Premierul nu s-a disociat şi nu a renunţat la amiciţia cu ministrul condamnat la 5 ani de închisoare pentru faptul că a înşelat statul român şi a obţinut un profit uriaş, pe care apoi l-a investit în ascensiunea sa politică şi economică.

Pe scurt, firmele controlate de Fenechiu au beneficiat de o achiziţie de 7.529.594,1 milioane de lei de la o societate de stat care a plătit pe niste transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi, fabricate in anii 1970 – 1980 un preţ de parcă erau noi nouţe. Desigur că au fost plătite şi nu au fost utilizate NICIODATĂ de respectiva societate de stat.

Aşa că lucrurile sunt destul de simple, la prima vedere. Dar asta nu o spun eu, ci reprezentanţii justiţiei care, la prima strigare, au decis că Fenechiu şi asociaţii lui merită un pic de închisoare pentru acestă combinaţie pe banii statului.

Ce spun reprezentanţii PNL e mai puţin relevant, căci corb la corb nu-şi scoate ochii. Dar Primul Ministru se dădea drept un vultur al dreptăţii care va tăia în care vie şi va pune pe butuci marea corupţie din România. Un vultur care încet, încet, se transformă într-un porumbel al păcii care poate uita şi ierta orice atât timp cât interesul politic o cere.

Un interes care îl face să regrete plecarea unui ministru valoros, care a săvârşit faptele respective înăinte de a deveni ministru. Adică după cum s-ar spune în piaţă: ASTA NU SE PUNE.

Aşa că bietul Fenechiu trebuie protejat, cu declaraţii compătimitoare şi cu multă simpatie umană. Căci face parte din cercul strâmt în care odata ce ai intrat eşti mai presus de simplii muritori. Un cerc în care legile sunt simple mijloace de făcut bani, formule de a jecmăni masele şi de a le ţine în lesa scurtă şi grea a sărăciei.

Din acestă perspectivă Antonescu, şeful corbilor, ne transmite şi el  ”Nu regret nici o secundă faptul că l-am susţinut pe Relu Fenechiu în funcţia de ministru al Transporturilor.”

Acesta e exemplul pe care cei doi îl dau tinerilor care tocmai s-au declarat nemulţumiţi de "intruziunea brutală"  a poliţiei şi procurorilor în examenul de  Bacalaureat. Asta trebuie să înţeleagă lupii tineri din politica dâmboviţeană: Că vor fi protejaţi şi ţinuţi în braţe de partenerii lor politici, indiferent de faptele săvărşite. Totul este să aleagă cu grijă gaşca politică din care vor face parte. Sau pur şi simplu grupul de interese. 

Nu am destule invective pentru a caracteriza prestaţia, în acestă problemă,  a celor ce conduc România la ora actuală. Am ajuns o ţară în care orice este posibil dacă ai bani şi faci parte din clica care trebuie.  Aşa că nu îmi râmâne decât să-l citez pe Eminescu, cu  speranţa că scrierile lui vor (re)deveni din ce în ce mai actuale şi ne vor permite să înţelegem, la adevărata valoare,  prestaţia clasei politice româneşti. 

Adevăruri crude, lipsite de întorsăturile "inteligente" de peniţă ale păreriştilor actuali, care ţin să se ascundă după copac ori de câte ori emit un punct de vedere asupra găunoşeniei clasei politice care pare să nu se mai schimbe (în bine desigur).

"Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!

I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,

 

Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

 

..............................................................................................

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Mihai Eminescu - Scrisoarea a III