Apare totuşi o întrebare: Noi ce facem pentru ca lucrurile să fie altfel?
 
Când Preşedintele României primeşte un premiu prestigios la nivel european ce facem, cum reacţionăm? 
 
Unii încearcă să negativeze evenimentul, judecând într-o cheie măruntă, de interes politic electoralist, şi nu în context geopolitic european. Probabil aceşti oameni nu înţeleg că în presa străină nu se va spune „Klaus Iohannis a câştigat premiul ... ”, ci „Preşedintele României a câştigat premiul ...”. Prin urmare, consider că primul beneficiar al acestui eveniment este poporul român şi apoi domnul Iohannis, motiv pentru care ar trebui să ne raportăm cu mai mult respect faţă de ceremonia care urmează să aibă loc astăzi, la Magdeburg, Germania, un loc simbolic pentru istoria Europei.
 
Le sugerez celor care azi aruncă cu pietre şi încearcă să plaseze în derizoriu acest moment important, în primul rând pentru România, să se abţină, măcar în acest context, de la discursul contraproductiv al urii şi dezbinării. 
 
Un preşedinte poate şi trebuie să fie permanent sub lupa opiniei publice, inclusiv criticat, atunci când este cazul, dar oamenii care urmăresc interesul ţării ştiu să-şi aleagă cuvintele şi momentele potrivite.
 
Felicitări Preşedintelui României pentru premiul „Otto cel Mare”, acordat personalităţilor sau instituţiilor europene cu merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea valorilor şi spiritului european!