Negocieri USR-PLUS şi PNL. Nicuşor Dan: S-ar putea ca fiecare să fie pe cont propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan

Candidatul dreptei la Primăria Capitalei Nicuşor Dan afirmă că sunt 50 la sută şanse ca USR-PLUS şi PNL să bată palma pentru candidaţi comuni la sectoare, dar în egală măsură există şi varianta ca cele două forţe politice să meargă pe cont propriu. Recunoaşte că acest din urmă scenariu ar aduce prejudicii propriei candidaturi.

”Toate discuţiile astea nu ar fi existat, dacă ar fi existat voinţă de la Parlament pentru alegeri în două tururi. Fără îndoială, una este să existe un mesaj unic, care să spună ”Candidăm împreună pentru a scăpa Bucureştiul de PSD” şi alta e să existe un mesaj care să spună: Candidăm ca să scăpăm Bucureştiul de PSD, ne-am înţeles aici (la candidatul comun pentru Primăria Capitalei - n.r.) şi aici nu ne-am înţeles”, a declarat Nicuşor Dan la Digi24.

Întrebat dacă îşi cunoaşte colegii de competiţie electorală de la sectoare, Nicuşor Dan a zâmbit larg şi a reamintit că există un termen, 18 august, când trebuie depuse listele.

„Atunci o să-i aflăm cu toţii”, a precizat Nicuşor Dan.

Întrebat, pe de altă parte, dacă este adevărat că s-ar fi ajuns la o paritate - trei candidaţi pentru primăriile de sector de la PNL, respectiv trei candidaţi de la USR - Nicuşor Dan a evitat să confirme sau să infirme, precizând doar că are informaţii, dar nu le poate dezvălui acum.

Nicuşor Dan a declarat că este informat despre negocierile dintre USR-PLUS şi PNL pentru stabilirea unor candidaţi comuni şi la sectoare, dar nu participă la aceste negocieri.

„E logic ca organizaţiile, care-şi cunosc cel mai bine oamenii să negocieze pentru ei. În schimb, am discuţii şi aici în ceea ce priveşte programul cu care sperăm să guvernăm local, primarul şi Consiliul General. Am avut mai multe discuţii cu fiecare dintre aceste patru partide (cele trei plus PMP - n.r.) şi programele sunt extrem de compatibile şi o să ieşim cu un program comun”, a anunţat Nicuşor Dan.

„Publicul de dreapta doreşte ca administraţia din Bucureşti să scape de administraţia PSD de acum. Toate partidele sunt conştiente de acest deziderat, au dat deja dovadă de rezonabilitate în momentul în care au ales un candidat unic la Primăria Generală şi sunt optimist că vor ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte primăriile de sectoare. Nu vreau să intru să spun eu cum ar fi rezonabil, pentru că sunt calcule, sunt sondaje interne pe care fiecare dintre ei le au, nu am eu ce să discut despre asta. Pentru mine, cel mai important lucru este compatibilitatea de program şi aici suntem extrem de avansaţi”, a arătat Nicuşor Dan.

Despre disensiunile interne care ar exista în USR în legătură cu candidatul pentru Sectorul 3, Nicuşor Dan spune că este o situaţie care se întâlneşte adesea în politică în momentul în care se fac alianţe şi când parte dintre candidaţi trebuie să renunţe. „Tensiunea asta e firească”, a comentat el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite