Laura Georgescu va putea fi demisă de la şefia CNA. Senatul a adoptat un proiect care permite decapitarea conducerii Consiliului

Laura Georgescu
va putea fi demisă de la şefia CNA. Senatul a adoptat un proiect care permite
decapitarea conducerii Consiliului

Laura Georgescu FOTO Mediafax

Senatul a adoptat astăzi, în calitate de Cameră decizională, o propunere legislativă care prevede modificarea Legii Audiovizualului astfel încât conducerea CNA să fie demisă dacă raportul de activitate al instituţiei este respins de Parlament.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului“, se arată în propunerea legislativă.  Totodată, proiectul prevede că „Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte“, iar „fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului“. 

Proiectul de modificare a Legii audiovizualului a fost iniţiat de parlamentarul PSD Georgică Severin şi de alesul PNL Gigel Ştirbu, ca urmare a scandalului în care Laura Georgescu, preşedintele CNA, a implicat instituţia în ultimul an.

La una dintre dezbaterile Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat acest proiect, atât deputaţii PSD, cât şi liberalii au pledat pentru adoptarea proiectului.

„De un an de zile CNA nu mai funcţionează. E într-un continuu scandal“, s-a plâns la acea dată liberalul Gigel Ştirbu, iar Mădălin Voicu a susţinut că „Laura Georgescu a creat confuzie şi dezacord în CNA“.

 Până acum, Legea audiovizalului nu prevedea posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, însă stipula faptul că CNA trebuie să depună un raport de activitate şi execuţia bugetară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările