Zilele acestea, Preşedintele României Klaus Iohannis, în virtutea prerogativelor sale constituţionale şi a angajamentelor luate în campania electorală, a iniţiat un acord politic între toate partidele parlamentare privitor la creşterea bugetului Armatei ca şi procent din PIB. Acest acord este pe deplin justificat, rezultând din situaţia actuală a înzestrării Armatei Române, contextul internaţional de la Estul Europei şi angajamentele asumate de România faţă de NATO. În plus, o astfel de iniţiativă înseamnă şi o garanţie a creşterii securităţii naţionale şi a siguranţei fiecăruia dintre cetăţenii României.

Pe de altă parte, acest pact are loc şi în contextul în care la nivelul Uniunii Europene se poartă diverse discuţii pentru conturarea unei forţe armate la nivel european, lucru care a făcut multe ţări să se culce pe o ureche, să nu mai investească în propriul sistem naţional de apărare. România nu se află şi nu trebuie să se afle într-o astfel de abordare a domeniului apărării, din cauză că ne aflăm la graniţa estică a Europei, cea mai aproape de zona perturbată de conflicte mocnite şi provocări militare.

Dacă acest acord este unul de bun augur, dând dovada responsabilităţii politice româneşti garantate de însuşi Preşedintele ţării, nu la fel se poate spune despre simulacrul premierului Ponta care, după cum îl ştim de copiator, mai nou dă copy/paste după acţiunile preşedintelui Iohannis. Ceea ce nu a înţeles premierul plagiator Victor Viorel Ponta este faptul că un pact pentru România nu este egal cu interesele politice ale baronilor PSD.

Victor Ponta ar trebui să fi înţeles deja că aşa cum armatele au nevoie de tehnică militară modernă, eficientă şi adecvată situaţiei de conflict, şi în piaţa unică europeană a transporturilor este nevoie de o infrastructură eficientă, raţională, care să servească intereselor naţionale şi europene, şi nu baronilor PSD. Ceea ce ne-a propus zilele acestea domnul ministru Ioan Rus de mână cu premierul Victor Ponta nu este un Master Plan General de Transport tehnic, ci un acord personalizat, un „doctorat” în infrastructură al premierului Ponta, plagiat după interesele politice PSD.

Un Master Plan General de Transport în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să includă dezvoltarea coridoarelor principale ale Uniunii Europene (la nivel rutier, feroviar, naval şi aerian). Un Master Plan pentru dezvoltarea României ar trebui să includă centre intermodale de transport (Constanţa, Bucureşti, Suceava, Braşov, Cluj, Timişoara, Arad, Iaşi) şi să ţină cont de Strategia de Dezvoltare a Dunării, proiect european deosebit de important, România fiind ţară coordonatoare împreună cu Austria. Nu în ultimul rând, un Master Plan General de Transport trebuie să cuprindă toate proiectele asumate de Guvernul României prin acorduri cu statele membre (a se vedea acordurile Via Carpatica, acordul pe conexiunea autostrăzilor româneşti cu autostrăzile din Ungaria sau Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de transport în zona Bucureşti, incluzând complexul "Gara de Nord").

Victor Ponta, copilot de rally, pare a se concentra numai pe drumuri şi autostrăzi, neînţelegând că mai există şi alte mijloace de transport folosite de economie. De exemplu, porturile nu sunt oportunităţi de afaceri pentru baronii săi locali, ci locuri de interes strategic unde mărfurile se descarca din tren/tir şi se transportă pe apă sau invers, astfel încât eficienţa şi ecologizarea transporturilor să crească atât în interesul cetăţenilor cât şi al industriilor productive. Îi reamintesc domnului Victor Ponta că tocmai astfel de industrii îi susţin bugetul, că firme mamut ca Dacia şi Ford îi plătesc lui accizele şi para-accizele, în schimbul cărora primesc doar beţe în roate prin tărăgănarea la infinit a autostrăzii Piteşti – Sibiu.

În calitate de fost ministru al Transporturilor, cel care a iniţiat acest demers de realizare a Master Planului General de Transport, nu pot spune decât că documentul pe care l-a prezentat Victor Ponta nu este un act strategic pentru România, ci mai degrabă un act politic cu iz de document susceptibil de anchetă DNA, prin care se încearcă o nouă acţiune de înşelare a opiniei publice şi de legiferare a intereselor politice şi financiare PSD. Cam ca în cazul Bechtel, dacă vă mai aduceţi aminte, dar mult mai grav!

Cum poate fi Master Planul lui Ponta un document serios când peste noapte autostrăzile se transformă ba în drumuri expres, ba în autostrăzi fazate, ba din nou în autostrăzi? Sau coridoarele europene centrale care se transformă peste noapte în secundare? Cum e posibil ca în 2016 să fie gata Sibiu - Braşov şi Braşov - Bacău dacă studiile de fezabilitate nici măcar nu au fost atribuite? Şi din ce pix colorat a apărut peste noapte drumul expres Târgu Mureş – Făgăraş despre care ministrul nu a ştiut să dea niciun detaliu? De unde va face rost România de 28 de miliarde de euro, cât costă fanteziile frumos colorate ale premierului Ponta? Nu în ultimul rând, statul român ar urma să plătească la finalul amortizării autostrăzii Braşov – Comarnic un cost aproximativ de 160 de milioane de euro pentru construcţia, operarea şi întreţinerea unui singur kilometru de autostradă pe Valea Prahovei. Mai e nevoie de comentarii suplimentare, ţinând cont că la Bechtel PSD a semnat pentru 25 mil euro/km şi apoi au ascuns contractul?

Nu am să închei înainte de a-mi exprima dezamăgirea pentru faptul că milioane de euro au fost plătite unui consilier străin presupus a fi specialist în astfel de documente, unde chiar şi Banca Mondială a acordat consultanţă în virtutea experienţei sale internaţionale. Ceea ce este foarte deranjant, în cazul de faţă, este că Banca Mondială şi Comisia Europeană nu au nici o reacţie publică faţă de acest document care nu face cinste niciuneia dintre cele două instituţii. Spun lucrul acesta pentru ca Master Planul este o condiţionalitate în acordul cu FMI, deci se presupune a fi un document serios care să asigure dezvoltarea transparentă şi predictibilă pe termen lung a infrastructurii din România. Chiar dacă ştiu că pentru FMI orice acord stand-by finalizat este o realizare unde primeşte bonusuri la C.V., consider că în cazul Master Planului General de Transporturi, FMI trebuie să se gândească de două ori şi să taie o singură dată, având ca prioritate interesele României ca stat membru NATO şi U.E. şi nu interesul propriu de parcurs pentru care poate să închidă ochii pe ici, pe colo...

În concluzie, pentru a face autostrăzi bune pentru România nu e nevoie de pact cu PSD pentru a-i ascunde fărădelegile, ci de profesionalism în elaborarea Master Planului din partea tuturor instituţiilor implicate, atât naţionale cât şi internaţionale, plătite cu bani publici.