Ora 11.00. Prima şedinţă a conducerii PNL, după ce Orban a anunţat că el şi Cîţu luptă la Congres cu mandatele pe masă
0Biroul Executiv al PNL se reuneşte, marţi, de la ora 11.00, după o lună şi jumătate de pauză. Este prima şedinţă a conducerii PNL după ce Ludovic Orban a anunţat că liderul care va pierde la Congres va trebui să facă un pas în spate, fie din funcţia de premier, fie din cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor
Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că una din temele principale de discuţie va fi cea legată de situaţia de la Finanţe, unde în mai puţin de două săptămâni expiră interimatul lui Florin Cîţu. Aşadar, trebui un ministru cu puteri pline.
O altă temă de discuţie ar urma să fie legată de rectificarea bugetară. De asemenea, liberalii ar putea să ia şi decizia suspendării din funcţia de preşedinte al PNL Teleorman a lui Eugen Pîrvulescu, politician aflat în control judiciar pentru 60 de zile.
Liderii PNL se reunesc de la ora 11.00 la Palatul Parlamentului.