o dă legimitatea unui vot, obligaţiile asumate în campanie, libertatea de a lua decizii cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea, aşa cum crede acel Consiliu local”.

Liviu Dragnea ne pregăteşte, de fapt, pentru următoarea mare manipulare colectivă, după cele două care au justificat ordonanţa 13: „condiţiile groaznice din închisori” şi „aplicarea deciziilor CCR în legislaţia penală”. Dragnea pretinde că administraţia publică este blocată, că nimeni nu mai semnează nimic de teamă să nu le fie imputate decizii de oportunitate. Diferenţa dintre oportunitate şi legalitate nu o văd doar cei care au interes să n-o vadă.

Oportunitatea e o chestiune care se poartă asupra întrebării „Ce?”: ce am decis ca primar, ca şef de CJ, ca ministru să fac pentru domeniul pe care îl administrez. Legalitatea se poartă însă asupra întrebării „Cum?”: cum am implementat ceea ce am decis. Şi să apelăm la un caz de o simplitate extremă. Un primar care a câştigat alegerile promiţând că asfaltează un drum nu păţeşte nimic dacă în prima zi de mandat decide chiar asta: să asfalteze acel drum. Dacă însă truchează licitaţia sau atribuie contratul direct către firma nevestei nu are cum să nu răspundă penal, dar el întotdeauna va tinde să acuze că oportunitatea deciziei îi este imputată.

Liviu Dragnea asta le-a şi promis primarilor: să umble la legislaţie în aşa fel încât să intre sub umbrela protectoare a „oportunităţii” nu doar ceea ce decid, ci şi modul în care implementează – ceea ce e o altă formă de a dezincrimina abuzul în serviciu. Rămâne doar să bănuim că şi în campania electorală o fi promis cam acelaşi lucru, dar în mod şoptit, îndărătul uşilor închise.

Toate aceste semnale care vin dinspre PSD ne arată că Adrian Năstase se înşală când spune că partidul nu are politici coerente în materie de justiţie. Partidul are politici coerente, dar acestea sunt scrise doar în agenda sa secretă. Ordonanţa 13 a deschis agenda, lumea a văzut ce-i scris acolo, iar acum partidului nu i-a rămas decât să recunoască asta. Observăm că agenda ascunsă a PSD a decupat din întreaga legislaţie penală exclusiv domeniul care are legătură directă cu funcţia publică: corupţie, infracţiuni de serviciu, integritate.

Abordarea PSD pleacă însă de la o înţelegere fundamental greşită, şi anume că în acest domeniu avem de-a face cu o relaţie bipartită, născută între legiuitor (Parlament, Guvern) şi destinatarii normei penale: primari, şefi de Consilii Judeţene, consilieri, miniştri, funcţionari publici. În realitate însă, relaţia este tripartită. A treia parte sunt cetăţenii plătitori de taxe, pe seama şi pe banii cărora celelalte două părţi îşi fac înţelegerile între ele. Autorii ordonanţei 13 au ignorat asta şi şi-au primit lecţia: a treia parte s-a revoltat şi a ripostat în stradă.

Prin urmare, dacă PSD urmează sfatul lui Adrian Năstase şi asumă public, în Parlament, politicile penale din agenda sa secretă, n-ar face decât să repete aceeaşi greşeală, doar că o face la lumina zilei. Fără consimţământul victimei, violul tot viol rămâne. În cazul de faţă, consimţământul victimei se poate obţine într-un singur mod: prin vot. Iar dacă alegerile anticipate sunt prea mult, atunci e bun şi un referendum.