De aici însă şi până a face din insul care foarte adesea se comporta asemenea unui adolescent întârziat, pe care îl vedeam oricând gata, indiferent de vârsta pe care o are, să fluiere fetele pe stradă, un mare orator parlamentar mi se părea că se insinua o distanţă mare, imensă, comparabilă cu aceea dintr-un articlier de duzină şi un stilist de anvergura d-lui Andrei Pleşu, de pildă.

Nu am înţeles nici de ce au fost vărsate atâtea lacrimi, de ce s-au scris atâtea articole de presă larmoaiante în clipa în care mult mai versatul domn Victor Viorel Ponta i-a furat d-lui Antonescu jucăria preferată, deposedându-l de iluzia că ar putea ajunge vreodată candidatul comun al PSD şi PNL unite sub sigla atât de pernicioasei alianţe useliste la alegerile prezidenţiale din toamna-iarna anului 2014.

Nu m-am simţit nici mai singur, nici mai însingurat, nici mai puţin apărat de tăvălugul catastrofelor politice în clipa în care dl. Crin Antonescu a demisionat de la şefia PNL pentru ca, mai apoi, să îşi anunţe ieşirea definitivă din viaţa politică românească, Aproape că uitasem de existenţa personajului politic cu pricina pe care îl asimilasem „chipurilor şi măştilor tranziţiei“, vorba aceluiaşi domn Andrei Pleşu, când, pe neaşteptate, am aflat că dl. Crin pune în cui definitivul, îl relativizează, îl uită în cel mai românesc şi fluşturatic chip cu putinţă şi că s-ar fi răzgândit, confirmând, vorba cântecului, care zice că „tot ce-i românesc nu piere“. Uituceala, abandonarea promisiunii  fiind parte dintr-un ethos atât de încărcat de negativitate.

Pasămite, pe dl. Antonescu nu-l lasă patriotismul, ţărişoara, vocaţia lui europeană să stea în rezervă, drept pentru care s-a gândit, s-a răzgândit, s-a târguit şi pare-se că a cam bătut palma cu dl. Ludovic Orban. A acceptat să primească o poziţie eligibilă pe lista candidaţilor PNL la viitoarele alegeri pentru Parlamentul european, preluând astfel ştafeta chiar din mâna soţiei sale, doamna Adina Vălean. Căci nu e tocmai de colea să ai o leafă de 7000 de euro pe lună, plus 14000 de euro cu rol de sumă forfetară.

Aflu că zilele trecute dl. Antonescu a avut o ieşire publică în cursul căreia a strălucit în chip de avocat din oficiu al d-lui Liviu Nicolae Dragnea, al elitei cu iz penal a PSD şi al acelor membri ai guvernului Dăncilă care şi-au canalizat toate energiile posibile, şi atunci când au făcut parte din guvernul Grindeanu, şi când i-au stat alături d-lui Mihai Tudose, spre  a elogia şi justifica nu doar avantajele, ci şi necesitatea naţională care ar impune o lege, o ordonanţă de urgenţă, o zapiscă de pe urma căreia să se dea liber amnistiei şi graţierii. „România nu moare dacă se dă OUG a amnistiei şi graţierii şi Dragnea scapă de proces“ a edictat noua tânără speranţă, aflată în vecinătatea vârstei de 60 de ani, a liberalilor. Dând astfel încă o palmă credibilităţii tot mai fragile a partidului cu pricina, adesea bănuit de blat la nivel local şi judeţean cu şleahta celui căruia dl. Antonescu dă semne că ar vrea să îi creeze toate condiţiile pentru a se vedea candidat la alegerile prezidenţiale din decembrie 2019.

Viitorul europarlamentar Crin Antonescu ne-a lăsat să înţelegem că habar nu are de recenta rezoluţie a  parlamentarior europeni cu privire la grozăviile care se întâmplă ori se pregătesc în România. Pare-se că preocupată cu calcularea viitoarelor beneficii financiare ce vor veni odată cu teleportarea la Bruxelles şi Strasbourg a d-lui Antonescu, familia Antonescu-Vălean nu şi-a aflat răgazul pentru o scurtă informare în care soţia să îi spună soţului ce conţine Rezoluţia cu pricina. E de sperat că, totuşi, conducerea actuală a PNL să îşi găsească timpul şi curajul pentru a-i cere d-lui Antonescu să facă (iarăşi) necesarul pas în spate. Nu să aştepte încă un viitor dezastru la urne. Poate chiar mai drastic decât a fost cel din anul 2016.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro