N-aş fi crezut ca alegerile europarlamentare să declanşeze aşa o nebunie. Până acum, deputaţii de la PE n-au avut nici în clin, nici în mânecă, nimic cu România. Plictiseală, birocraţie, şedinţe, masă, casă, avion, facilităţi, consilieri personali, bani. Şi – fireşte, petreceri în pub-urile cu cea mai bună bere belgiană. De ce nu? O mică aventură! Un mărunt concediu de cinci ani! Ce-i pasă poporului cine zburdă la Bruxelles? Ne ajută cu ceva? Creşte salariul? Scade corupţia? Învaţă copiii mai bine? Era explicabil dezinteresul populaţiei. Alegerile europarlamentare păreau un moft sau o corvoadă. Dar România e altfel?

Ultimele zile ne-au arătat poate cea mai urâtă faţă a politicii româneşti: goană după liste, înghesuială de Bruxelles, pumni, palme şi jigniri împărţite darnic între combatanţi. Urmărind plutonul fruntaş, vin ipocrizia şi nimicnicia politică. Pe scurt, în alegerile din luna mai, partidele investesc sânge sudoare şi lacrimi. Capul de afiş l-a deţinut Elena Băsescu. Am rămas cu gura căscată cum această domniţă botoxată, care confundă cuvântul „justiţiabil“ cu „justiţiar“, are în continuare convingerea că şi-a strâns singurică semnăturile pentru candidatură. Mai mult ca sigur, domnia sa n-a putut citi (literele fiind prea mici) articolele care descriau cum le culegeau primarii PDL, acum cu fundul în luntrea PMP. Am privit, cu o uimire până la cer atacurile imunde împotriva celui mai devotat aliat al tatălui său, această „făcătură“ care se fandoseşte prin străinătăţuri, Monica Macovei. Am ascultat cu stupoare atacul împotriva partidului care i-a asigurat prezenţa în Europa. M-am şi gândit: „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti“. Şi, fireşte, nu m-am putut abţine să revăd agramaticalităţile care au făcut-o celebră. Dumnezeule mare!

Ei, dragii moşului, dar am scăpat de dracu' şi am dat de tac-su'. Nu, dracul nu e Traian Băsescu, e Maria Grapini, egala în inteligenţă, cultură şi reprezentare a Elenei. Dna Grapini e din acelaşi lot, al intelectualelor fără gramatică şi ortografie, al lipselor definitive de calităţi, compensate politic. Mai grav e că un ministru (sinistru) nu îşi vede de treabă şi ne flutură un definitiv „pa şi pusi“. Dracu' să-l ia de turism, v-am pupat pe portofel! Dar ce să spunem despre alte rubedenii (gagici, cum e vorba pe la noi) din PSD şi PNL? Daciana şi Adina stau bine înfipte în şaua listelor. Aici e o altă problemă: fetele asta două pot fi şi cu stea în frunte, numai că la glezna lor atârnă o ghiulea. Bărbaţii lor sunt lideri de partid, au funcţii grele în stat, aşa că ar trebui să stea acasă. Nedreptate să fie, dar morală.

În sfârşit, dar nu la coadă, avem cazul Mircea Diaconu, fost vicepreşedinte PNL, independent vânat de ANI. Partidul s-a temut ca nu cumva lista să fie invalidată, aşa că, fără regrete şi fără scripule, l-a lăsat din braţe. Cazul e cu atât mai dramatic, cu cât Horia Georgescu, şeful ANI, comite o ilegalitate fără precedent: decizia Justiţiei îi permite actorului să fie ales unde vrea muşchii lui, cu excepţia postului de senator. O să mă întrebaţi ce e de făcut? Stăm acasă? Anulăm votul? Nţ. Orice vot anulat intră în contul câştigătorului. Orice abţinere îi suflă-n pupă. De aceea, singura soluţie pentru a-i pocni pe învingători e să-i alegem pe independenţi. Cum? Chiar şi pe Corina Ungureanu? Da, chiar şi pe ea. De-ai dracului!