Kelemen Hunor: Aş duce mai departe obligativitatea de vaccinare la anumite categorii socio-profesionale. Mai bine mă înjuraţi pe mine decât să ajungeţi la ATI

Kelemen Hunor: Aş duce mai departe obligativitatea de vaccinare la anumite categorii socio-profesionale. Mai bine mă înjuraţi pe mine decât să ajungeţi la ATI

Hunor a afirmat că dacă e vorba de a îngrădi anumite drepturi, şi prin lege se poate, trebuie adoptată o lege Foto: Facebook

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că el ar duce mai departe obligativitatea de vaccinare anti-COVID-19 la anumite categorii socio-profesionale şi ar plusa inclusiv măsurile adoptate de autorităţile italiene în privinţa vaccinării împotriva Covid-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

El mai spune că autorităţile ar trebui să facă în aşa fel încât marea majoritate a cetăţenilor să se vaccineze.

„Eu chiar m-aş duce mai departe cu aceste decizii şi mai bine mă înjuraţi pe mine, cei care nu sunteţi de acord cu vaccinarea, decât să ajungeţi la Terapie Intensivă şi să muriţi. Eu aş merge până acolo, poate dincolo de ce au făcut italienii, care au zis: de la 1 octombrie nimeni nu intră, nici dacă are serviciul la stat, nici dacă are serviciul la privat, dacă nu este vaccinat. Punct. Poţi să faci ce vrei cu corpul tău, e dreptul tău, dar şi statul trebuie să aibă grijă de sănătatea publică. Când e vorba despre sănătatea publică, dacă e nevoie de lege, trebuie să dăm lege. Eu, personal, m-aş duce mai departe şi cu obligativitatea de a vaccina anumite categorii socio-profesionale. Chiar şi despre acest lucru este bine să discutăm", a declarat Kelemen Hunor, joi, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres

Liderul UDMR a răspuns astfel afirmaţiilor preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, care a susţinut că măsura introducerii certificatului sanitar nu ar trebui să fie adoptată printr-o hotărâre de Guvern, ci printr-o lege votată de Parlament, pe motiv că ar reprezenta "o condiţionare sau limitare a exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale". 
 
Hunor a afirmat că dacă e vorba de a îngrădi anumite drepturi, şi prin lege se poate, trebuie adoptată o lege, "dar degeaba stăm, nefăcând nimic, că uite, avem cifre alarmante şi previziunea nu e foarte bună". 
 
„Vedem ce s-a întâmplat în multe state şi, vrând-nevrând, eu cred că trebuie să ne îndreptăm către a asigura şi a face în aşa fel încât marea majoritate a cetăţenilor să se vaccineze. Şi da, după aceea, sigur, dacă te-ai vaccinat, libertatea ţi se dă înapoi. Dacă ai acest certificat. Dacă trebuie lege, dăm lege, nu-i nicio problemă. Problema este cum abordăm şi eu sunt pentru o abordare destul de dură, brutală. Dacă anumite vaccinuri nu ar fi fost obligatorii, în anii '30, '40, '50, '60, '70, inclusiv când noi ne-am născut, atunci probabil că mulţi dintre noi nu am fi la Congresul UDMR”, a mai spus Kelemen Hunor. 
 
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările