Sorin Grindeanu, viceprim-ministru şi ministru al Transporturilor zice că nu trebuie ca un cetăţean din Timişoara, Iaşi sau Suceava să subvenţioneze metroul cu care merg bucureştenii în fiecare zi la muncă. De ce se află metroul în administraţia Transporturilor şi nu la Primăria Capitalei este o problemă veche, în dedesubturile căreia sălăşuiesc toate spiritele rele ale administraţiei româneşti, corupţie, sindicate mafiotizate, bani mulţi, voturi şi influenţă politică.

De asemenea, metroul este o gaură neagră care trebuie mereu umplută cu bani de la buget. Iar cine s-a aflat la butoane, indiferent de culoarea politică, nu a vrut să renunţe la control, ca să nu piardă puterea asupra duhului din tunelurile Bucureştiului. S-a întâmplat şi pe vremea în care premier era însuşi Sorin Grindeanu şi primar Gabriela Firea, doamna Firea acuzându-l pe domnul Grindeanu că nu dă Metrorex-ul în administraţia Primăriei Capitalei! Adevărat, nimic nu se pierde, totul se transformă!

În zilele noastre, cu excepţia evacuării tarabelor din staţiile de metrou, nu puţin lucru, problema de fond a rămas. Ca orice companie publică respectabilă, Metrorex-ul este într-o situaţie financiară precară, iar Ministerul Transporturilor, fără nicio soluţie, ar scăpa de ea, pasând-o Primăriei Capitalei.

Nimeni nu poate spune că Nicuşor Dan este pe vreo culme a popularităţii în Bucureşti. Problemele sunt uriaşe şi nemulţumirile bucureştenilor pe măsură. Apă caldă nu e nici vara, căldura e un vis de iarnă. Curăţenia, parcurile, transportul public, infrastructura, blocajele financiare, investiţiile, un coşmar.

Dacă Sorin Grindeanu vrea acum să dea metroul Capitalei, nu are decât. 

Dar nu poate spune că un cetăţean din Botoşani nu trebuie să finanţeze metroul din Bucureşti pentru că nu merge cu el. Pentru că răspunsul cel mai simplu este: Dar de ce Bucureştiul cu 25% din PIB-ul României trebuie să finanţeze spitalul din Botoşani sau şcoala din Turda? Se duce bucureşteanul să se trateze la Botoşani, îşi trimite copilul la şcoală în Turda? 

Dezvoltarea României s-a făcut în mod neuniform. Atât au putut politicienii să gândească în treizeci de ani. Bucureştii şi Judeţul Ilfov sunt, în termeni de PIB/pe cap de locuitor, la nivelul regiunilor celor mai dezvoltate din Uniunea Europeană. Asta este statistica, nu înseamnă că şi nivelul de viaţă este ca la Berlin sau Viena. Dar există şi restul regiunilor, unele foarte sărace şi cineva trebuie să le susţină, adică bugetul statului, pentru că nu au nicio şansă să supravieţuiască din veniturile proprii, cu atât mai puţin să se dezvolte.

De aceea, discuţia privind contribuţia fiecăruia la bugetul statului este inutilă şi dăunătoare. Capitala şi câteva oraşe mari cunosc ritmuri de creştere economică impresionante. Banii colectaţi aici, ar trebui să ajute şi regiunile sărace, aceste regiuni uitate şi abandonate, fără autostrăzi şi căi ferate moderne, fără investiţii şi viaţă economică, care au fost părăsite de locuitori în căutarea unei vieţi mai bune. Poate recensământul populaţiei efectuat în acest an ne va da o imagine mai corectă despre realităţile din teren şi efectele lipsei oricărei strategii de dezvoltare, cât de cât coerente a ţării.