Primarul PNL al comunei Mogoşoaia i-a cerut lui Valentin Ene demisia din partid şi din Consiliul Local

Primarul PNL al comunei Mogoşoaia i-a cerut lui Valentin Ene demisia din partid şi din Consiliul Local

Primarul comunei Mogoşoaia, Paul Precup (foto), i-a solicitat demisia din PNL şi din Consiliul Local, consilierului local Valentin Ene, după incidentele de la şedinţa CL.

„Am analizat toate imaginile apărute în spaţiul public. Este foarte clar, nu e niciun semn de întrebare. Consilierul liberal a greşit grav. I-am telefonat astăzi şi i-am cerut demisia din PNL, dar şi din Consiliul Local. Sper ca săptămâna viitoare, când situaţia medicală îmi va permite să ajung la birou, să găsesc demisia pe masă! Violenţă de orice fel nu trebuie tolerată. Vă cer scuze încă o dată pentru acest incident regretabil!”, a scris Paul Precup, sâmbătă pe Facebook.
 
Florin Cîţu a afirmat, întrebat sâmbătă despre consilierul local al PNL implicat în agresarea verbală şi fizică a unei femei, la o şedinţă de consiliul local, că acesta a fost suspendat din toate funcţiile politice de către liderul PNL Ilfov, iar dacă se dovedeşte a fi vinovat, atunci acesta va fi exclus din partid.
 
Reacţia vine după ce reprezentanţii USR au afirmat că o consilieră locală din Mogoşoaia, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, la o şedinţă, de către doi consilieri locali - Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP), unul dintre ei spunându-i că „şi dacă face puşcărie, o bagă în scaun cu rotile”. Felicia Ienculescu-Popovici anunţă că a depus plângere la Poliţie.
 
De asemenea, consilierul local al PMP Dinu Gheorghe, implicat în incidentele de la Mogoşoaia, a demisionat din partid.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările