Căci două lucruri sînt clare de cînd lumea şi Regele David. Mai întîi, capitala Israelului e la Ierusalim, nu la Roşiorii de Vede şi nici la Apoldu de Jos. Apoi, prostia se plăteşte scump, iar prostia pozînd în principiu şi mai scump.

Decizia prin care Guvernul recunoaşte Ierusalimul capitală a statului Israel nu e una din ordonanţele nocturne cu care PSD obişnuieşte să cotonogească legile justiţiei. E decizia de a recunoaşte o evidenţă negată de consensul resentimentar anti-israelian şi de abonamentul la ceva ce se cheamă cauza arabă - doar pentru a da alt nume dependenţei de petrol. Argumente istorice în sprijinul acestei manevre anti-Israel nu există decît dacă ştergem toată istoria din care s-a născut civilizaţia în care trăim.

Spre ruşinea densă şi eternă a partidelor noastre de opoziţie (la curaj) şi a Preşedintelui României (ca bază de hibernare şi agrement), recunoaşterea Ierusalimului a fost evitată cu capul în nisipul dintr-o clepsidră cît o cisternă. O temă care cere cunoaştere şi curaj adevărat, nu palavre tv, a fost făcută cadou PSD-ului. Mai mult, această laşitate îngrăşată de ignoranţă, va împinge frontul anti-PSD spre stînga a la mode în mediile intelectuale occidentale şi va distruge pentru mult timp orice şansă de articulare a dreptei în România.

Se pare, însă, că decizia Guvernului demonstrează - după expresia magnifică şi neiertătoare a Preşedintelui Iohannis - „totala ignoranţă în domeniul politicii externe”. Aşa e. Dar numai dacă Statele Unite nu fac parte din subtila noastră politică externă. Mai ales că, pe flancul de Est, sîntem perfect apăraţi de rachetele de carton armat ale UE.

Prea mulţi nechemaţi sau chemaţi degeaba în politică şi în stradă au ajuns să creadă că a fi anti-PSD absolvă de prostie. Rezultatul acestei naivităţi e dezertarea. Pe cîmpul lăsat gol, PSD a cules temele mari şi s-a drapat în retorica unui partid naţional şi pro-american.

Situaţia creată de captura PSD e cu atît mai mizeră cu cît a fost provocată de indolenţa oficială a politicienilor non-PSD: oameni care se pretind europeni dar cred, cumva, că a fi european e totuna cu a te arăta pro-arab şi cu a priza degradanta obsesie anti-israeliană a UE. Apropos, ce o să ne facă UE? O să ne ia kipa de la bicicletă? Greu, cu hijab-ul pe faţă!

Klaus Iohannis a dat minunea de ceas migălit de străbunicul lui, acum 100 de ani, pe un cont de Facebook şi o pungă cu voturi.

Autorii acestui fiasco valorizat de PSD susţin fără încetare că au principii şi că nu se pot dezlipi de ele nici măcar cînd se duc în culise să se palpeze cu Cioloş de o alianţă. Curios, însă, toată această armată de ireductibili şi moralişti de bazalt a găsit că e etic să tacă din gură tocmai în problema Ierusalimului. Tema care le oferea ocazia să îşi dovedească înrudirea cu Gandhi şi bunele relaţii cu Prometeu.

Nici un partid din România nu are în vreun fel de-a face cu problemele lumii care ne înconjoară, altfel decît înseriind copy-paste ce aude la Bruxelles, cînd n-au traducătorii pauză de masă. Ierusalim? Se poate vizita în excursie, la cumpărat de mătănii! Singura democraţie a Orientului Mijlociu? Ai naibii jidani! Credinţa pentru care mergeau mama şi tata la biserică? Avem moluri! Vecinul Bercovici cu care băteam mingea pe stradă? A plecat în Israel şi s-a umplut de bani!

Reuşita Preşedintelui Iohannis merită, separat, înrămarea. Căci nu e nimic mai penibil decît să te trezeşti lăsat corijent de repetenta clasei, cea pe care tu ai acceptat-o prim-ministru, cu aerul că nu poţi refuza handicapaţii.

Bună negustorie: ţinută şi tradiţie contra conformism şi momeli pentru galerie. Klaus Iohannis a dat minunea de ceas migălit de străbunicul lui, acum 100 de ani, pe un cont de Facebook şi o pungă cu voturi.

E, şi asta, o afacere. Dar nu un gheşeft.