Klaus Iohannis: Nu luăm în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală de sărbători

Klaus Iohannis: Nu luăm în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală de sărbători

Klaus Iohannis. FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că autorităţile nu iau în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală nici de sărbători. Preşedintele a subliniat că în continuare este posibilă carantinarea unor localităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu luăm în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală de sărbători”, a subiliniat preşedintele, răspunzând unei întrebări.
 
El a amintit că este în continuare posibilă carantinarea unor localităţi, argumentând că, din păcate, sunt localităţi din România unde rata de infectare e foarte mare şi s-a impus măsura carantinei locale. 
Iohannis a fost întrebat dacă este stabilit un nivel al ratei infectărilor pentru care se poate considera că restricţiile impuse şi-au dovedit eficienţa.
 
„Virusul se răspândeşte foarte repede şi vedem că, din păcate, în toată Europa numărul persoanelor infectate creşte în fiecare zi. Obiectivul acestor restricţii este să încetinească răspândirea virusului. Aceste măsuri sunt propuse de experţii noştri – medici, specialişti de la INSP, din ministere, etc. Iar pentru a vedea dacă aceste măsuri prind, ca să mă exprim simplu, trebuie să avem răbdare să aşteptăm rezultatul. Unii au comentat că aceste măsuri au venit prea repede, alţii au comentat că au venit prea încet. Nu se poate să vii în fiecare zi să iei alte măsuri. Trebuie să aştepţi un timp să vezi efectele”, a replicat Iohannis.
 
El a precizat că nu poate furniza o cifră, fiindcă aceste lucruri nu le propune şi nu le evaluează el. „Le spun în special specialiştii de la INSP. Dar întrebarea este bună şi o voi pune la următoarea întâlnire cu experţii noştri”, a subliniat Iohannis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările