În presa ultimelor două zile, retrimiterea a fost catalogată de unii comentatori drept „tergiversare“. De exemplu, jurnalistul Cătălin Sturza, chiar aici, pe blogul ziarului Adevărul, îşi arată nemulţumirea din perspectiva relaţiei pe care o are retrimiterea cu Referendumul pentru definirea familiei.

Principalul argument din textul lui Cătălin Sturza este că „dacă statul legiferează drepturile politice pe baza preferinţelor sexuale, înseamnă că libertatea mea de exprimare, libertatea mea religioasă şi libertatea mea de conştiinţă (în sensul clasic, umanist) va ieşi în afara legii“. El consideră că statul ar urmări să aibă grijă de minorităţi şi că nu numai minorităţile au „drept de identitate“.

Trebuie să recunosc că fraza citată este greu de descifrat chiar şi pentru un profesor de logică. Înclin să cred că autorul vrea să susţină că este greşit ca instituţiile statului (Parlamentul, în acest caz) să legifereze drepturi pe baza preferinţelor sexuale; cu alte cuvinte, ar fi greşit să avem legi care să prevadă drepturile minorităţilor etnice, sau religioase, sexuale etc. Dacă într-o lege s-ar susţine faptul că persoanele de orientare homosexuală au drepturi egale cu persoanele heterosexuale, probabil că autorul ar crede că asta înseamnă prea multă îngăduinţă.

A doua idee ce răzbate din fraza citată este că legiferarea libertăţilor sexuale - să o numesc aşa - l-ar împiedica pe Cătălin Sturza să aibă libertate de exprimare, religioasă sau de conştiinţă. Deşi el declară că nu are nimic împotriva persoanelor homosexuale, pare să susţină că are ceva împotriva legiferării libertăţilor sexuale.

După mine, discuţia despre preconizatul referendum pentru definirea familiei ar trebui să fie precedată de discuţii de rezolvare a unor aspecte conceptuale; abia apoi să se discute despre detaliile modificărilor. Trebuie bine văzut dacă introducerea unor modificări este oportună, dacă este cerută de nevoile societăţii, de nevoia de modernizare a României, mai ales că o lege fundamentală are efecte pe mulţi ani de acum înainte. Or, chiar şi un copil ştie că actuala Constituţie, cât şi legile româneşti definesc foarte clar familia şi căsătoria. A arunca banii cetăţenilor pe apa Sâmbetei şi a coaliza energii negative mi se par demersuri contraproductive şi chiar periculoase pentru stabilitatea României. Chiar şi un copil ştie că familia nu este totuna cu căsătoria

Familia nu are nevoie să fie redefinită, căci este deja foarte clar definită în Constituţie şi în multe legi. Să ne gândim la familia monoparentală, ce este azi uluitor de mult răspândită. A se defini familia ca uniune dintre bărbat şi femeie este nu numai imorală, dar şi ilogică: în milioane de familii din ţară nu există un bărbat şi o femeie. Să vrea Cătălin Sturza să spună, împreună cu Coaliţia pentru familie, că în milioane de cazuri nu avem familii, şi să fie scoase în afara legii, sau să fie considerate familii de rangul doi?

Legiferarea unor drepturi pentru minorităţi este nu numai cerută, dar este şi obligatorie, căci este nevoie ca minorităţile să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile. În plus, este nevoie ca şi majoritarii să ştie obligaţiile pe care le au în raport cu cei minoritari, astfel încât să nu le ştirbească libertăţile.

Mai mult, chiar şi o legiferare a căsătoriei homosexuale nu e cazul să mai sperie pe cineva din secolul XXI, aceasta fiind deja legiferată în multe ţări ale Europei. Poate că ar fi timpul ca fiecare dintre noi să ne punem o clipă în situaţia unei persoane cu altă orientare sexuală şi să încercăm să fim mai empatici cu necazurile şi dificultăţile de viaţă ale acestor cetăţeni; poate că vom fi mai toleranţi, mai prietenoşi, mai empatici cu homosexualii şi lesbienele. Nu trebuie aici uitat un lucru, şi anume că orice membru al unei minorităţi este tot om, tot cetăţean la fel ca oricare dintre noi. Din acest punct de vedere, mă bucur că jurnalistul Cătălin Sturza susţine că este de partea persoanelor homosexuale, ceea ce îmi dă speranţa să cred că este tolerant.

Legat de cea de-a doua idee din text trebuie spus că orice legiferare introduce nişte norme. Dintr-un anumit punct de vedere, avem aici o restrângere, dar aş propune să o privim ca pe o „hotărnicire“, ca pe o „mai-bună-precizare“ a unor raporturi dintre cetăţeni. A se introduce drepturi pentru ţigani (cum a fost cazul în ultimele două secole) nu a însemnat deloc că s-au introdus diminuări ale drepturilor românilor.

Este specific valorilor să fie împărtăşite fără să diminueze, după cum foarte frumos spunea Constantin Noica, pe urmele lui Platon, despre bine: cu toţii ne împărtăşim de la el, dar binele nu piere, nici măcar nu se diminuează.