De unde până unde îndemnul la lectură, după cinci ani în care nu l-am auzit pe preşedinte vorbind despre o carte? Şi-a amintit sau i-a spus vreun consilier că 2019 este „Anul cărţii“ şi că există programul „România citeşte“, stabilit prin decret prezidenţial? Sau Editura Curtea Veche, care i-a scos preşedintelui două cărţi plictisitoare, a tras sforile şi l-a băgat în faţă în campania #timpulsacitim pe care a lansat-o împreună cu agenţia de publicitate Leo Burnett Bucureşti? Sau a început campania electorală şi dă bine ca preşedintele să fie văzut de popor cu o carte în mână, citind o pagină, culmea!, chiar dintr-un volum apărut la Editura Curtea Veche? Cartea din care a citit este alegerea sa ori editura prietenă i-a pus-o pe masă, indicându-i pagina?   

Îndemnul preşedintelui către români ca să citească, pentru că sunt ultimii cititori din Europa, este o frecţie la picior de lemn. Las la o parte faptul că prestaţia cititorului Iohannis este egală cu cea a politicianului Iohannis: un om/preşedinte/lector cu un băţ în cur. În loc să vorbească cu pasiune, emoţie, cu entuziasm despre carte, ce trăiri a avut, să recomande lectura ca şi cum s-ar afla cu nişte prieteni la o cafea sau, poftim!, la cafeaua de dimineaţă cu soţia, adică să trăiască precum un cititor pasionat, filmuleţul ni-l arată pe acelaşi Iohannis cititor de comunicate, în postura unui automat de cafea, mă rog, automat de cărţi. Un discurs fad, scorţos, ridicol. Ăsta-i omul, ăsta-i cititorul! Îndemnul său, construit cu fraze de „plastic“, găunoase, fără emoţie, este inutil, este o frecţie... Iohannis nu este personajul potrivit pentru o astfel de campanie.

România este o ţară în care cartea a fost izgonită din şcoală, din educaţie, din presă, din spaţiul public. Piaţa de carte din România abia a atins anul trecut o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, situându-se în coada Europei. Dacă mai sunt vreo 200 de librării în toată ţara. Librăriile şi bibliotecile au dispărut în mediul rural şi oraşe. Fostele spaţii de librării au fost ocupate de farmacii şi de agenţiile de pariuri sportive. E adevărat, în marile oraşe mai sunt librării, dar numărul de cumpărători se reduce în fiecare an. România nu are un program de susţinere a culturii scrise. În 2019, „Anul cărţii“, piaţa de carte n-a fost încurajată prin măsuri fiscale. Dar este de bonton să-ţi lansezi cărţile la târgurile Gaudeamus şi Bookfest şi să faci baie de mulţime. Bula târgurilor de carte este mincinoasă. 

Românii au ajuns să aibă o relaţie proastă cu cartea. 

Pentru ca o campanie de încurajare a lecturii să aibă cât de cât efecte, ar trebui ca şcoala şi educaţia să se întoarcă la carte. Dar este greu de crezut că se va întâmpla asta, atâta timp cât politrucii care sunt responsabili de şcoală, educaţie şi cultură nu citesc cărţi.      

Aşa încât, filmuleţul în care Klaus Iohannis citeşte este o făcătură, iar îndemnul său la lectură, o ipocrizie.