Trebuie să recunoaştem că jocurile politice iniţiate, deloc dezinteresat, de dl. Ponta au creat condiţiile în vederea trecerii la Pro România a unui numără însemnat de parlamentari social-democraţi, ca şi pentru mişcarea surpriză a d-lui Călin Popescu-Tăriceanu şi a ceea ce a mai rămas din ALDE.

Firesc, măcar până la un punct, ca şi unii şi alţii, adică şi dl.Orban şi dl. Ponta, să emită pretenţii de a accede la guvernare. Noroc că preşedintele Iohannis nu acceptă ceea ce ar putea fi o nouă soluţia imorală, refuzând nu doar pesediştii cărora le-a spus clar, la doar câteva minute după trecerea moţiunii, că nu au la dispoziţie decât alternativa opoziţiei, ci propunerea d-lui Victor Ponta care visa cu ochii deschişi să fie cel care controlează, fie şi numai din umbră, un fantasmagoric guvern alcătuit din reprezentanţii Pro România, ALDE şi ai PSD, acesta din urmă fără Viorica Dăncilă şi dezgustătorul pseudo-finanţist Eugen Orlando Teodorovici.

Cum nici coaliţia USR-PLUS, nici PMP, nici UDMR nu s-au dovedit interesate de a participa în vreun fel la guvernare, soluţia unui guvern minoritar al liberalilor avându-l ca prim-ministru pe dl. Ludovic Orban s-a impus aproape de la sine.

Numai că dacă în primele zile de la căderea guvernului Dăncilă se părea că dl. Orban nu va avea prea mari probleme în alcătuirea Cabinetului fiindcă, după cum se vede cu ochiul liber, partidul musteşte de persoane care de abia aşteaptă să îşi ia în primire portofoliile, să devină excelenţe şi să îşi tipărească noi cărţi de vizită, dar nici în obţinerea votului de încredere al Parlamentului, lucrurile par să se complice zilnic.. USR-PLUS clamează că ar condiţiona susţinerea viitorului Cabinet Orban de angajamentul acestuia referitor la organizarea cât mai curând posibil de alegeri anticipate. Pare-se că dl. Orban evită să facă o promisiune, Dar şi să desfiinţeze PNDL. Detaliul că însuşi PSD a anunţat că parlamentarii lui îi vor da d-lui Ludovic Orban votul de încredere simplifica mult situaţia, numai că luni d-na Dăncilă şi partidul s-au plasat într-o ofensivă agresivă cu puternice intenţii electorale. Şi uite aşa doamna Dăncilă s-a mai răzgândit o dată. 

Cum va arăta noul guvern? Cine vor fi noii miniştri? Cât de competenţi vor fi aceştia? Vor fi aleşi ei strict pe criterii de competenţă sau şi cu grija de a păstra o anumită proporţie între vechii penelişti şi cei proveniţi din PDL? Adică din inşii marcaţi pe viaţă de participarea la guvernarea Boc-Băsescu şi de spaima populaţiei la gândul că s-ar putea ajunge iarăşi la tăieri de pensii şi salarii. Numele vehiculate deocamdată pe surse creează o impresie de ambiguitate. Desigur, nu poate decât să ne bucure vestea că viitorul ministru de Externe ar putea fi fie dl. Cristian Diaconescu, fie dl. Emil Hurezeanu, fie dl. Bogdan Aurescu cel care pare că se bucură de sprijinul preşedintelui Iohannis. pe de altă parte, consternează ipoteza că următoarea titulară a ministerului Educaţiei ar putea fi fosta pedelistă Raluca Turcan, cunscută ca admiratoare când a d-lui Teodor Stolojan, când a d-lui Traian Băsescu, dar fără nici cel mai mic antecedent în domeniul învăţământului. Ce l-ar îndreptăţi pe fostul primar al Aradului, dl. Gheorghe Falcă, azi europarlamentar, să devină ministru de Interne? Părul vopsit şi folosirea defectuoasă a limbii române? Dar pe dl. Rareş Bogdan să aspire la funcţia de ministru civil al Apărării? Pare-se însă că de vineri până la scrierea acestui editorial peneliştii au ajuns la sentimente mai bune. Tiradele nesfârşite ale d-lui Bogdan, auto-admiraţia, automulţumirea, alura de Nae Girimea, elanurile cu iz naţionalist-şovin, protecţia preşedintelui Iohannis nu ţin loc de competenţă. Şi nici nu asigură necesarul sprijin al minorităţilor.

Mai departe. De ce ne-am bucura să o vedem, de pildă, pe d-na Alina Gorghiu la Justiţie? Doar fiindcă ei i se datorează, în principal, dezastrul înregistrat de PNL la precedentele alegeri legislative? De ce am cădea în extaz la vestea că dl. Robert Sighiartău ar putea fi viitorul ministru al Dezvoltării Regionale? Numai fiindcă acelaşi domn tuns, ras, frezat Rareş Bogdan ne spune că e un tânăr excepţional, că provine din rândurile uneia dintre cele mai bogate familii din Bistriţa şi că soţia lui s-a mutat din Leeds în România? De ce ne-ar încânta ideea că un ahtiat după funcţii, aşa cum se arată a fi dl. Vlad Nistor, ar putea fi viitorul ministru al Culturii? De ce am exulta la primirea informaţiei că dl. Florin Cîţu, cu figura lui de George Demetru Ladima, ar fi viitorul ministru de Finanţe? Doar pentru că cetăţeanului cu pricina i-au ieşit pe gură afirmaţii iresponsabile la adresa bugetarilor, iar focul stârnit de el a trebuit să fie stins de dl. Ludovic Orban în persoană?

Sigur, ştim că dl. Orban are de plătit multe datorii cu caracter politic. Marea problemă e să nu o facă în detrimentul ţării. Şi uitând că nu se află decât în fruntea unui guvern de tranziţie. Şi a unui partid care trebuie să treacă testul alegerilor legislative. Până la a căror desfăşurare PSD poate să acumuleze argumente de natură să păcălească iar electoratul, repetându-se astfel istoria din decembrie 2016.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro