Preşedintele Iohannis i-a ascultat pe reprezentanţii partidelor parlamentare şi a luat decizia de a nu face, deocamdată, nominalizarea pentru funcţia de premier. 

Ce înseamnă temporizarea la care a apelat preşedintele Iohannis? În primul rând recunoaşterea unei stări de fapt, discuţiile pentru formarea unei majorităţi PNL-USR-UDMR sunt blocate din cauza divergenţelor privind atribuirea funcţiilor.

Era crucial postul de preşedinte al Camerei, de la care a pornit totul? Răspunsul este „nu”. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu este nici pe departe atât de puternic pe cât se crede că ar putea fi. El nu face programul şi nici agenda Camerei. Puterea sa este mai mult simbolică, dar nicidecum esenţială în desfăşurarea procesului legislativ. Dacă Preşedintele Camerei ar lipsi o perioadă mai lungă de timp, nici măcar nu s-ar băga de seamă. Ceea ce contează cu adevărat, este Biroul Permanent. Acolo se iau toate horărârile importante privind activitatea Camerei. Majoritatea în Biroul Permanent este esenţială, iar cine controlează acestă majoritate, practic, este în control asupra a tot ceea ce se întâmplă în acest for legislativ, de la activitatea în Comisii, la voturile finale.

În mod normal, atribuirea acestei funcţii nu ar trebui să blocheze negocierile între partide doritoare să se afle împreună într-o nouă guvernare.

Problema este personală. Ludovic Orban s-ar fi văzut exclus din poziţia de putere.

Acelaşi lucru era valabil pentru Dan Barna, în USR. Numai că Dan Barna a declarat că renunţă să mai reclame acest post pentru el. Şi asta schimbă situaţia. Barna arată că nu interesul personal l-a mânat să blocheze negocierile. De aceea, liderii USR Plus au ales să facă publică propunerea lor, înainte să o prezinte la masa negocierilor. Ei pun presiune pe Ludovic Orban, adică „dacă Barna renunţă, tu de ce te crampozezi de şefia Camerei Deputaţilor?”

Ambii, Orban şi Barna, îşi doresc rezolvarea unei probleme care ţine de cariera lor politică, dar ieşind public, Barna mută atenţia de la aspectul personal al chestiunii şi îl lasă pe liderul PNL să se decurce singur. Pentru opinia publică, ar fi foarte greu de înţeles de ce Barna poate să renunţe şi Orban nu, chiar dacă, pe fond USR nu renunţă la solicitarea de a avea preşedinţia Camerei Deputaţilor.

Odată convocat Parlamentul, asta înseamnă că, după validarea mandatelor, cele două Camere vor trece la alegerea Birourilor Permanente, deci şi a preşedinţilor. S-ar ajunge astfel la varianta propusă de PNL şi respinsă de USR, adică desemnarea prin vot a preşedinţilor Senatului şi Cameri Deputaţilor. Asta nu ar aduce nimic bun pentru relaţia dintre PNL şi USR, pentru că cele două pardide ar intra în coliziune directă şi ar deschide calea negocierilor cu PSD şi AUR în vederea susţinerii pentru şefia Camerei. Ceea ce ar însemna, practic, configurarea unor alte majorităţi, în afara PNL-USR-UDMR.  

Deşi au spus că încep negocierile cu gândul la programul de guvernare şi nu la funcţii, realitatea arată că tocmai dezacordul privind funcţiile a cântărit mai greu decât programul de guvernare.

Sigur, negocierile vor continua. Preşedintele Iohannis îşi păstrează mişcarea decisivă, nominalizarea candidatului pentru funcţia de premier, dar nu va mai avea prea mult timp la dispoziţie. Preşedintele trebuie să joace, întrucât chiar este de datoria sa constituţională să facă acestă nominalizare, pe baza propriilor criterii şi a analizei privind capacitatea persoanei desemnate să strângă majoritatea.

Dar, în cazul în care Orban revine, preşedintele Iohannis ar fi  pus într-o postură penibilă, pentru că el i-a solicitat lui Ludovic Orban să se retragă şi tot el l-ar nominaliza din nou să preia guvernarea. Nici PNL nu ar da bine în ecuaţie, din moment ce s-a strâns tot partidul să-l voteze pe Cîţu şi acum s-ar întoarce la Orban.  

Preşedintele Iohannis are la ce să se reflecteze cu mare atenţie în zilele care vin.