Gigel Ştirbu, critici pentru miniştri din coaliţie: Niciunul din ministere nu a vrut să protejeze monumentul Pasărea Regală din staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Ştirbu/ Facebook
Gigel Ştirbu/ Facebook

Gigel Ştirbu, vicepreşedinte PNL, a criticat joi lipsa de implicare a miniştrilor Claudiu Năsui, respectiv Bogdan Gheorghiu, în privinţa salvării monumentului istoric Pasărea Regală din staţiunea Mamaia. Acesta a făcut un apel la cei doi pentru a demara proceduri de urgenţă.

„Chiar dacă sunt membru al acestei coaliţii de guvernare, nu pot să nu remarc lipsa de interes şi indiferenţa crasă ale celor două ministere, respectiv Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi cel al Culturii! Fac referire la lipsa de implicare a instituţiilor în privinţa monumentului istoric, Pasarela Regală din staţiunea Mamaia, care este la un pas de a fi pierdut definitiv. 

Pasarela din Mamaia face parte din Ansamblul Cazinoului, inaugurat în ziua de Sfânta Maria în 1935 în prezenţa Regelui Carol al II-lea, iar prin proiectul extinderii plajelor, monumentul va fi îngropat în nisip, din cauza faptului că nici unul din ministere n-a vrut să-l protejeze”, a notat Gigel Ştirbu pe Fcebook.

Acesta a făcut apoi un apel la cei doi miniştri.

„Ministerul Culturii şi-a anunţat intenţia de a prelua Pasarela Regală din staţiunea Mamaia în administrarea Institutului Naţional al Patrimoniului, în scopul restaurării monumentului istoric cu fonduri europene, încă din luna februarie a anului trecut, dar nu s-a finalizat demersul nici până în acest moment.

O soluţie viabilă pentru salvarea acestui monument istoric important o constituie predarea dreptului de administrare de urgenţă de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerului Culturii, pentru a fi posibilă o viitoare  reabilitare, astfel încât să nu se ajungă la faptul regretabil ca pasarela din Mamaia să se  dărâme şi să rămână doar o amintire…

Fac apel la cei doi miniştri, Claudiu Năsui şi Bogdan Gheorghiu, să fie salvată Pasarela Regală din staţiunea Mamaia, prin demarararea de urgenţă a procedurilor care se impun şi care au fost deja identificate!”, a conchis vicepreşedintele PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite